miercuri, 16 septembrie 2009

Un apel de rugăciune!!!


Celor ce citiţi aceste rânduri, mă adresez cu rugămintea de a înălţa fiecare câte o mică rugăciune pentru un tânăr care acum este la spital, diagnosticat cu o tumoare în spatele sternului.
Ultimele veşti sunt acelea ca fratele nostru Calin Ille a ieşit din operaţia care s-a făcut pentru eliminarea tumorii.



Motivul rugaciunii este: ca acea tumoare să nu fie malignă(canceroasă) ! S-au dus probe din acea tumoare şi aşteaptă rezultatul!


Hadeţi să ne rugăm atat pentru Calin cât şi pentru Diana (soţia lui, ca Domnul să o întărească în astfel de momente), dar şi pentru îmbărbătarea şi încurajarea părinţilor,
Fiecare în cămăruţa lui, sau unde poate, să-şi înalţe rugăciunea către Cel Preaînalt!

Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rugăm să primeşti această mică rugăciune a noastră pentru fratele nostru Calin, aflat in aceasta grea incercare! Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău. Te rugăm, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.

Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere ...Tu, Doamne, Cela Ce eşti doctor ceresc, tămăduieşte-l prin mâna doctorului pământesc, ca să Te laude în toate zilele vieţii sale. Amin.

29 de comentarii:

Miriam spunea...

Amin! Amin! Amin!

Doamne, ai făcut minuni cu Corina, cu Iulian, cu Gelu, mai fă o minune, Doamne!!!
Mulţumim!

adriana spunea...

Doamne, ajuta!

Daniela spunea...

O, Prea milostiva Stapana! Pentru a dobandi apararea Ta cadem acum la Tine. Cauta spre rugaciunile noastre, auzi-ne cu milostivire pe noi cei ce strigam catre Tine. Roaga pe Fiul Tau si Mantuitorul nostru sa tamaduiaca pe CALIN!
O, milostiva Maica a lui Dumnezeu atinge-te de trupul lui. Roaga-l pe Fiul Tau, Hristos Dumnezeu nostru, sa ne ierte greselile, sa nu Isi intoarca milostivirea de la zidirea Sa si sa ne intareasca in trezvie si intelepciune. Primeste, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, rugaciunile maicilor ce revarsa siroaie de lacrimi pentru copii lor, ale sotiilor ce plang pentru sotii lor, ale copiilor, orfanilor si neputinciosilor parinti si ale noastre, ale tuturor celor ce cadem la icoana Ta, pentru ca sa ajunga, prin rugaciunile Tale, aceste strigat al nostru la Tronul Celui Prea Inalt. Izbaveste-ne de osanda cea vesnica si mijloceste ca milostivirea lui Dumnezeu sa ne acopere in vecii vecilor cei nasfarsiti. Amin!

Cata spunea...

Aseara cand am citit acest apel, pentreu cateva momente m-am pus in locul lui Calin si m-am rufat Domnului din psalmii lui David:

Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu;
Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
De s-ar rândui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea;
De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.
Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.
Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.

mmary spunea...

M-am rugat impreuna cu tine , Sorin, precum si cu fiecare dintre cei care au rostit rugaciunile de aici...si mai spun:

Isuse, Maria ,
va iubesc ,
Salvati-L pe Calin Ille,
Salvati sufletele
Va rugam cu umilinta
Ajutati-ne sa putem repeta
acest Act de Iubire de mii de ori
cu fiecare respiratie
cu fiecare bataie a inimii .Amin.

Mihai spunea...

Doamne, Dumnezeule al părinţilor noştri, Care dăruieşti pace multă celor ce iubesc legea Ta, ai grijă de robul Tău, Călin Ille, cel bolnav care este greu încercat în aceste zile.
Dăruieşte şi lui şi nouă, Doamne, roadele Du­hului Tău cel Sfânt, care sunt pacea, dragostea, îndelunga răbdare, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia.
Amin!

Anonim spunea...

Tu, Doamne, Cela Ce eşti doctor ceresc, tămăduieşte-l pa Călin prin mâna doctorului pământesc, ca să Te laude în toate zilele vieţii Lui. Amin.

Bogdan spunea...

Doamne Tie ma rog pentru fratle Calin.
Daruiest-i lui sanatate, pace, iubire, viata si darul Tau cel sfant, ca sa umble in caile Tale si sa faca cele placute Tie.

Asculta Doamne rugaciunea noastra si dai sanatate lui Calin; ca milostiv si iubitor de oameni esti si Tie marire inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.

Nicuşor spunea...

Doamne, nu-l lipsi pe Călin de binele Tău cel ceresc.
Doamne, izbăveşte-l din încercarea prin care trece.
Doamne, de a greşit fie cu mintea, fie cu gândul sau cu cuvântul, sau cu lucrul, iartă-l.
Doamne, izbaveşte-l de toată ispitirea.
Doamne, luminează-i inima pe care a întunecat-o suferinţa.
Doamne, Călin ca un om am greşit, iar tu, ca un Dumnezeu îndurător, miluieşte-l văzând neputinţa sufletului său.
Doamne, trimite mila Ta întru ajutorul lui, ca să preasăvescă numele Tău.
Doamne, stropeşte-le inima, lui Călin, soţiei sale şi părinţilor lor, cu roua harului Tău.
Doamne al cerului şi al pământului, ai milă de noi toţi!

Dorin spunea...

Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de acest tânăr, ce trece prin această grea încercare.

elena marin-alexe spunea...

Ma voi ruga impreuna cu sotul meu si avem nadejdea ca El va rezolva dupa sfanta voia sa. Dumnezeu este tare este Sfantul lui Israel si toata nadejdea noastra e in EL.AMIN.
Nu ezitati sa ne cooptati in rugaciune, ori de cate ori aveti sau cunoasteti probleme care cer rezolvarea de la Dumnezeu.
MARE ESTE PUTEREA LUI!

Sorin M. spunea...

Fiti binecuvantati toti cei care ati raspuns acestui apel...stiu ca sunteti multi.
Cuvintele de multumire sunt prea putine in acest ceas de seara, desi nu cred ca as gasi cuvintele care sa exprime toata bucuria, dragostea si recunostinta pentru ceea ce ati facut.
Am insa pentru fiecare dintre noi cateva ganduri versificate de fr. Traian Dorz, primiti-le in locul celor de multumire:

PLĂTEŞTE, DOAMNE, CELOR...

Plăteşte, Doamne, celor ce-au milă DE IUBIRE
când suferă TĂCUTĂ pe crucea cea mai grea
– şi CHIAR DE NU-I POT smulge nimic din chinuire
RĂMÂN CU EA ACOLO şi PLÂNG LIPIŢI DE EA!

Plăteşte, Doamne, milei ce-şi rupe de la gură
să potolească foamea unei mai triste vieţi
şi DRAGOSTEI ASCUNSE ce-şi dă A EI căldură
SĂ ŢINĂ VIE-O FLOARE ÎNTR-UN PUSTIU DE-NGHEŢ!

Plăteşte, Doamne,-ascunsei credincioşii curate
ce-şi alipeşte TOATA FIINŢA EI de-acel
ce poartă-UN STEAG DE LUPTĂ în mâini ÎNSINGURATE
şi-mprospătează astfel puterile din el!

Plăteşte, Doamne, tainei CE ŞTIE şi NU SPUNE,
CE PLÂNGE şi NU PLEACĂ, ce face şi nu ia,
ce-şi dă frumoase TOATE, aşa ca-n rugăciune
şi NUMAI CURĂŢIA şi-o ţine PENTRU EA!

Anna spunea...

Si eu m-am rugat.
Si am incheiat cu rugaciunea mea :

Apara, mantuieste si ne pazeste pe noi Doamne cu harul tau. Ca tu esti Calea, Adevarul si Viata si cine crede in tine vesnic va trai.
Amin

Dana spunea...

Amin!

Domnul sa-i miluiasca pe Calin si pe Diana, cu marea Lui iubire de oameni.

Si pe toti cei bolnavi. Si pe rudele lor.

Andrei Răduţu spunea...

Doamne Ajuta:)

CATA spunea...

Ce vesti aveti, cum se simte Calin?

marada spunea...

Ajuta-l,Doamne!

Unknown spunea...

Dumnezeu sa-l ajute si sa-l vindece !
*******

Rugăciune pentru omul bolnav

Preaputernice şi slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, şi ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră! Din adâncul inimii Te rog să primeşti smerita mea nevoinţă şi această mică rugăciune a mea pentru cel încercat de boală!
Mântuieşte-l, Doamne, precum ştii, ca un bun şi iubitor de oameni, şi rânduieşte Tu toate spre folosul său. Că noi neputincioşi suntem şi nu îl putem ajuta dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poţi pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta Te rog, îndură-te de robul Tău, potoleşte-i fierbinţeala, alină-i suferinţa, ridică-l din patul durerii.
Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieţii, spre început bun mântuirii şi spre iertarea păcatelor.
Şi dacă îi e de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruieşte-i lui răbdare şi linişte, alungând de la el toată frica şi toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere şi să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăinţă şi de mulţumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îţi sunt păcatele!” Amin.

Florin spunea...

Amin! Amin! Amin!

Corina spunea...

Doamne, Dumnezeule al părinţilor noştri, Care dăruieşti pace multă celor ce iubesc legea Ta, ai grijă de robul Tău cel bolnav care este greu încercat. Nori negri s-au abătut asupra sufle­tului său ajuta-l sa vada din nou razele iubirii Tale.
Fereste sufletul lui de o amară deznădejde! Nu-l lasa lipsit de apărare in fata incercarilor prin care trece! Numai Tu ştii, Atotştiutorule, câţi au deznadajduit din această pricină, câţi oameni au fost aruncaţi de acest duh rău în adâncurile iadului. Să nu îngădui ca făptura Ta să fie înghiţită de moarte, ci să fie ridicată prin puterea Ta.
Dăruieşte şi lui şi nouă, Doamne, roadele Du­hului Tău cel Sfânt, care sunt pacea, dragostea, îndelunga răbdare, credinţa, blândeţea, înfrânarea şi curăţia. Amin!

Anonim spunea...

Izbaveste-l Doamne pe Calin
Prin Taina Sfintei Tale Intrupari;
Prin Sfanta Ta Nastere;
Prin Botezul Tau, Postul si Ispitirea Ta;
Prin Agonia si Sudoarea Ta de Sange;
Prin Crucea Ta si Patimile Tale;
Prin Moartea Ta Pretioasa si Inmormantarea Ta;
Prin Invierea Ta Glorioasa si Inaltarea Ta;
Si prin Venirea Duhului Sfant, Mangaietorul:
Ajuta-l, bunule Domn.
In toate clipele lui de necaz;
In toate clipele lui de izolare si singuratate;
Amin!

Dreams are free spunea...

Doamne ajuta!

Alina spunea...

Adu-ţi aminte Doamne de acest tânăr. Părinte sfinte,împlineşte cererile noastre,ascultă-ne şi acum, şi pentru rugăciunile lui, ale părinţiilor lui şi a tuturor celor care-l iubesc pe Calin, întăreştel şi îl binecuvintează.

La Tine alergăm, plini de încredere, cerem ocrotirea Ta pentru acest tânăr. Amin!

beti spunea...

Dragii noștri,

Cred ca mulți dintre frățiile voastre ați aflat faptul ca, prin îngăduința Domnului, trecem printr-o încercare grea. Fiul nostru, Călin, de 26 ani, care locuiește la Cluj și este căsătorit cu Diana, a fost diagnosticat pe 9 septembrie de o tumoră mediastinală care s-a presupus a fi un limfom. Pentru stabilirea diagnosticului a fost necesară o intervenție laborioasă de chirurgie cardio-vasculară pentru a se preleva probe de biopsie din tumoră. Intervenția a fost făcută de d-l prof. Socoteanu, la Timișoara și evoluția postoperatorie a fost bună. Acum el se află în convalescență postoperator și îi este destul de greu că, timp de trei luni, trebuie să doarmă numai pe spate și să se ridice doar sprijinit de altcineva pentru ca sternul lui operat să se sudeze.

Biopsia a stabilit că boala lui Călin este un Limfom non-Hodgkin
cu celule mari B (o formă de cancer cu un grad ridicat de vindecare).
De săptămâna viitoare va începe tratamentul care nu va fi ușor.

Mulțumim fraților și surorilor care ne-au sprijinit prin post, rugăciuni și îmbărbătare în această vale a durerii prin care încă mai trecem.

Știm că fiul nostru este în mâna și grija iubitoare a Domnului și nu i se întâmplă nimic fără știrea Sa. Știm că Domnul cântărește fiecare clipă de suferință și că El însuși suferă împreună cu noi. De aceea nu deznădăjduim chiar dacă uneori tristețea ne copleșește. Suntem încredințați că Domnul va pune hotar acestei stări și va aduce din nou seninul. Și mai știm că Domnul ne vorbește puternic din mijlocul acestui foc, ne cercetează adânc și are un scop precis pentru fiecare dintre noi. Știm că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul, de aceea ne rugăm să-L putem iubi cu tărie și să ne bucurăm de binele pe care vrea El să-l scoată din încercarea credinței noastre.

Vă rugăm să ne fiți în continuare alături, dragii nostri frați și surori, căci greul purtat alături de voi e mai ușor.

Vă mulțumim și ne rugăm ca Domnul să vă poarte pe fiecare în carul Lui de biruință și să vă răsplătească tot ce faceți pentru noi acum.

cu aleasă prețuire,
Violeta și Ionatan Ille

Miriam spunea...

Cel mai bun lucru pe care îl putem face, cel mai frumos mod în care ne putem arăta iubirea, este să ne rugăm pentru Călin ca şi pentru copilul nostru...şi pentru familia lui la fel...
Sunt mamă a 4 copii...am suferit când au avut febră, când s-au lovit, când i-a durut o măsea...Dar nu ştiu cum e să fii mamă când copilul primeşte un diagnostic cutremurător, şi când, operat fiind, trebuie să stea trei luni doar culcat pe spate ...În dimineaţa asta am încercat să stau mai mult pe spate deşi eram amorţită...M-am încăpăţânat să rezist...A început să mă doară după vreo 30 de min...Mă gândeamm la Călin şi am izbucnit în plâns...Acum din nou...
...Tremur şi mă rog cuprinsă de o iubire nepământeană pentru tine, Călin, pentru tine Diana, soţia lui, pentru voi, soră Violeta şi frate Ionatan, pentru voi, Afina şi Aluna, sororile lui, pentru tine, Vali, fratele lui, pentru voi, dragă familie Pop, socrii lui Călin, pentru voi toţi apropiaţii lui care suferiţi alături de Călin, mă rog cu o credinţă mare...

Doamne, de n-ai fi Tu Tatăl nostru, Creatorul nostru, n-am fi ştiut ce e Iubirea!
Iisuse, de n-ai fi Tu Mântuitorul nostru, n-am fi ştiut ce este izbăvirea...De n-ai fi venit pe pământ să atingi cu mâna răni şi dureri, de n-ai fi simţit Tu însuţi durere vie în carne şi în inimă...poate m-aş fi rugat şovăind şi te-aş fi întristat...Dar, ştiind toate acestea, vin cu tremurul inimii mele şi te rog şoptind, o şoaptă în care ,,strigă" durerea: DOAMNE; MAI FĂ O MINUNE!!!...Fă Doamne, să pot spune în curând: ŞTIAM CĂ VEI VENI DEGRABĂ!...ŞTIAM CĂ VEI ADUCE VINDECARE ŞI ALIN!!!...
...Acum sunt plină de pace, de linişte fiindcă ştiu că vei face toate acestea dragilor Tăi...şi-Ţi mulţumesc, Doamne...ÎŢI MULŢUMESC! Amin!


PS. Dragii mei fraţi, pe care v-am pomenit mai sus, nu v-am spus niciodată că vă iubesc, deşi asta am simţit de când vă ştiu...Vă spun acum: Vă iubesc, dragi fraţi şi surori în Hristos!

Fr Dorin din Caracal spunea...

O,Maicuta noastra Sfanta ajutatoa-rea neamului crestnesc la tine alergam in bolile si necazurile no-stre asteptand milostivire si ajutor .Nici un muritor nu a cunos-cut o durere mai mare decat ai cu-noscut Tu,atunci cand L-ai vazut pe Preadulcele Tau Fiu rastignit pe Cruce.Nici o mama nu a plans pentru fii ei asa cat ai plans Tu pentru durerile si caderile noastre.Stiind marea Ta grija pentru cei ce lauda Numele Tau te rugam Preacurata acum in suferintele si bolile noastre sa mangai cu Mana Ta fetele noastre brazdate de boala si sa-L tamaduiesti cu Mila ta pe robul Tau Calin si pe toti acei ce au nevoie de Tine.Ajuta-ne Maicuta ca simitind ajutorul Tau sa Te cinstim in toate zilele vieti noastre AMIN

elena marin-alexe spunea...

Si astazi ne-am rugat pentru Calin si familia sa si vom continua sa ne rugam bazandu-ne pe cuvantul Bibliei care zice asa: N-ati cerut in numele Meu, cereti si vi se va da, pentru-ca bucuria voastra sa fie deplina.Este promisiunea Lui si hai sa ne incredem si mai departe in EL si desigur ca rugaciunile noastre unite vor fi ascultate.

mmary spunea...

Sorin, am ramas unita in rugaciune cu voi, iar acum m-am rugat din nou cu fiecarein parte...gandurile ,inima si sufletul meu se vor ruga in continuare si vor rosti in special aceasta rugaciune care mi s-a lipit de suflet:

"Izbaveste-l Doamne pe Calin
Prin Taina Sfintei Tale Intrupari;
Prin Sfanta Ta Nastere;
Prin Botezul Tau, Postul si Ispitirea Ta;
Prin Agonia si Sudoarea Ta de Sange;
Prin Crucea Ta si Patimile Tale;
Prin Moartea Ta Pretioasa si Inmormantarea Ta;
Prin Invierea Ta Glorioasa si Inaltarea Ta;
Si prin Venirea Duhului Sfant, Mangaietorul:
Ajuta-l, bunule Domn.
In toate clipele lui de necaz;
In toate clipele lui de izolare si singuratate;
Amin!"...

Dumnezeu il va ajuta, aveti incredere !

Fam. Ille Ionatan și Violeta spunea...

Noutăți despre Calin

Dragii noștri frați și surori,

Slăvit sp fie Domnul că, după trei luni de tratament, astăzi fiul nostru Călin a făcut o tomografie de control care a arătat că tumora a scazut foarte mult, ca dovadă că organismul lui a răspuns bine la tratamentul citostatic și imunologic.

Suntem adânc recunoscători Domnului pentru îndurarea și bunătatea pe care le-a arătat față de noi. E o mare bucurie care se adaugă la bucuria așteptării sărbătorii Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru Diana, soția lui, este cel mai minunat cadou pe care și l-a dorit de Crăciun.

Mai este încă drum lung, și poate va mai fi și greu, dar suntem încredințați că Domnul ne conduce pe calea cea mai potrivită pentru creșterea și modelarea noastră potrivit voii Sale. Îi cerem pe mai departe ajutor și putere, pace și mulțumire pentru tot drumul care ne mai stă înainte.

Mulțumim tuturor celor care ați fost alături de Călin - și de noi - cu rugăciune, cu încurajări și chiar cu sprijin financiar, acoperind din multele cheltuieli.

Domnul să vă răsplătească tuturor și vă rugăm să ne fiți alături în continuare până Dumnezeu își va desăvârși lucrarea Sa.

Vă dorim tuturor Sărbători binecuvântate!

cu aleasă prețuire,