Harul, dragostea şi împărtăşirea

"Deci, fraţilor, bucuraţi-vă!
Desăvârşiţi-vă, mângâiaţi-vă, fiţi uniţi în cuget,
trăiţi în pace şi Dumnezeul dragostei şi al păcii va fi cu voi.
Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă.
Sfinţii toţi vă îmbrăţişează.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos
şi dragostea lui Dumnezeu
şi împărtăşirea Sfântului Duh
să fie cu voi cu toţi!"

( 2 Corinteni 13: 11-13)

"Un adevărat credincios trebuie să înveţe a privi toate lucrurile vieţii acesteia şi ale celei viitoare aşa cum le-a privit Hristos, Domnul său.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos înseamnă, în primul rând, părtăşie la suferinţele Lui (Filip. 3, 10), la Crucea Lui, la jugul Lui, la ocara Lui (Evrei 13, 13; Filip. 1, 29).

Nu există pe pământ un mai înalt înţeles al acestui cuvânt decât suferinţele pentru Numele Lui, pentru izbânda Evangheliei Lui, pentru dovedirea dragostei faţă de El.
Acesta este în primul rând înţelesul cuvântului: harul lui Hristos. Căci a suferi pentru Numele Lui este voia cea mai tainică a lui Dumnezeu (I Tes. 3, 3).

Şi asta este şi dovada celei mai înalte iubiri a lui Dumnezeu faţă de noi.

Aşa trebuie să fie privit şi primit harul de a suferi: ca ocazia cea mai rară şi sfântă de a-I aduce lui Dumnezeu jertfa cea mai înaltă, slujba cea mai aleasă, mărturia cea mai slăvită.

Când harul Domnului este cu noi, iar noi suntem în chip înalt uniţi cu El, aşa cum este unită jertfa cu focul care o mistuie, atunci dragostea lui Dumnezeu Tatăl este nu numai puterea care se revarsă din belşug pentru noi, spre a avea o neîntreruptă biruinţă, ci este şi plăcerea pe care o simţim, bucuria pe care o trăim, strălucirea feţei şi mortificarea simţurilor trupeşti, în ceasul acestor slujiri de laudă a slavei Lui…

Prin nimic nu doreşte sufletul dăruit astfel cu harul Domnului Iisus Hristos şi cu dragostea lui Dumnezeu Tatăl să împărtăşească şi altora trăirea în Duhul Sfânt decât printr-o vrednică mărturie dată în faţa tuturor prin demnitatea, prin răbdarea şi prin bucuria suferinţei pentru slava lui Dumnezeu.

Aşa au înţeles primii creştini harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh.

De aceea vremea lor, istoria lor şi slujba lor au fost, au rămas şi vor fi veşnic atât de strălucite şi de binecuvântate pentru Dumnezeu şi pentru noi.

Slavă veşnică Ţie, Iisuse Doamne, Nume veşnic binecuvântat şi Har veşnic strălucit şi fericit!

Slavă Ţie, Care prin puterea harului Tău i-ai făcut în stare pe adevăraţii Tăi credincioşi să-şi poată mortifica toate simţurile lor trupeşti (Col. 3, 5) şi, plini de dragostea lui Dumnezeu Tatăl, au dat lumii întregi dovada celei mai înalte împărtăşiri a Duhului Sfânt nu numai prin viaţa lor, dar şi prin moartea lor.

Nu lăsa, Doamne Iisuse, niciodată Biserica Ta fără astfel de mărturii. Amin."

Traian Dorz

din cartea: "Hristos, Pâinea noastră zilnică"