luni, 9 martie 2009

Ce este Oastea Domnului











Slujba Sfintei Liturghi , stânga la mornântul Părintelui Iosif Trifa, 15 februarie 2009 şi dreapta la mormântul fratelui Traian Dorz, 24 iunie 2007

Zilele trecute m-a întrebat cineva şi poate acelaş lucru vă întrebaţi şi voi cei care vizitaţi şi citiţi acest "Jurnal de zbor": Ce este Oaseta Domnului?
Aş putea scăpa uşor indicându-vă să citiţi cartea Părintelui Iosif Trifa, "Ce este Oastea Domnului"
Voi încerca însă să definesc câteva gânduri despre ceea ce cred eu, ceea ce am învăţat, ceea ce am înţeles că este "Oastea Domnului"
Multe lucruri este Oastea Domnului. Înaintaşii noştrii , dragostea, jertfa şi credinţa lor nemăsurată, toate acestea sunt Oastea Domnului. Foaia săptămânală "Iisus Biruitorul ", revista tinereţii în Hristos "Timotheos", Radio Oastea Domnului, Video ROD, Editura şi librăriea, Forumul, de care se bucură fraţii şi nu numai ei, este Oastea Domnului şi fraţii toţi sunt Oastea Domnului.
Dacă încă nu este înţeleasă este pentru că ea are un specific anume, are acea dragoste înflăcărată care face minuni, care schimbă vieţi. Aşa cum veţi găsi scris în cartea Părintelui Iosif, amintită mai sus,Oastea Domnului nu este nimic mai mult şi nimic mai puţin decât Biserica Ortodoxă. Biserica noastră Ortodoxă are tot darul, tot adevărul, toată învăţătura, dar pe lângă care trecem de mult ori nepăsători, dacă nu-L chemăm pe Duhul lui Dumnezeu ca să vină în noi. Oastea Domnului preia acest mesaj şi înceracă să-l pună în faptă. Încearcă să spună: "De astăzi, rugăciunea noastră să fie rugăciune, ascultarea noastră să fie ascultare, citirea Cuvântului să fie cum trebuie, Duminica să fie Duminică ş.a.m.d.
Aceasta este Oastea Domnului, hotărârea de a trăi ceea ce am primt, nu de a ne amăgi. Să nu ne aşezăm la rugăciune ca mai apoi să ne sculăm de la rugăciune fără să avem conştiinţa că ne-am rugat, fără ca să se întâmple nimic în noi.
Oastea Domnului vine şi spune:"Dar oare până când? Oare nu e momentul să fim cu adevărat creştini? Pentru că nu suntem creştini până când Duhul sfânt nu vine în inima noastră şi nu rodeşte fapte bune în viaţa noastră. Nu suntem creştini până când nu-i toată dragostea noastră spre Hristos şi spre Biserica Sa şi spre Împărăţia Sa...
Oastea Domnului vrea să aprindă, şi aprinde, şi a aprins încă odată mai mult duhul pe care îl are Biserica Ortodoxă. Noi trăim şi trebuie să trăim prin Duhul Sfânt. Câtă vreme nu-L avem pe Duhul Sfânt lucrător în noi, câtă vreme suntem fără Duh, nu suntem ortodocşi. Duhul Sfânt nu este ceva de mântuială, este ceva înalt şi frumos.
Se vorbeşte astăzi mult despre Duhul Sfânt, dar se vorbeşte în feluri rătăcite. Să-L ai pe Duhul Sfânt înseamnă să faci roadele Duhului şi să fi aprins de darul lui Dumnezeu.
" Puterea Oastei este Iisus Cel Răstignit. Până Îl avem pe El între noi şi în noi, avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul. Să nu uităm apoi: Oastea Domnului nu este numai aflarea lui Iisus Cel Răstignit, ci este şi vestirea Lui. Dacă cineva m-ar întreba, aşa la repezeală, ce este Oastea Domnului, eu i-aş răspunde: Oastea Domnului este aflarea şi vesti-rea lui Iisus Cel Răstignit. Un ostaş care L-a aflat cu adevărat pe Iisus Cel Răstignit, acela se face şi el un vestitor al Lui. Fiecare ostaş să fie, să se facă, un vestitor al lui Iisus Cel Răstignit! Fiecare ostaş să spună şi altora despre marea minune ce s-a petrecut cu el la picioarele Crucii! Fiecare ostaş, care L-a aflat cu adevărat pe Hristos, să se facă un nebun pentru Hristos! Fiecare ostaş, care a gustat din „ospăţul Mielului“, să-i cheme şi pe alţii la acest ospăţ! Fraţii mei! La drum, pentru vestirea lui Iisus Cel Răstignit! Să-L vestim pe tot locul şi cu tot prilejul pe Iisus Cel Răstignit.

