Nu există slujbă ortodoxă în care Maica Domnului să nu fie cinstită prin rugăciuni și cântări. În fiecare zi a anului bisericesc, alături de Mântuitorul și de sfinți, Născătoarea de Dumnezeu este pomenită și invocată printr-o bogată imnologie - tropare, stihiri, canoane. Prohodul Maicii Domnului se numără printre cele mai emoționante imne, fiind un prilej de meditație asupra tainei morții și a vieții veșnice.
.jpeg)
Recunoștință și rădăcini
În ajunul sărbătorii hramului Bisericii Ortodoxe din Simeria-Biscaria, cu inimile pline de recunoștință, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, Cel care ne-a binecuvântat cu darul credinței, cu părinți duhovnicești și cu o comunitate unită în rugăciune și jertfă.
Mulțumire lui Dumnezeu
Hramul „Adormirea Maicii Domnului” este nu doar o zi de sărbătoare, ci o chemare la rugăciune, la comuniune și la recunoștință. Ne amintim că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, mijlocitoarea neamului omenesc și modelul suprem de ascultare și iubire față de Dumnezeu. În această zi, ne rugăm ca pacea, sănătatea și credința să ne însoțească pe drumul vieții.
Eveniment literar de excepție: „ Lágrimas del
Amanecer / Lacrimile
Răsăritului”,
volum semnat de poeta
Doina Guriță, lansat la Madrid
Pe
data de 25 septembrie 2025, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Publică
„Antonio Mingote” din Madrid, va avea loc un eveniment poetic și literar de
înaltă ținută, organizat de Asociația Spaniolă a Prietenilor Poeziei (ASEAPO)
și Uniunea Națională a Scriitorilor din Spania (UNEE).
Invitatele de onoare ale serii sunt poetele Doina Guriță și Victoria Alonso, două voci importante ale literaturii spaniole și internaționale. Cu această ocazie, va fi lansat volumul de poezie „Lacrimile Răsăritului / Lágrimas del Amanecer”, semnat de Dr. Doina Guriță, în traducerea sensibilă și elegantă realizată de poeta și traducătoarea Violeta Andrei Stoicescu, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România și Comisar-șef al M.N.A.D.O.R. Spania.
Petroșani,
12 iulie 2025 - Într-o atmosferă caldă și
emoționantă, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” a găzduit sâmbătă
după-amiază un eveniment cu totul special: „Logodna poeziei”, o sărbătoare a
cuvântului rostit cu suflet, un omagiu adus artei poetice și bucuriei de a
împărtăși emoție prin vers.
Organizat
cu multă dăruire de poeta Marioara Marian, alături de poetul Dorel
Neamțu, evenimentul a adunat în jurul poeziei un public numeros și
entuziast, precum și o serie de invitați de seamă: scriitoarea Zenovia
Zamfir, poetele Ronja Broich și Mioara Ohîi, cantautorul Dan
State, invitatul special Mihai Bodogan, precum și poetul Sorin
Dumitrache.
Un moment aparte l-a oferit prezența doamnei Tibi Jana Coconet, alături de copiii talentați de la Asociația Culturală „Lirica” din Petroșani, dar și intervențiile inspirate ale membrilor grupului „Ioan Dan Bălan”: Tiberiu Vințan, Anca Ciolaca, Elisabeta Bogățan, Florentina Mitrică, Ianina Cupsan, Mariana Alexandru, Mirela Cocheci, Claudiu Serea, Adriana Bociat. Lor li s-au alăturat și Maria Sângerean, Gelu Dobrescu (Deva) și Dumitru Serg (Petroșani), conturând astfel o comunitate vie a poeziei, unită prin sensibilitate și talent.
Volumul
„Din rădăcina timpului” al poetei Nora Hruban nu este doar o colecție de
poezii, ci un spațiu de meditație lirică, în care cititorul este invitat să se
lase purtat de trecerea timpului și de trăirile sufletești. Versurile pătrund
adânc în zonele tăcerii interioare, atingând cu sensibilitate temele universale
ale existenței.
Poeziile
explorează natura inevitabilă a timpului, rădăcina ființei și destinul care ne
modelează gândurile. În poemul „Singur în timp”, autoarea surprinde
relația dintre ființă și curgerea ireversibilă a timpului printr-un ton de
profundă melancolie:
„E
miraculosul cânt
Ce-și doarme somnul
Sub a veacului nescrisă piatră.”
În
„În torent”, imaginea ființei ca parte integrantă dintr-un cosmos fluid
este redată cu rafinament:
„O constelație
strălucitoare de trupuri,
Un sediment spiritual
Pierdut într-un învolburat ocean.”
Ești minunat exact așa cum ești. Ai o lume interioară plină de culoare, iar felul în care vezi și înțelegi lumea este un dar. Nu te lăsa descurajat de cei care nu înțeleg asta. Ai dreptul să fii tu însuți, să te bucuri de viață și să visezi la orice îți dorești. Crede în tine!
Pentru părinți:
Dragostea și răbdarea voastră sunt puterea copilului vostru. Drumurile pot fi dificile, dar fiecare mică victorie merită toată lupta. Nu sunteți singuri - există oameni care vă înțeleg și vă susțin. Fiți mândri de fiecare progres și nu uitați că dragostea necondiționată este cel mai frumos dar pe care îl oferiți copilului vostru.
Trăim acum Săptămâna Luminată, una dintre cele mai frumoase și încărcate de har perioade din întreg anul bisericesc. E o săptămână în care inimile noastre sunt chemate să rămână deschise în fața luminii Învierii, să nu ne întoarcem prea repede la întunericul cotidian.
Hristos a înviat! – aceste cuvinte nu sunt doar o urare, ci o declarație de biruință. Ele ne spun că moartea nu mai are ultimul cuvânt. Că suferința nu e zadarnică. Că orice noapte are un răsărit. Lumina Învierii nu doar că luminează mormântul gol, ci și sufletele noastre pline de poveri.
În Săptămâna Luminată, Dumnezeu ne amintește că oricât de apăsători ne-ar fi pașii prin viață, există mereu o cale spre lumină. Așa cum piatra mormântului a fost dată la o parte, și noi putem da la o parte fricile, eșecurile, vinovățiile. Nu suntem singuri. Hristos vine spre noi – viu, puternic, iubitor – și ne spune: „Pace vouă!”
M-a frământat astăzi un gând, ca un spin în liniștea sufletului. Dar m-a liniștit un cuvânt de la Părintele Arsenie Papacioc, care știe, prin har și experiență, să așeze adevărul în inimi:
„O simplă vorbă necugetată, fie chiar și nevinovată, spusă într-o clipă despre cineva, cât de mult trebuie să te milogești ca să scapi de urmările ei. Și cine te poate încredința că ești cu adevărat iertată? Un duhovnic, chiar, te poate ierta de faptă, dar consecința ei o porți tu.Cât de cuminte este să știi să taci și să știi să vorbești frumos despre alții! Cine știe cât de mult îl iubește Dumnezeu pe acela pe care lumea îl arată cu degetul?Cât de mult se supără Domnul Iisus Hristos pe vorbele goale, vorbele în plus, vorbele rușinoase și mai ales vorbele ucigătoare.Această stăpânire de sine va fi mult lăudată, plăcută și încununată. Vezi cât de mult se poate câștiga într-o zi cu gura închisă?”(Arhimandritul Arsenie Papacioc – Scrisori către fiii mei duhovnicești)
S.M.: Pentru că sunteți mereu alături de noi și ne promovați cu atâta sinceritate și pasiune aș dori să vă propun o provocare specială. Permiteți-mi, pentru o clipă, să preiau rolul de jurnalist și să vă adresez câteva întrebări, iar dumneavoastră să fiți intervievatul. Orice om are o poveste. Tiberiu Vintan – jurnalist cunoscut cu activitate de mai bine de trei decenii, manager la Exclusiv Media Group și realizator de emisiuni TV, foarte activ în comunitatea sa, implicat în diverse proiecte media și literare, născut într-o familie de mineri… Aceasta este o sinteză la sinteza poveștii pe care v-aș ruga să o dezvoltăm în această discuție. Și aș începe cu câteva întrebări despre pasiunea pentru literatură.
T.V.: Întâlnirea mea cu cartea s-a produs în anii copilăriei, în vremurile în care poate și din penuria altor forme de educație alternativă, poate și din educația primită de la părinți sau poate, pur și simplu, pentru că așa a vrut Dumnezeu ca mie să-mi placă nespus de mult lumea aceasta a literelor, a cărților, lectura a fost cea care mi-a însoțit creșterea și mi-a influențat mintea și caracterul. Sigur că mi-e greu să-mi amintesc acum care a fost prima carte pe care am citit-o, pentru că eu am început să citesc imediat după ce am deslușit tainele Abecedarului. Îmi aduc aminte însă, cu mare plăcere, de poveștile lui Petre Ispirescu, de poeziile lui Eminescu, Topârceanu, Coșbuc, Bolintineanu, de snoavele lui Ion Creangă, de basmele fraților Crimm, de legendele lui Alexandru Mitru, de fabulele lui Grigore Alexandrescu, de câte și mai câte altele.
Parcă mai ieri alergam după
fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri,
comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două
vieți.
Odată cu trecerea anilor, începem
să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din
sufletele părinţilor lor.
Deseori retrăiesc copilăria
fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg
uşor prin proaspătul strat alb. Mă simt
neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.
Îmi deschid palmele către
cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se
învălmășesc...
Îmi deschid palmele către cer...palmele ard...
Este impresionant să vezi atât de mult talent și pasiune într-o singură persoană! Robert Vladu este un artist multitalentat, care îmbină actoria, literatura și muzica într-un mod cu adevărat unic. În poezia sa „GENESIS”, el ne invită într-o călătorie fascinantă prin teme profunde despre creație, identitate și iubire.
„GENESIS” ne trimite imediat cu gândul la începuturile lumii, la Facerea din Biblie, dar și la o renaștere spirituală sau artistică.
„Laudate Dominum in theatro et poetica” (Laudă Domnul în teatru și poezie), subtitlul poeziei, ne dezvăluie o viziune complexă. Vladu combină ideea de laudă adusă lui Dumnezeu cu teatrul și poezia, sugerând că arta poate fi un mod de a ne conecta cu divinul.
„Psalmus 156” e interesant, deoarece în Biblie, versiunea Bisericii Ortodoxe Române există doar 151 de psalmi. În unele manuscrise apocrife, există psalmi suplimentari, iar acest detaliu ar putea indica „GENESIS”, ca o poezie „adăugată” creației, o continuare sau o reinterpretare a cuvântului divin prin artă. Psalmii 152,153,154 și 155, sunt prezenți în manuscrisele Septuagintei din Qumran.
Autoarea începe
prin a relata despre nașterea sa și copilăria trăită într-un mediu modest,
evocând cu emoție perioada postbelică. Încă din primii ani, viața sa a fost
ghidată de principii morale și familiale puternice. Rememorează cu mândrie
momentele de succes din anii de școală, participarea la sărbători locale și
realizările fiicei sale, reflectând asupra satisfacției de a vedea roadele
propriilor eforturi.
Ajunsă la aproape 80 de ani, privește cu seninătate spre viitor, punând accent pe sănătate, rugăciune, activități creative și o trecere lină prin anii rămași. Jurnalul devine astfel o expresie a acceptării limitărilor și a prioritizării valorilor spirituale.
De atunci vorbele tale nu le mai pot uita. Ele mi-au rămas ca un fior în suflet. Ele mi-au rămas în suflet cu o întrebare. Ele cer răspuns la întrebarea de ce și pentru ce le-ai rostit?
1. Cu durere mă gândesc și îmi dau seama că și tu, puiule dragă, simți că s-a răcit cuibul nostru, simți că lipsește ceva în casa noastră dela Vidra. Lipsește căldura, lipsește sufletul ei. Mama este căldura, este sufletul cuibului familiar și ție, Titule dragă, această căldură îți lipsește. În zadar îți cumpără tata haine și jucării de mătase, ție o mamă îți trebuie.
2. Îmi dau apoi seama că poate și altceva te-a îndemnat să ceri o mamă. Tu, Titule dragă, observi și înțelegi că s-a schimbat nu numai casa noastră, ci s-a schimbat și tata din ea. Observi că nu numai casa noastră și-a pierdut bucuria și liniștea de eri, ci le-a pierdut și tata. Îl vezi pe tata abătut, zdrobit, îl vezi ștergându-și mereu ochii, simți atmosfera rece și tristă ce ne învăluie casa și sufletul și tu, puiule dragă, îți dai seama că eri nu era așa. Pe tine și suflețelul tău te doare această schimbare din casa noastră, te doare răceala cuibului și neliniștea tatii. Tu, puișorul meu, îți dai seama că această stare din casa noastră nu este cea bună, nu este cea firească, ci trebuie să ieșim, să scăpăm din ea.
