Muguraş de floare

sâmbătă, 14 martie 2009

Muguraş de floare

( 13 martie 2009...când mi-a surâs gingaş prima mea nepoţică, Nadine...)

E zvon de primăvară în tot albastrul zării,

Narcisa înfloreşte la tâmpla aşteptării,

Cald, albul de miresme îmi înfăşoară dorul

Ca tânăra mămică ce-mbrăţişează-odorul.

Se pregătesc petale să-nfeşe copilaşul

Venit ca dar din ceruri, zâmbind ca îngeraşul...

Când razele de soare dezmiardă ochişorii,

Trei lacrimi de mămică sărută obrăjorii.

Privesc cu drag minunea ce-n braţe se frământă,

Un zâmbet mă surprinde şi inima îmi cântă,

Se naşte-n mine dorul de-o largă-mbrăţişare,

Dar braţe de mămică fac taina mult mai mare.

Un gângurit de înger şi-un plâns ca de vioară

Răzbat în largi ecouri ce inima-nfioară...

Când mâna-mi tremurândă atinge obrăjorul,

Un muguraş de floare alină-ndată dorul.

Şi bucurii şi temeri încep să mă cuprindă,

O taină-nrourată vor inima-mi s-aprindă...

E lacrima minunii că-s mamă de mămică

Şi-i taina şi fiorul de-a fi din nou bunică....

2 comentarii:

Sorin M. spunea...: Simt in versuri bucuria
Ce oglindesc brateţele descise
Pentru Nadine, nepoţica
O narcisă între narcise

Alături îl văd şi pe bunicul
Cintind psalmi din Sfânta Carte
Ştergându-ţi ochii înrouraţi
Cu un cald sărut pe frunte

Văd cum inima îţi cântă
Bunicuţă, bunicuţă!...
Si nu mai pot decât a-ţi spune:
Să te bucuri de micuţă!; 15 martie 2009 la 11:58
Mariana spunea...: Am mai învăţat ceva: Când e furtună şi soarele întârzie să apară, el vine pregătit cu un curcubeu, sau două - unul pentru cer şi unul pentru seninul privirii înrourate...!

Cum să-ţi mulţumim, frate preaiubit
Pentru versul tău ce ne-a fericit!
Ştim că ne iubeşti...eşti un dar de sus,
Un poem de crini Domnului Iisus!

Mulţumim, Sorin! Fii binecuvântat de Domnul nostru preaiubit!; 15 martie 2009 la 21:57

Trimiteți un comentariu

La luptă pentru mântuirea noastră şi a altora!

Nu e timp de vorbe, iubitul meu frate ostaş.
Pune îndată mâna pe „sapă“ şi te apucă de lucru!
Intraţi îndată în lucrul Domnului! Puneţi îndată mâna pe „sapă“, pe „undiţă“, pe „seceră“, căci lucrul Domnului este mult, dar lucrătorii sunt puţini!
Să aducem, dragi ostaşi, suflete pierdute la Mântuitorul!
Să pescuim neîncetat suflete din adâncul fărădelegilor! Să atragem mereu şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti! În multe chipuri şi feluri vom putea face acest lucru.
Vom putea face acest lucru:
Prin pilda vieţii noastre
Viaţa noastră şi faptele noastre sunt cea mai bună predică şi cel mai puternic ajutor pentru aducerea sufletelor la Mântuitorul.
Nu atât ştiinţă mare se cere pentru acest lucru (apostolii au fost nişte pescari de rând), ci, mai ales, pildă de viaţă trăită în slujba Domnului.
Chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre mântuirea sufletului, tu totuşi predici neîncetat.
Viaţa ta, purtările tale, smerenia, evlavia, răbdarea, vorbele şi mai ales faptele tale sunt o minunată predică.
Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."
( din cartea "Ce este Oastea Domnului" )

Eu n-am vrut să scriu versuri,
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.

Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.

Din orice gând să-mi iasă
o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe,
în inimă de iudă
şi-n mână de satană
ce umblă uneltind
să fure munca celui
ce plânge şi asudă.

N-am vrut să strig cuvinte,
ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe
cu negreşită ţintă
am vrut să sun alarme,
am vrut să rup peceţi
am vrut să-mpiedic răul
să fure şi să mintă.

Cântarea-i numai forma
sub care-mi ies plecând
ostaşii-acestei lupte
de-un suflet şi-o credinţă
ce oricâţi sunt, să meargă
coloane, rând pe rând,
să lupte-n orice parte
spre-aceeaşi biruinţă.

...O, dragi cântări a-mele,
plecaţi cum v-am dorit
în linii largi de luptă
pe-ntins din zare-n zare
şi nu mai staţi din drumul
viteaz şi strălucit
decât când o să sune
Cereasca Încetare.

Luptaţi să nu ajungeţi
în mână la vrăjmaş
şi-ajunse, nu-i daţi sprijin
în lupta lui vicleană,
păstraţi-vă şi scutul
şi spada de ostaş
nălţând Solia Sfântă
şi-n tabăra duşmană.

Plecaţi-mi, rânduri sfinte,
mai multe an cu an,
mai îndrăzneţ, mai sigur,
mai ager în mişcare
cu fiece săgeată
să-nfrângeţi un duşman.
– Aşa să vă găsească
Hristos pe fiecare!

"Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori satan.
Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta.
În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu.
Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă.
Iscălitura lui satan este pe coala inimii - deşi tu nu-i vezi mâzgălitura.
Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful lui satan e sigur acolo.
Dar parcă te aud dezvinovăţindu-te şi zicând:
Eu n-am păcate, trăiesc o viaţă morală; n-am omorât, n-am furat, n-am dat foc nimănui şi altele.
Însă dacă ţi-ai privi şi ţi-ai cerceta serios inima, atunci ai vedea că acolo e duşmănie faţă de Dumnezeu şi de căile Sale.
Tu nu-i iubeşti poruncile, nu iubeşti pe Fiul Său şi Evanghelia, eşti un străin faţă de El, iar inima ta e plină de pofte murdare şi de gânduri urâte ce cresc şi înfloresc în voie."