Într-o dimineață, parcă te văd și acuma, puiule dragă, m-ai îmbrățișat mai tare ca altădată, te-ai uitat în ochii mei mai duios, mai rugător ca oricând și m-ai rugat să-ți cumpăr o mamă.
De atunci vorbele tale nu le mai pot uita. Ele mi-au rămas ca un fior în suflet. Ele mi-au rămas în suflet cu o întrebare. Ele cer răspuns la întrebarea de ce și pentru ce le-ai rostit?
1. Cu durere mă gândesc și îmi dau seama că și tu, puiule dragă, simți că s-a răcit cuibul nostru, simți că lipsește ceva în casa noastră dela Vidra. Lipsește căldura, lipsește sufletul ei. Mama este căldura, este sufletul cuibului familiar și ție, Titule dragă, această căldură îți lipsește. În zadar îți cumpără tata haine și jucării de mătase, ție o mamă îți trebuie.
2. Îmi dau apoi seama că poate și altceva te-a îndemnat să ceri o mamă. Tu, Titule dragă, observi și înțelegi că s-a schimbat nu numai casa noastră, ci s-a schimbat și tata din ea. Observi că nu numai casa noastră și-a pierdut bucuria și liniștea de eri, ci le-a pierdut și tata. Îl vezi pe tata abătut, zdrobit, îl vezi ștergându-și mereu ochii, simți atmosfera rece și tristă ce ne învăluie casa și sufletul și tu, puiule dragă, îți dai seama că eri nu era așa. Pe tine și suflețelul tău te doare această schimbare din casa noastră, te doare răceala cuibului și neliniștea tatii. Tu, puișorul meu, îți dai seama că această stare din casa noastră nu este cea bună, nu este cea firească, ci trebuie să ieșim, să scăpăm din ea.
De aceea tu recomanzi o soluție, ceri o mamă care să schimbe, care singură poate schimba această stare nefirească.
Toată iubirea puișorilor o are tata, o are poate mai multă și mai mare ca oricând căci și iubirea mamei ce s-a pogorât în pământ a rămas în sufletul lui, dar mâinile tatii nu pot fi niciodată ale femeii-mame și tu, Titule dragă, poate și acest adevăr îl simți.
4. Mai este încă ceva în casa noastră dela Vidra care te-a îndemnat să ceri o mamă: este sorioara ta din leagăn care n-a putut rosti niciodată numele sfânt de mamă înainte de a-l perde.
Mama noastră de eri se apleca râzând spre leagăn și mângâia puișorul din el - pe tata îl vezi aplecându-se plângând și îndată pricepi că și leagănul din casa noastră cere o mamă.
Fraților! Copilașul meu dela Vidra nu este numai al meu, ci el este și al vostru, și vorbele lui nu sunt numai ale lui ci ele sunt graiul copilașilor noștri a tuturora, ele sunt graiul miilor noștri copilași orfani de mamă.
În graiul și rugarea copilașilor noștri sunt sentimente divine sădite de Creatorul. Stăpâniți de aceste sentimente copilașii noștri simt cuibul ruinat și răcit și îndemnați de aceste sentimente ei cer o mamă ca să-l refacă, să-l încălzească.
Copilașii noștri ne cer și nouă o întregire sufletească, o liniște sufletească pe care am pierdut-o în detrimentul chemărilor noastre pastorale.
Graiul lor și cererea lor e porunca vieții, e porunca divină care a lăsat vorbele biblice ”că nu e bine să fie omul singur pe pământ”. Și nici în casă nu este să fie preotul — un om și el — singur. Nici nu poate fi căci căldura, dragostea, lumina mamei din casă dă viața și farmecul cuibului familiar.
În farmecul vieții familiare este un ceva divin și acest divin este mai tare chiar decât moartea. Moartea poate veni să ducă pe mama și să spargă pe o clipeală cuibul familiar, nu poate însă stânge dorința și năzuința după refacerea lui.
Și dacă nici moartea nu-l poate ține spart atât mai vârtos dispozițiuni omenești au cercat și ceartă în zadar să-l țină mai departe spart și ruinat.
Copilașii noștri și cererea lor spun dară tuturora adevărul că problemele vieții le dezleagă nu numai sinoadele cu dispozițiile lor, ci și viața cu toate poruncile ei. Și poruncile vieții trebuie ascultate, căci altcum ele nu ascultă, nu vreau, nu pot asculta dispoziții făcute fără întrebarea și consultarea lor.
O astfel de dispoziție, făcută fără a consulta și legile, poruncile vieții, a fost și opreliștea recăsătoriei preoților. După ce sute de ani pe sute și mii de preoți i-a pus în conflict cu legile firii, cu legile moralei, cu cerințele chemărilor noastre pastorale, ea trebuie azi înlăturată cu grăbire.
Vorbirea Părintelui Iosif Trifa la congresul preoților văduvi
TELEGRAFUL ROMÂN
Nr. 67 / 24 aug. 1921, p. 2-3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu