joi, 22 octombrie 2009

Codul bunelor maniere în lumina Sfinţilor Părinţi:


Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul că aceasta este cu dreptate. «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, care este porunca cea dintâi cu făgăduinţa: ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ». Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i întru învăţătura şi certarea Domnului. Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup, cu frică şi cu cutremur, întru curăţia inimii voastre, ca şi de Hristos, nu slujind numai când sunt cu ochii pe voi, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci ca slugile lui Hristos, făcând din suflet voia lui Dumnezeu, slujind cu bunăvoinţă, ca şi Domnului şi nu ca oamenilor, ştiind fiecare, fie rob, fie de sine stăpân, că faptele bune pe care le va face, pe acelea le va lua ca plată de la Domnul. Iar voi, stăpânilor, faceţi tot aşa faţă de ei, lăsând la o parte ameninţarea, ştiind că Domnul lor şi al vostru este în ceruri şi că la El nu încape părtinire.” (Efeseni 6, 1-9)

A fi creştin nu înseamnă a fi lipsit de responsabilităţi în planul vieţii sociale sau de familie. Apostolul sintetizează în aceste versete cea mai mare datorie a celor ce trăiesc în familie: copii să asculte de părinţi, iar părinţii să se îngrijească de copii, crescându-i „în învăţătura şi certarea Domnului”. Sunt atitudini fireşti, dar ele primesc o altă motivaţie când sunt trăite în Biserică. Părinţii credincioşi văd în copii nu numai viitori cetăţeni ai ţării, ci, în primul rând, locuitori ai Împărăţiei Cerurilor. Dacă în viaţa de familie aceste atitudini sunt considerate naturale, nu toţi înţelegem să fim „supuşi” în planul vieţii sociale. Dorinţa de autoafirmare şi nevoia de promovare te face să nu mai vezi relaţia dintre şef şi subaltern, să nu mai lucrezi din poziţia pe care o deţii „ca pentru tine”, adică depunând tot efortul. Cuvânt scripturii de astăzi, deşi la prima vedere pare a fi o recomandare frumoasă, este înfricoşător de responsabilizator. El ne spune că vom fi judecaţi de Dumnezeu pentru modul în care am lucrat în funcţia sau ascultarea ce am deţinut-o. Nu vom fi judecaţi numai pentru cât ne-am rugat, pentru câtă milostenie am făcut, ci şi pentru modul în care am respectat rânduiala socială şi pentru râvna arătată la locul de muncă. Şi să nu uităm că Sfântul Pavel scrie epistola într-o lume în care „şefii” nu erau creştini, iar de roadele muncii unui creştin beneficiau mulţi păgâni. Atunci când muncim, de fapt lucrăm pentru Dumnezeu, iar faptele noastre devin fapte de veşnicie. Nu găsim nicăieri în Sfânta Scriptură a Noului Testament îndemnul la răzvrătire, ci totdeauna recomandarea de a fi ascultători. Dumnezeul rânduielii susţine şi este prezent în buna ordine a vieţii. ( Ziarul Lumina, Joi, 16 Octombrie 2008 )


„În casa în care te opreşti fi cu sfială în toate. Smerenia şi înfrânarea înseamnă o delicată politeţe...Dacă vreun musafir îţi spune cuvinte necuvenite, roagă-l cu iubire, spunândui: Iartă-mă că sunt slăbit şi ni pot să le port. În smerita cugetare se arată o mare delicateţe, pe când mândria e o bădărănie” ( Avva Isaia Pustnicul)

„În cele trei verigi sau culori ale curcubeului ale acestei virtuţi (este vorba de Smerenie) sunt acestea:
- îndurarea necinstirilor cu multă bucurie şi aşteptarea cu braţele sufletului deschise pentru a primi şi cuprinde pe acestea ( adică necinstirile) ca unele ce fac să înceteze bolile sufletului şi topesc păcatele cele mari
- nimicirea cu totul a mândriei şi păstrarea smereniei chiar şi când devii biruitorul acesteia
- neîncrederea în propriile fapte bune, împreună cu dorinţa de a primii neîncetat învăţătura
Pocăinţa ridică, iar plânsul bate la uşa cerului, cuvioasa smerenie însă deschide....Smerenia este sondă cerească , care poate să ridice sufletul din adâncul păcatelor la cer” ( Sf. Ioan Scărarul)

„Smerenia este cunoaşterea adâncă a nimicniciei tale, schimbarea felului de a-i privi pe ceilalţi oameni, care par a te întrece în toate privinţele, simplitate sufletească, ură faţă de lauda omenească, statornica învinuire şi prihănire de sine, dreptatea şi purtarea fără ocolişuri, despătimirea, cunoaşterea tainelor celor ascunse în cruce. Smerenia este dorinţa de a te răstigni lumii şi patimilor, lepădarea şi uitarea obiceiurilor şi cuvintelor amăgitoare, părăsirea dezvinovăţirii, tăcerea înaintea celor ce te necăjesc, lepădarea tuturor filosofărilor proprii şi primirea înţelegerii evanghelice” ( Sf. Ignatie Biancianinov)

Niciun comentariu: