marți, 10 aprilie 2012

A trecut la cele veșnice Părintele Opre Crăciun.

Născut la 17 iunie 1925 în satul Cărăsău, comuna Petid (Bihor), fiul lui Crăciun si Saveta.
·       1932-1939 - Școala primară în satul natal Cărăsău;
·       1939-1940: Școala Normală Iosif Vulcan, Oradea;
·       1940-1947: Școala Normală Dimitrie Țichindeal, Arad;
·       1947-1948: Academia Teologică, Arad;
·       1956-1959: Institutul Teologic de grad Universitar, Sibiu.
·       16 februarie 1962 căsătorit cu Anica Rudeanu, având împreună doi fii, Ioan (1963) și Adrian (1967).
·       Hirotonit preot, de către Prea Sfințitul Episcop Teoctist la 1 noiembrie 1964 pentru Parohia Hășdău, filiile Goleș și Dăbâca. Slujește aici până în anul 1974. Restaurează Bisericile din Hășdău si Dăbâca.
·       1968-1973: a administrat și parohia Toplița cu toate filiile ei.
·       Decembrie 1973: transferat la parohia Cinciș de către Prea Sfințitul Episcop Visarion spre a continua ridicarea Bisericii de aici începută în anul 1965. Până în anul 1976 a administrat Parohia Hășdău și filiile ei.
·       1974-2011: preot paroh în parohia Cinciș cu filia Izvoarele.

·       În anul 1984 încheie ridicarea Bisericii din Cinciș, o dată cu pictarea ei.
·       În anul 2011 încheie lucrările la muzeul destinat păstrării frescelor extrase din Biserica monument istoric din satul Cinciș (vechi) și la chiliile unui așezamânt monahal.
Timp de opt ani a cunoscut rigorile (atrocitățile) temnițelor comuniste din Arad, Aiud, Pitești și Canal. Știind și simțind că regimul care l-a întemnițat era în război cu Dumnezeu și cu valorile autentice ale neamului românesc, și-a asumat închisoarea ca pe un loc (stadion) al mântuirii și al mărturisirii. Împreună cu alți tineri creștini au transformat celulele și dormitoarele închisorii în chilii de mănăstire în care au deprins rugăciunea neîncetată, în săli academice unde se rosteau și învățau poeziile lui Crainic, Radu Gyr, ș. a., iar anchetele, bătăile și atrocitățile în pricini de înălțare duhovnicească și teme de prelegeri mistice. Supus la un regim de exterminare ‒ muncă peste puteri și lipsă de hrană ‒ supraviețuiește miraculos deși colegii de detenție „pariaseră” într-una din ierni că nu va apuca primăvara. Mai mult o umbră adunată din piele și oase, este ținut în viață de mila Maicii Domnului pe care o iubea nespus. Reîntors acasă trăiește într-o tăcere desăvârșită cu privire la calvarul închisorii ‒ cei mai mulți dintre cunoscuți au aflat abia după 1989 că trecuse pe la Oxford (cum numea șugubăț Părintele experiența de la Pitești și Canal)! Deși a ales să-și ducă zilele vieții într-o profundă ștergere de sine și fără nici un fel de ieșire în evidență, având ochii pironiți și sufletul atârnat de Împărăția lui Dumnezeu, Părintele Crăciun a devenit Părintele și Duhovnicul prin excelență a ținuturilor hunedorene. Fără nici o limită a cruțării de sine (întrucât dincolo de limitele timpului ce se grăbește a-și impune zădărniciile și nestatornicia) Părintele a fost un izvor al certitudinii, al bucuriei și al „inimii bune”. Și-a încheiat calea pământească de Praznicul Floriilor, când Domnul l-a chemat să-L însoțească la intrarea în Ierusalimul cel de Sus. Avem încredințarea că prin mutarea Părintelui Crăciun în veșnicia lui Dumnezeu am câștigat încă un rugător pentru obștea dreptmăritoare.

 Dumnezeu să-l odihnească!
 Sursa: Episcopia Devei si Hunedoarei

Niciun comentariu: