Cer deschis
Într-o noapte-nfrigurată
când prin inimi sufla vântul,
se-mplinise profeţia
şi s-a întrupat Cuvântul.
Ceru-nchis de-atâta vreme
acum porţile-şi deschise,
se putea zări prin ele
ce nu cuprind-a’ lumii vise.
Azi, când retrăim minunea,
toţi să ne schimbăm trăirea
alergând cu dor, la iesle,
pentru-a primi nemurirea!
Noaptea Crăciunului
E noaptea Crăciunului,
prin mila Preabunului
se aud iar colinzi.
Ne cheamă îngerii,
din văile plângerii
să mergem la iesle.
Lacrima să ne fie,
dar de bucurie
pentru veşnicie!
Într-o noapte-nfrigurată
când prin inimi sufla vântul,
se-mplinise profeţia
şi s-a întrupat Cuvântul.
Ceru-nchis de-atâta vreme
acum porţile-şi deschise,
se putea zări prin ele
ce nu cuprind-a’ lumii vise.
Azi, când retrăim minunea,
toţi să ne schimbăm trăirea
alergând cu dor, la iesle,
pentru-a primi nemurirea!
Noaptea Crăciunului
E noaptea Crăciunului,
prin mila Preabunului
se aud iar colinzi.
Ne cheamă îngerii,
din văile plângerii
să mergem la iesle.
Lacrima să ne fie,
dar de bucurie
pentru veşnicie!
Un comentariu:
Oare ce ne farmecă fiinţa în preajma Crăciunului? De unde atâta înfiorare sfântă? De ce simţim că inimile sunt mai primitoare şi mai calde?...Poate pentru El, Pruncul înfrugurat...Poate şi pentru ei, semenii noştri înfriguraţi...
Iată şi primul meu colind...
Din ce miraj de nepătruns
Coboară-n noi atâta pace?
Ce taină sfântă s-a ascuns
În noaptea-n care ieslea tace?!...
Din ce nebănuite stări
La noi în suflet se coboară
Acord de doruri în cântări,
Colind şoptit când îngeri zboară?!...
Din ce Mână iubitoare
Se scutur peste creştet stele?
De ce steaua călătoare
E cea mai albă dintre ele?!...
Am înţeles!...Un Prunc Preasfânt
Coboară iar în ieslea rece...
El vine iarăşi pe pământ,
Of! Frigu-i aspru...Nu mai trece...
Încălzeşte, Doamne cântul!
Să-l faci colind ce-L înfăşoară
Pe Cel născut, pe Prunc - Preasfântul,
Ca inimioara să nu-L doară!
Sorin, mulţumesc de provocarea făcută pentru a scrie un colind!
Trimiteți un comentariu