Iubirea Ta, Iisuse!...

Când nu eram mai mare
de firul ierbii înflorite,
când toţi norii albi
îmi păreau dragi îngeraşi,
Tu m-ai iubit, Iisuse,
ţinându-mă de mână
şi arătându-Te în vise
când mă jucam cu stele...

Când fruntea mea senină
părea c-atinge cerul
luând din curcubee
culorile iubirii,
Tu mi-ai dăltuit aripi
să zbor spre-un singur dor...
...şi Ţi-a plăcut să-mi scrii
povestea de iubire...

Când roi de fluturi albi
dansau în albul de mireasă,
iar mâna mea se cuibărise
în mâna caldă-a mirelui dorit,
Tu m-ai condus spre-Altar
punând apoi în deget
inelul sfânt al bucuriei...

Când gângurit suav
mi-a renăscut cântarea,
când şoapta de iubire
era sărut pe-obraz de prunc,
Tu m-ai iubit atât de mult
răcorind cu adieri de îngeri
fruntea-mbujorată
şi lacrima fierbinte
de mamă-ngrijorată...

Apoi, când flori de-argint
au strălucit la tâmple,
când dorul e mai greu
şi-i prea înlăcrimat,
Tu Ţi-ai întins braţele
făcându-mă să simt din nou
iubirea din vremea de copil
luând în pieptul Tău
tot oftatul meu...

Acum, când Iubirii Tale
mă închin cu-aceste slove,
Te simt aproape, tăcând...
Şi-n ochiul Tău de Tată
străluceşte-adânc iubirea
ce-ai vrea s-o torni
în pieptul meu,
pe totdeauna...