Viaţa ne arată zi de zi că suişurile şi coborâşurile alternează...
Bucuria şi mâhnirea se înlocuiesc una pe alta la intervale regulate...Poate că asta le face mai pline, mai intense...
Biblia ne spune să ne bucurâm în necazuri...Să strălucim mai tare în nădejde aşa cum cerul e mai albastru în prezenţa norului...
Cum să facem asta?!...Frânturi de gânduri îmi dau asalt.
...
Acum observ un detaliu...Să ne bucurăm în necazuri şi nu de necazuri...
Oare depinde exclusiv de noi această bucurie? Sau e şi de datoria celor care ar trebui, prin mângâierea lor, să ne aducă bucurie...
În mare pare depinde şi de noi, dacă alegem să privim în jos, spre praful drumului, sau în sus, spre Cer...spre stele...spre Dumnezeu... O durere mare e ca o groapă adâncă...şi dintr-o groapă adâncă de mai mult de 10 m se văd stelele şi ziua...Nu e minunat?! Priveşte cerul şi ziua...chiar de nu zăreşti stelele...ele sunt tot acolo, aşa cum le-a aşezat mâna Lui Dumnezeu... Domnul îţi e aproape mai ales în necazuri... Îngerii Lui îţi pot presăra florile bucuriei în suflet... Şi, undeva aproape de inimă îţi sunt şi prietenii...Ei ştiu să îţi ia durerea...Iubirea îi învaţă. Iată bucuria din necazuri!...Dumnezeu...îngeri, stele, flori...prieteni...IUBIRE...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu