Se afișează postările cu eticheta Notă de lectură. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Notă de lectură. Afișați toate postările

vineri, 8 august 2025

„Povețe în rime” - o carte cu tâlc și zâmbet


Citesc cu bucurie vestea că, pe 6 august 2025, a ieșit de la tipar volumul „Povețe în rime”, prima antologie de fabule semnată de Marioara Ardelean, scriitoare pentru copii cu suflet tânăr și condei jucăuș. Apărută la Editura StudIS din Iași, cartea cuprinde 214 pagini ilustrate color, menite să încânte imaginația celor mici și să aducă un zâmbet și celor mari.

marți, 5 august 2025

Literatura fără granițe: Doina Guriță, lansare de carte la Madrid

 

Eveniment literar de excepție: „ Lágrimas del Amanecer  / Lacrimile Răsăritului”,

volum semnat de poeta Doina Guriță, lansat la Madrid

 

           

            Pe data de 25 septembrie 2025, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Publică „Antonio Mingote” din Madrid, va avea loc un eveniment poetic și literar de înaltă ținută, organizat de Asociația Spaniolă a Prietenilor Poeziei (ASEAPO) și Uniunea Națională a Scriitorilor din Spania (UNEE).

            Invitatele de onoare ale serii sunt poetele Doina Guriță și Victoria Alonso, două voci importante ale literaturii spaniole și internaționale. Cu această ocazie, va fi lansat volumul de poezie „Lacrimile Răsăritului / Lágrimas del Amanecer”, semnat de Dr. Doina Guriță, în traducerea sensibilă și elegantă realizată de poeta și traducătoarea Violeta Andrei Stoicescu, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România și Comisar-șef al M.N.A.D.O.R. Spania.

joi, 31 iulie 2025

Notă de lectură - Călătorie în sufletul unei cărți semnate de Ileana Cornelia Neaga

 

Încă din primele rânduri ale volumului „Din veșnicii am împletit cununi - în grai și nu numai” publicat la editura pim, Iași 2023, autoarea nu se prezintă ca scriitor, ci ca om - un om care, după ani de gânduri acumulate, simte nevoia să aștearnă pe hârtie trăiri, amintiri și doruri. E ca un început spus în șoaptă, fără ambiție literară, dar cu sinceritate dezarmantă. Citind, ai impresia că porți o conversație cu cineva drag, care își deschide sufletul și îți încredințează gândurile.
 
Scrisul capătă forma unei „oaze de liniște”. Este un refugiu, o căutare de sine. Într-o frază, mi-a rămas imaginea „versurilor alandala” ce curg printre cafele și dimineți, în ritmul propriu al unei vieți trăite între dor și viața la țară.
 
Pe măsură ce cartea se desfășoară, atmosfera capătă contururi jucăușe și poetice. Vara este văzută ca o copilă năstrușnică sau o mireasă rușinoasă, cu mofturi și doruri, iar haiku-ul ce invită sufletul la naivitate e un moment de respiro și zâmbet:

duminică, 27 iulie 2025

Recenzie literară - Lacrimi de sticlă / Critique littéraire de Larmes de verre - de Doina Gurițā

Cuvânt înainte

Nu am învățat limba franceză când aș fi putut - și uneori, asta mă întristează. Mă gândesc la câte texte pline de poezie și emoție mi-au rămas și îmi rămân încă în afara înțelegerii. Dar vremurile s-au schimbat, iar aplicațiile de traducere au devenit mici miracole personale. Așadar, traducerea de față nu este a mea, ci a unei aplicații (Google Translate) care mi-a oferit acces la cuvintele unei scriitoare pe care o prețuiesc enorm.

Poate nu e perfect, dar e suficient cât să înțeleg, să simt, să mă bucur. Și e o formă de reconciliere între ce nu am învățat la timp și ceea ce pot înțelege acum - cu ajutorul tehnologiei, dar mai ales cu inima deschisă.

*  *  *


Lacrimi de sticlă

Lacrimi de sticlă (Lacrima de sticlă - titlul original, înainte de traducere) este al treilea volum de poezie al Doinei Gurițā. Tradus în limba franceză spre deliciul cititorilor de către Amalia Achard, acest volum se înscrie cu demnitate în linia marelui poet romantic român Mihai Eminescu, continuând o tradiție lirică intensă.

sâmbătă, 26 iulie 2025

„De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” - o seară în care poezia a respirat prin oameni

 


Sâmbătă, 26 iulie 2025, în cadrul Zilelor Hunedoarei, Biblioteca Municipală Hunedoara a devenit un adevărat templu al cuvântului scris, găzduind evenimentul „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” - o întâlnire care a pus în lumină frumusețea poeziei, a memoriei culturale și a părtășiei sincere dintre autori și public.
 
Organizat de Primăria Municipiului Hunedoara și Biblioteca Municipală Hunedoara, cu sprijinul membrilor Cenaclului Literar și de Jurnalism „Victor Isac”, evenimentul a reunit un public elevat și un grup de scriitori valoroși, care au oferit, prin cuvintele lor, momente de meditație și emoție pură.
 
Gazda serii, doamna Lucia Tănase, a condus cu sensibilitate și dăruire această întâlnire, invitând la cuvânt poeți care au citit din creațiile proprii, au depănat amintiri și au vorbit despre contextul cultural contemporan, precum și despre parcursul cărților lor.
 
Printre aceștia s-au numărat: Paulina Popa, Victoria Stoian, Doina Brândușa Landen, Daniel Marin, Dumitru Tâlvescu, Constantin Grecu, Dumitru Tuhuț, Mihai Victor Afilom, Monica Mihaela Minescu, Micuțiu Sorin, Dumitru Dumitrescu, Ana Almășan Ciontea, Teodora Muntean, Gheorghe Stoica, Ioan Neamțu, Dorin Olariu și Gabriela Mureșan (invitată specială din Timișoara).
 
Nu a fost o seară ca oricare alta. Poezia a fost vie, vibrantă, a stârnit fiori și a născut imagini care rămân.

sâmbătă, 12 iulie 2025

„Logodna poeziei” - o după-amiază de emoție, vers și cântec la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”

 


Petroșani, 12 iulie 2025 - Într-o atmosferă caldă și emoționantă, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” a găzduit sâmbătă după-amiază un eveniment cu totul special: „Logodna poeziei”, o sărbătoare a cuvântului rostit cu suflet, un omagiu adus artei poetice și bucuriei de a împărtăși emoție prin vers.

Organizat cu multă dăruire de poeta Marioara Marian, alături de poetul Dorel Neamțu, evenimentul a adunat în jurul poeziei un public numeros și entuziast, precum și o serie de invitați de seamă: scriitoarea Zenovia Zamfir, poetele Ronja Broich și Mioara Ohîi, cantautorul Dan State, invitatul special Mihai Bodogan, precum și poetul Sorin Dumitrache.

Un moment aparte l-a oferit prezența doamnei Tibi Jana Coconet, alături de copiii talentați de la Asociația Culturală „Lirica” din Petroșani, dar și intervențiile inspirate ale membrilor grupului „Ioan Dan Bălan”: Tiberiu Vințan, Anca Ciolaca, Elisabeta Bogățan, Florentina Mitrică, Ianina Cupsan, Mariana Alexandru, Mirela Cocheci, Claudiu Serea, Adriana Bociat. Lor li s-au alăturat și Maria Sângerean, Gelu Dobrescu (Deva) și Dumitru Serg (Petroșani), conturând astfel o comunitate vie a poeziei, unită prin sensibilitate și talent.

duminică, 22 iunie 2025

Lumina care rămâne - o mărturie despre dragoste, pierdere și regăsire - inspirată de poemul „Din ochii tăi, nemurirea” de Doina Guriță

 

În poemul „Din ochii tăi, nemurirea”, scris de d-na Doina Guriță, cuvintele nu sunt doar versuri, ci punți fragile și eterne către o lume în care mama nu e doar cea care ne-a născut, ci și cea care ne-a învățat, tăcut, să fim. Poezia aceasta mi-a atins sufletul cu o blândețe dureroasă. Pentru mine, un copil care a cunoscut mama doar pentru o vreme scurtă, dar intensă, fiecare strofă a fost ca o reîntâlnire.
 
Această poezie nu mi-a vorbit despre absență, ci despre prezență. Despre cum ceea ce pare pierdut trăiește, de fapt, într-un colț tainic al ființei. Pentru cei ca mine, care n-am avut întreaga poveste lângă mamă, dar purtăm în noi rădăcina acelui început, versurile acestea sunt vindecare. Sunt lumină. Sunt răspuns la întrebările pe care sufletul le-a ținut în tăcere.
 
Mama mea a plecat devreme. Mi-a lăsat, însă, un an – un an de iubire care a prins rădăcini adânci și nu s-au mai smuls niciodată. Un an în care am fost ținut în brațe, mângâiat în tăcere, iubit în priviri. Un singur an. Dar acel an a fost rădăcina mea. În el s-a născut tot ce avea să rămână: dorul, iubirea, forța de a merge mai departe în lipsa unei prezențe fizice.
 
Poemul doamnei Guriță mi-a amintit că dragostea unei mame nu se măsoară în timp, ci în amprenta pe care o lasă în suflet. Iar în al meu, ea încă locuiește.
Nu este doar o poezie. Este o rugă. O regăsire.
 
„Mi-ai scris numele-n cer, cu privirea ta ninsă / Și-n piept îmi tresare al dragostei viu…”

miercuri, 18 iunie 2025

„Din rădăcina timpului” – o lectură dincolo de timp

 

Volumul „Din rădăcina timpului” al poetei Nora Hruban nu este doar o colecție de poezii, ci un spațiu de meditație lirică, în care cititorul este invitat să se lase purtat de trecerea timpului și de trăirile sufletești. Versurile pătrund adânc în zonele tăcerii interioare, atingând cu sensibilitate temele universale ale existenței.

Poeziile explorează natura inevitabilă a timpului, rădăcina ființei și destinul care ne modelează gândurile. În poemul „Singur în timp”, autoarea surprinde relația dintre ființă și curgerea ireversibilă a timpului printr-un ton de profundă melancolie:

„E miraculosul cânt
Ce-și doarme somnul
Sub a veacului nescrisă piatră.”

În „În torent”, imaginea ființei ca parte integrantă dintr-un cosmos fluid este redată cu rafinament:

„O constelație strălucitoare de trupuri,
Un sediment spiritual

Pierdut într-un învolburat ocean.”

vineri, 6 iunie 2025

„Miraj cu maci” – poezia care te îmbrățișează


Într-o atmosferă plină de sensibilitate și emoție, Anca Ciolca și-a lansat noul volum de poezii,
Miraj cu maci, într-un eveniment cultural de excepție. Lansarea a avut loc în după-amiaza zilei de 6 iunie 2025, la Sufrageria Aztek Caffe din Petroșani, jud. Hunedoara, reunind iubitori de literatură, poeți și admiratori ai versurilor sale.

Publicul prezent a avut ocazia să descopere universul poetic al Ancăi Ciolca, marcat de imagini delicate și metafore pline de profunzime. 

vineri, 23 mai 2025

„Nebunul din tarot” – un debut poetic promițător al Violetei Deminescu-Jurca

 

Într-un climat literar în continuă schimbare, în care granițele dintre genuri se estompează și vocea autentică devine tot mai greu de distins, debutul Violetei Deminescu-Jurca cu volumul „Nebunul din tarot” reprezintă o apariție promițătoare și binevenită. Lansată vineri, 23 mai 2025, la ora 17:00, la Restaurant Royal din Călan, cartea marchează nu doar intrarea în lumea editorială a unei autoare complexe, ci și confirmarea unei voci care îmbină sensibilitatea poetică cu o profundă înrădăcinare în spațiul cultural românesc.
 
Volumul „Nebunul din tarot” se distinge printr-o tematică profund simbolică și o viziune poetică curajoasă. Autoarea nu doar scrie, ci, după cum ea însăși sugerează, „joacă tarot cu viața”, asumându-și rolul Nebunului – cel care pășește fără teamă spre necunoscut, ghidat de curiozitate, instinct și o doză de nebunie creativă. În tarot, Nebunul este simbolul începuturilor, al libertății și spontaneității – iar această metaforă pare să reflecte fidel muza poetică a Violetei Deminescu-Jurca.
 

Coperta cărții – cu o grafică atent construită – susține această direcție: imagini ale tentației, ale meditației și ale destinului însoțesc vizual discursul liric, invitând cititorul într-un univers dens, în care cuvântul și imaginea creează o atmosferă fascinantă.
 
Din punctual meu de vedere, unul dintre cele mai reprezentative texte din volum este poezia „Încotro”, o construcție simbolică în care se împletesc teme biblice, existențiale și religioase. Poetul stă „lângă poartă” – un limen între lumi, stări și adevăruri – purtând în traistă „două mere strecurate de șarpe”, metaforă a tentației și a cunoașterii. Divinitatea este prezentă nu ca judecător, ci ca însoțitor tăcut, care oferă sprijin și sens: „na ia de aici mi-ai spus / să-ți țină de urât de cald de singurătate...” Iar cheia întregii existențe pare să stea în acel ultim imperativ: „Cântă mi-ai spus.”
 

Acesta pare a fi răspunsul la toate întrebările și îndoielile – arta, expresia, sunetul sunt salvarea în fața singurătății și a foamei, fie ea trupească sau sufletească. 

Această poezie se citește ca o spovedanie și o invitație la meditație. Versul devine aici rugăciune, cântec, mărturisire, dar și uneori un strigăt mut – al celui care, deși izgonit din Eden, găsește în poezie drumul de întoarcere spre sine.
 
Încotro
 
ședeam lângă poartă,
izgonit Doamne
în traistă
vreo două mere
strecurate de șarpe
poate ți-i va fi foame mi-a sssșoptit
știa că e ceva cale mai ales la întors
mă priveai îndurerat Doamne
cu milă cu dragoste
na ia de aici mi-ai spus
să-ți țină de urât de cald de singurătate
de cer de pământ de foame
cântă
mi-ai spus
 

 
„Nebunul din tarot” nu este doar un volum de debut, ci o promisiune literară.  Recomand cu încredere această carte tuturor celor care caută în poezie nu doar frumosul, ci și sensul. „Nebunul din tarot” nu se citește pe fugă. Se trăiește. Se ascultă. Se reia. Și, mai ales, se simte.
 
*  *  *

Violeta Deminescu-Jurca – profesor, interpret de muzică populară, realizator TV și poet
 

Născută în satul Sântămăria de Piatră, pe malul Streiului, Violeta Deminescu-Jurca este o personalitate complexă a culturii hunedorene: profesor în învățământul primar, solistă de muzică populară, realizator de emisiuni TV, culegătoare de folclor și poetă contemporană.
 
Este absolventă a Liceului Pedagogic din Deva, a Facultății de Psihologie și Pedagogie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și deține un master în Management și Dezvoltare Durabilă la Universitatea Politehnică din Timișoara. Activează ca dascăl la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan. Coordonează grupul folcloric „Ziene Sânziene”, prin care a format generații de tineri interpreți de folclor autentic.
 
Dragostea pentru muzica populară, moștenită din copilărie, a fost pusă în valoare prin creații proprii de texte și linii melodice specifice Văii Streiului. A compus cântece pentru nume cunoscute ale scenei populare, debutând ca interpretă la îndemnul realizatorului TV Adrian Oprea. A realizat emisiuni de succes precum „De dor, lume și de drag” și „Duminici violete”, iar prezența sa scenică a fost apreciată la festivaluri de prestigiu, inclusiv pe scena festivalului „Ana Munteanu”.
 
În paralel, Violeta Deminescu-Jurca este o culegătoare pasionată de folclor și obiecte de artă populară, dar și o poetă premiată, cu apariții în antologii naționale și internaționale. Poezia sa se remarcă printr-un lirism autentic, profund conectat la spiritualitatea românească. Este rudă, prin tată, cu scriitorul și criticul literar Romul Munteanu.
 

Artista îmbină harul pedagogic cu cel artistic, dăruind comunității nu doar cântec și poezie, ci și o viziune clară asupra valorilor tradiționale și a educației prin cultură.

*  *  *
 
În încheiere, nu putem decât să-i mulțumim Violetei Deminescu-Jurca pentru generozitatea cu care și-a împărtășit universul poetic și sufletesc. Lansarea volumului „Nebunul din tarot” nu a fost doar un eveniment literar, ci o întâlnire profundă cu o voce autentică, care reușește să transforme cuvântul în emoție și emoția în revelație. Ne rămâne să așteptăm cu interes următorii pași ai acestei călătorii poetice, convinși că „nebunia” frumoasă a creației sale va continua să inspire.
 
23.05.2025
Sorin Micuțiu

PS. mai multe fotografii aici: FB 

marți, 18 martie 2025

Notă de lectură: Robert Vladu – „Genesis” laudate Dominum in theatro et poetica (psalmus 156), o simfonie a creației și transformării

 

Este impresionant să vezi atât de mult talent și pasiune într-o singură persoană! Robert Vladu este un artist multitalentat, care îmbină actoria, literatura și muzica într-un mod cu adevărat unic. În poezia sa „GENESIS”, el ne invită într-o călătorie fascinantă prin teme profunde despre creație, identitate și iubire.

GENESIS ne trimite imediat cu gândul la începuturile lumii, la Facerea din Biblie, dar și la o renaștere spirituală sau artistică.

Laudate Dominum in theatro et poetica (Laudă Domnul în teatru și poezie), subtitlul poeziei, ne dezvăluie o viziune complexă. Vladu combină ideea de laudă adusă lui Dumnezeu cu teatrul și poezia, sugerând că arta poate fi un mod de a ne conecta cu divinul.

Psalmus 156 e interesant, deoarece în Biblie, versiunea Bisericii Ortodoxe Române există doar 151 de psalmi. În unele manuscrise apocrife, există psalmi suplimentari, iar acest detaliu ar putea indica „GENESIS”, ca o poezie „adăugată” creației, o continuare sau o reinterpretare a cuvântului divin prin artă. Psalmii 152,153,154 și 155, sunt prezenți în manuscrisele Septuagintei din Qumran.

duminică, 9 martie 2025

Notă de lectură: poezia ”POVESTEA UNUI MĂR”, de Marioara Ardelean

 

A răsărit într-o grădină
Un măr c-o firavă tulpină;
Privind în jurul lui cu teamă,
Văzu alți meri cu el de-o seamă.
 
Aveau tulpinile vânjoase
Coroane mari şi sănătoase;
Foșnindu-și frunzele crestate,
Râdeau de el pe înfundate:
 
„-Cât e de pricăjit, sărmanul,
N-o să reziste pân` la anul!
La fel ca orice buruiană,
Ocupă locul de pomană.”
 
Plăpândul pom se necăjește,
Suspină, dar nu-i dojenește.
Cu o voință uimitoare,
Și-ntinde crengile spre soare.
 
Îl roagă-n șoaptă să-l ajute
Să crească sănătos și iute,
S-arate tuturor că poate
Să facă fructe minunate.
 
Măritul astru îl privește,
Îi place felul cum gândește,
Îi dă căldură și lumină,
Îl face mândru în grădină.
 
De-acuma-i mare şi-n putere,
E mulțumit că face mere,
Iar frații lui, care-l jigniră,
Mișcându-și frunzele-l admiră.

Notă de lectură: ”POVESTEA MEA: UN JURNAL”, de Ana Tricu

 


Cartea-jurnal, scrisă de mână, de poeta și colecționara de artă Ana Tricu, are un caracter unic și profund personal, oferind o perspectivă autentică asupra vieții autoarei. Chiar dacă a văzut lumina tiparului, jurnalul păstrează farmecul scrisului de mână, conferindu-i o notă intimă și autentică. Prin paginile sale, se conturează un portret bogat în experiențe, spiritualitate și legături umane, marcând momente esențiale, reflecții intime și valori fundamentale.

Autoarea începe prin a relata despre nașterea sa și copilăria trăită într-un mediu modest, evocând cu emoție perioada postbelică. Încă din primii ani, viața sa a fost ghidată de principii morale și familiale puternice. Rememorează cu mândrie momentele de succes din anii de școală, participarea la sărbători locale și realizările fiicei sale, reflectând asupra satisfacției de a vedea roadele propriilor eforturi.

Ajunsă la aproape 80 de ani, privește cu seninătate spre viitor, punând accent pe sănătate, rugăciune, activități creative și o trecere lină prin anii rămași. Jurnalul devine astfel o expresie a acceptării limitărilor și a prioritizării valorilor spirituale.

sâmbătă, 22 februarie 2025

Notă de lectură: ”La capăt de milenii” – o reflecție asupra destinului umanității

 
La capăt de milenii
de Traian Dorz

 
La capăt de milenii suntem şi parcă la sfârşit de lumi; 
gândind la aste adevăruri, simţi cum te-neci şi te sugrumi 
şi parcă-un semn apocaliptic apare pe un negru nor, 
cumplit şi crâncen, şi haotic, şi rece, şi-nspăimântător.
 
Talazuri şi talazuri, – urlet şi râset vin şi trec căzând, 
tirani, tiranizaţi – grămadă –, aplaudând şi blestemând, 
minţiţi şi mincinoşi, de-a valma, ucişi şi ucigaşi se-adun’ 
şi se împing către Infernul cel mai cumplit şi mai nebun.
 
Oh, iată-nfăţişarea gloatei ce, lepădând pe Dumnezeu 
şi sugrumându-şi conştiinţa, se-nchină-acestui Astarteu 
cu semnul celui-fără-unu şi numele cel fioros, 
mergând spre blestemul şi-osânda, şi Judecata lui Hristos.
 
…Mai este poate o scânteie, dar cea din urmă, să mai speri 
spre-o îndoielnică salvare, în clipa ultimei căderi; 
agaţă-te de firu-acesta, rupându-te de-al lor şuvoi, 
’nainte de-a cădea-n gheena îngrozitorului Apoi.
 
E încă Har, – se poate încă, 
– dar se prea poate şi să nu; 
acum chiar parcă arde puntea pe care te mai legeni tu 
şi-i gata să se rupă firul şi cel din urmă ce-l mai ai, 
şi, vai, – nu mai rămâne după decât un vai, 
– un veşnic vai!…
 
 
Poezia aceasta a poetului Traian Dorz,  cunoscută pentru profunzimea și gravitatea sa,rezonează atât de mult și în zilele noastre, chiar dacă a fost scrisă cu mult timp înainte de anul 1989. Versurile evocă imagini apocaliptice, de haos și suferință, reflectând o lume în derivă, caracterizată de tiranie, minciună și violență și au relevanță și astăzi, în contextul provocărilor globale și sociale pe care le trăim.

duminică, 16 februarie 2025

Notă de lectură : ”ARCANA ANIMAE ” - autor Dumitru Tâlvescu

 

Refugiat pentru câteva zile în mijlocul naturii, am luat cu mine de acasă o carte de poezii. Și nu o carte oarecare. ”arcana animae” este un titlu fascinant și profund, ce sugerează explorarea tainelor sufletului și a profunzimilor interioare ale ființei umane. Cartea de poezii a lui Dumitru Tâlvescu se remarcă prin versuri evocatoare, ce dezvăluie dorințe ascunse și reflecții asupra trecerii timpului și a misterelor universului interior. ”arcana animae” sună tare fain! Din latină, ”arcana” se traduce prin ”secrete” sau ”taine”, iar ”animae” înseamnă ”suflet”. Titlul acesta mă face curios încă de la început să aflu mai multe despre temele și emoțiile pe care le abordează această carte de poezii.
 
Iată primul poem al cărții ”arcana animae”:
 
”Absurd, dintr-un quadrant sublim
Din ceruri scad la număr stele
Și pier în vălmășag nebun
Ducând cu ele doruri grele.
Se ascund în locuri neștiute
Ori stau la pândă și nu știu
Când visele îmi dau de știre
 Că-n univers nu e pustiu.”

vineri, 31 ianuarie 2025

Notă de lectură: ”priviri, tablouri și năluci” sau curajul de a scrie versuri

 



Astăzi, 31.01.2025, de la ora 17, am participat la un eveniment deosebit, care s-a ţinut la Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva. Poetul Dumitru Tuhuț a venit în fața cititorilor cu cel de-al doilea volum de versuri, intitulat „priviri, tablouri și năluci” (Editura Castrum de Thymes, Giroc, judeţul Timiş 2024). Au vorbit despre carte: poetul și publicistul Daniel Marian, poetul și prozatorul Daniel Mariș, prozatorul, istoricul şi criticul literar Gheorghe Secheșan, poetul Nicolae Toma – vicepreședintele U.Z.P.R. Filiala Timișoara – și Daniel Luca, editor, poet, prozator și critic literar. Intervențiile celor amintiți mai sus, au fost acompaniate de muzică live. Emanuil Constantin creând un cadru ideal pentru aprecierea evenimentului.

Într-o societate care adesea scoate în evidență doar succesul material, a scrie poezie este un act de curaj. Acest act de curaj este ceea ce face poezia atât de valoroasă și de frumoasă. Cei care aleg să își exprime gândurile și emoțiile prin versuri nu doar că își dezvăluie propria lume interioară, dar oferă și altora ocazia de a se regăsi în acele cuvinte. 

marți, 14 ianuarie 2025

Notă de lectură: „Duel cu mine...și restul lumii”

 


„Duel cu mine...și restul lumii”

Autor: David Valentin

An publicare: 2024

Editura: Editura PimIași

Număr pagini: 280

„Duel cu mine...și restul lumii” este o carte captivantă care îmbină satira și umorul într-o coridă literară fascinantă. Narațiunea se desfășoară în prima parte, între două personaje principale: „Eu, Îngerul” și „Eu, Lucifer”, care se angajează într-un duel perpetuu plin de ironie și reflecție asupra vieții.

Cartea explorează conflictul dintre bine și rău, între idealuri și realitate, prezentând o serie de dueluri verbale între cele două entități. Umorul și satira este la ea acasă. Dialogurile sunt pline de umor și sarcasm, aducând în discuție teme precum: greșelile de prozodie; relațiile interumane și dilemele existențiale

duminică, 12 ianuarie 2025

Notă de lectură: "Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!"

 


În data de 11 ianuarie 2025, la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, după evenimentul deosebit dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR, în parteneriat cu C.J. Timiș, Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara și MNADOR Timișoara, a fost și o parte de socializare. În această a doua parte a evenimentului am întâlnit un deosebit. A fost o întâlnire destul de emoționantă, deaorece era întradevăr omul pe care mi-l imaginasem. Un om plin de viață, zâmbitor și cu mult curaj, un orator desăvârșit. Am primit din partea dumnealui o carte. Cartea se numește: ” Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! ” Vol. I : Concursul ”Acrostih și Poezie – din Vatra Satului”. Chiuzbaia ( Ediția 2023), Coordonator Vasile Bele, Editura Armonii Cuturale,2024.

Această carte este rezultatul unui concurs de poezie și acrostih intitulat ”Acrostih și Poezie – din Vatra Satului”. Chiuzbaia ( Ediția 2023), care reunește lucrări din diverse unghiuri ale creativității literare. Vasile Bele, în calitate de coordonator, oferă cititorilor o selecție diversificată de scrieri frumoase, unde personajele sunt chiar poeții care au participat la acest concurs. "Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!" este o lucrare care te face să simți emoția întâlnirii cu oameni pasionați de literatură.