Astăzi,
câteva suflete de poeți și scriitori am avut privilegiul de a poposi în casa
distinsei doamne Nora Hruban. Nu despre întâlnirea literară sub genericul „Arta
ca o pasăre de foc” vreau să scriu, deși a fost un binecuvântat prilej de
bucurie și părtășie literară. Vreau să scriu despre ceea ce am descoperit
dincolo de cuvinte: un adevărat muzeu al sufletului.
Casa
doamnei Norei Hruban , curtea, grădina și încăperile poartă amprenta unui
creator autentic, pentru care frumosul nu este un exercițiu artistic, ci un mod
de a trăi. Fiecare perete spune o poveste prin picturile sale, fiecare
sculptură pare că a prins viață dintr-o taină a lutului, iar fiecare obiect
vorbește despre răbdare, talent și o neobosită dăruire.
Doamna
Nora Hruban este una dintre acele personalități rare care reușesc să îmbine cu
naturalețe poezia, pictura, sculptura și arta bijuteriei. În mâinile sale,
lutul capătă suflet, culoarea devine emoție, iar cuvântul se transformă în versuri.
Lucrări precum Mireasa din Oaș, Fetele de la Căpâlna sau Joc pe Valea Mureșului
sunt mărturii ale unei sensibilități artistice aparte, iar tablourile care
împodobesc casa, inclusiv portrete ale unor mari scriitori români, transformă
locuința într-o veritabilă galerie de artă.
Dar
frumusețea acestei după-amiezi nu a fost dată doar despre ce am scris mai sus,
ci și de oamenii care le dau viață. Alături de doamna Nora Hruban, domnul
Virgil Ioviță, la frumoasa vârstă de 80 de ani, ne-a dăruit încă o dată bucuria
întâlnirii cu înțelepciunea. Cu aforismele sale, care propun reflecții asupra
vieții, omului și societății, domnia sa ne amintește că tinerețea nu se măsoară
în ani, ci în prospețimea gândului.
Nu
întâmplător se spune că Nora Hruban își invită cu drag oaspeții să-i vadă casa,
„un adevărat muzeu de artă plastică”. După această vizită, pot spune că nu este
doar un muzeu al artei, ci și un muzeu al sufletelor frumoase. Aici, fiecare
obiect are o poveste, fiecare lucrare transmite o emoție, iar fiecare clipă
petrecută între gazde devine o amintire prețioasă.
„Dacă o zi ar fi putut să aibă 48 de ore, atât am fi
dorit să stăm la poetă.”
mărtuisește d-na Paulina Popa, poetă, publicistă și editoare, o personalitate marcantă a
literaturii hunedorene. Pentru că timpul petrecut în preajma unor astfel
de oameni nu se măsoară în ore, ci în emoții.
Am
plecat de la doamna Nora Hruban și domnul Virgil Ioviță mult mai bogați
sufletește. Pentru câteva ore, am avut cu toții sentimentul că am pășit într-un
colț de rai, unde poezia, pictura, sculptura, înțelepciunea și prietenia au
vorbit aceeași limbă - limba sufletului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu