"Intoarce-te la casa ta si spune cat a facut Dumnezeu pentru tine" (Luca 8, 39)

Una din partile minunate ale postului este aceea ca iti poti face timp mai mult sa meditezi la cat de mult esti iubit de Dumnezeu, la cate a facut El pentru fiecare dintre noi si la cat de putin am facut noi pentru El. Dumnezeu este Acela care are grija intodeauna de nevoile noastre zilnice. Psalmistul David ne marturiseste acest lucru in cele mai frumoase cuvinte posibile:“Ochii tuturor nadajduiesc in Tine, si Tu le dai hrana la vreme. iti deschizi mana, si saturi dupa dorinta tot ce are viata”.

“Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare boboc de floare ce sta gata sa se deschida, pe fiecare fir de iarba "impovarat" de bobitele de roua ce ne dezvaluie un exemplu minunat. Asa cum soarele s-a putut face mic, atat de mic sa incapa in ele, asa si Dumnezeu cel nemarginit se poate face mic pentru a incapea in inima fiecaruia dintre noi....

Meditand astazi la versetul din Luca 8, 39 , m-am dus cu gandul la una din multe minuni pe care pe care Dumnezeu le-a facut cu familia mea:

Eram dupa doi ani de casnicie, cand Dumnezeu ne binecuvanta cu un fiu. La nasterea lui, era sa-mi pierd sotia...la doar o zi dupa nastere ii faceam botezul pentru ca nimeni nu mai spunea ca o sa scape. Ia-am pus numele Andrei si l-am dat in grija acestui Sf. Apostol. In seara zilei cu botezul la orele 23 primesc un telefon: "Luati buletinul si veniti la spital"... am crezut ca a cazut cerul pe mine, drumul pana la spital mi s-a parut o vesnicie...Ajuns acolo, ma astepta o ambulanta si mi s-a spus ca am sa merg cu copilul la Timisoara... i se mai dadea o sansa. Am urcat timid, termurand numai eu si copilul, sotia nu avea voie sa paraseasca spitalul, nu avea voie sa se ridice din pat. Salvarea gonea, gandurile mele goneau nu stiu unde....dar nu ma rugam... altcineva se ruga pentru mine. (poate era mama mea, care de acolo de sus din cer vedea toata framantarea mea) Ma uitam la copilul meu si imi ziceam revoltat: "In ce tara traim!"... era intr-un cos de rufe, invelit intr-un cearsaf si doua sticle cu apa calda, sa-i fie culcusul cald. Tot drumul manuta copilului, strangea degetul maini mele cu o putere care in mine nu se mai regasea.... Ajuns la Timisoara s-au refacut analizele... a avut loc operatia si o luna de zile cat a stat internat, medici si asistente i-au fost mama si tata, Sotia la Deva... iar eu nu aveam voie sa stau in spital. Ma veti intreba care a fost diagnosticul? - Duodenul infundat - nu lasa corpul sa se alimenteze cu hrana. Atunici am mai aflat ceva: Copilul se nascuse peste timpul de sarcina cu aproape o saptamana, sotia se numera printre acele femei la care travaliul nu se provoaca de la sine putea sa tot astepte inceperea travaliului. In aceasta situatie, faptul ca Andrei avea duodenul infundat a fost o binecuvantare. Andrei a inghitit din lichidul ce-l inconjura, fiind inca in pantecul mamei lui, dar acest lichid, care putea sa-i fie fatal, nu a ajuns in corpul lui, pentru ca duodenul era infundat. Mare este Dumnezeu!
Astazi Andrei are 9 ani si 2 luni si-mi aminteste in fiecare clipa cat de mare este bunatatea lui Dumnezeu, mila Lui si intelegerea Lui fata de noi.
Dupa nasterea lui Andrei, am aflat cu durere, ca el va fi singurul copil, altul sotia nu va mai putea avea, oricat ne-am dori noi. Si faptul ca Andrei, a venit pe lume atunci, si nu dupa un an sau doi, a fost o binecuvantare. Daca mai stateam un an, era posibil sa nu-l mai fi putut avea nici pe el. Sotia a fost operata.....