Iisuse Doamne, Preadulcele meu Mântuitor! Îţi mulţumesc din tot sufletul meu că m-ai scos din lume şi m-ai atras cu putere lângă Crucea Răstignirii Tale. Îţi mulţumesc că ai făcut din mine un nebun pentru Tine şi Evanghelia Ta.
Îţi mulţumesc că pe mine, un vas slab şi nevrednic, m-ai învrednicit să-i chem şi pe alţii la Tine, la ospăţul Tău, la Crucea Răstignirii Tale.
Îţi mulţumesc că ne-ai întâlnit în Tine, în dragostea Ta, în Crucea Ta pe atâţia fraţi şi surori din cuprinsul acestei ţări şi de peste hotarele acestei ţări. Eu mă rog pentru mine şi mă rog pentru ei să ne ţii până la sfârşit lângă Crucea Răstignirii Tale! Să ne legi cu toate legăturile dragostei de Crucea Răstignirii Tale! Să fim, să ne facem, nişte nebuni pentru Tine, numai pentru Tine! Să nu vrem să ştim despre nimic altceva decât despre Tine, Doamne, şi Crucea Răstignirii Tale!...
Şi ne dă, Iisuse Doamne, dar şi putere să Te vestim şi altora! Să ducem pe tot locul vestea cea dulce că Tu ai murit pentru noi toţi. Pe orice suflet care zace de păcate biruit să-l chemăm să Te afle pe Tine, scăparea şi mântuirea noastră a tuturor. Ca pe nişte copilaşi ai Tăi, ţine-ne, Iisuse Doamne, sub aripile Crucii Tale, până în clipa când ne vei chema cu totul în braţele Tale, ca să trăim cu Tine în vecii vecilor! Amin. " (Părintele Iosif Trifa)

5 comentarii:

Anonim spunea...

cu citeva luni in urma aproximativ 5,6 am gasit din intimplare blogul "dulce casa" care mi-a placut f.mult. intr-o zi de pe acest blog am gasit un altul care mi-a incintat inima acesta fiind "Pe ginduri". Iar alta data am gasit blogul tau Sorin si m-am bucurat pentru faptul ca aici regasesc pe fr.Traian atit de drag sufetului meu.pentru ca vreau sa-ti spun ca prin lucrarea Duhovniceasca pe care a implinit-o atat de bine am reusit sa cunos atit de profund "ORTODOXIA".doresc ca jurnalul tau sa ne aduca cit mai aproape de DOMNUL HRISTOS prin cuvintul vestit aici. deocamdata nu am un jurnal insa va urmaresc zilnic cu drag pe toti aceia care ne umpleti sufletele goale.SLAVIT SA FIE DOMNUL.

Sorin Micutiu spunea...

In veci amin!
Aceasata este chemarea noastra, misiunea noastra, sa ne umplem sufletele unii altora. La slujba Sfintei Liturghi spunem fiecare: "Ale Tale, dintru ale Tale, Tie iti aducem de toate si pentru toate..."
Darul nostru, este darul Lui...
Am pornit acest "Jurnal" cu gandul la ceea ce spune Domnul Iisus referitor la credinta pe care o va mai gasi cand va veni din nou pe pamant (Luca 18, 8). Versetul acela nu este o intrebare prozaica, ci este taina lui Dumnezeu expusa riscurilor toanelor omului. Dumnezeu si-a asumat riscul acesta. Omul trebuie sa faca la fel...Meditand la taina credintei sa ne reamintim ca botezul ne da dreptul sa ne numim ai lui Dumnezeu dar, ne indeamna si la discernamant. Nu-i deajuns sa ai doar un certificat de botez..."Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita" (Matei 26,41), fiindca comoara este pusa in vase de lut.
Acest lucru am invatat eu la Oastea Domnului, din meditatiile fr. Traian Dorz. Apartenenta la Biserica Ortodoxa nu se socoteste dupa un certificat ci dupa cat se indrazneste in Hristos, se impartaseste sau se arata iubirea Domnului Iisus in jur - fara nici un interes, fara nici o retinere si fara nici o conditie.

Astept cu interes franturile tale de gand si chiar daca inca nu ai un blog al tau, sunt gata sa-ti si articolele tale daca vei dori.

Ana spunea...

Simt si eu ca uneori sufletul e gol si nu stiu cu ce sa il umplu ca sa nu ma simt asta. Aud des ca Dumnezeu umple golul acesta. Ma rog cateodata simplu, cu cuvinte ce imi vin in minte, si spun: Dumnezeule, umple golul! Pe moment e bine, dar dupa aceea iar simt golul.
Ma uit la voi, citesc, imi umplu sufletul, si parca doresc sa se intample ceva. Nu stiu ce. Poate Dumnezeu se va indura de mine.
Multumesc pentru tot ce gasesc pe acest blog!

Sorin Micutiu spunea...

Dragă Ana, păcatul lasă în sufletul nostru un gol care înspăimântă şi ne înstrăinează de Dumnezeu. Adam, după ce a păcătuit, a fugit şi s-a ascuns. La chemarea lui Dumnezeu a răspuns: Am auzit paşii tăi în grădină şi m-am temut, fiindcă sunt gol, şi m-am ascuns (Gen 3,10).
Să nu facem ca Adam, să nu ascundem de Dumnezeu.Numai cine umple golul cu lacrimile dorului de părtăşie cu Dumnezeu, nu se va teme, nu se va ascunde şi va fi fericit în sensul în care Domnul Iisus a spus: "Fericiţi cei ce plâng căci ei vor fi mângâiaţi (Mt 5,4).

Maria Magdalena, înainte de a ajunge să se bucure de învierea Domnului Iisus, a plâns lângă mormântul gol (In 21,11)şi fiindcă nu-L mai vedea în el pe Domnul ei, a simţit şi în inima ei un gol, un gol ce a făcuto să-L caute, să întrebe în stânga şi în dreapta:"Unde l-aţi pus!" Căutarea aceasta a adus roade şi golul ei s-a umput... credea că este grădinarul...dar era Iisus. Şi noi de multe ori credem ca ea. Vedem în cel ce ne ajută, în cel ce încearcă să ne umple golul, cu o mângâiere , cu un sfat,un om...dar de atâtea ori este Iisus.

Ana,în inima mea fiecăruia dinte noi rămâne un gol atunci când ne depărtăm de păcat. Şi golul acesta, numai Dumnezeu îl poate umple. Numai Dumnezeu, pentru că este locul Lui. El şi-a lăsat acolo un gol în inima noastră, pentru ca ea să fie umplută de El.

Dorin spunea...

Sorin,citind ce ai scris,mi -am readus aminte ca avem o datorie,un talant ce nu trebuie ingropat ci inmultit,ca Oastea e si vestirea Domnului...!Sa ne ajute Domnul ca sa fim vrednici de numele de ostasi ai Sai!