Notă de lectură: poezia ”POVESTEA UNUI MĂR”, de Marioara Ardelean

 

A răsărit într-o grădină
Un măr c-o firavă tulpină;
Privind în jurul lui cu teamă,
Văzu alți meri cu el de-o seamă.
 
Aveau tulpinile vânjoase
Coroane mari şi sănătoase;
Foșnindu-și frunzele crestate,
Râdeau de el pe înfundate:
 
„-Cât e de pricăjit, sărmanul,
N-o să reziste pân` la anul!
La fel ca orice buruiană,
Ocupă locul de pomană.”
 
Plăpândul pom se necăjește,
Suspină, dar nu-i dojenește.
Cu o voință uimitoare,
Și-ntinde crengile spre soare.
 
Îl roagă-n șoaptă să-l ajute
Să crească sănătos și iute,
S-arate tuturor că poate
Să facă fructe minunate.
 
Măritul astru îl privește,
Îi place felul cum gândește,
Îi dă căldură și lumină,
Îl face mândru în grădină.
 
De-acuma-i mare şi-n putere,
E mulțumit că face mere,
Iar frații lui, care-l jigniră,
Mișcându-și frunzele-l admiră.
 
* * *
 
Citesc și recitesc cu drag versurile de mai sus și printre rânduri găsesc atâtea stări, atâtea imagini de o actualitate zdrobitoare.
 
În primul rând eu nu văd o livadă, văd o mare de oameni.
În al doilea rând, nu văd un pom, văd un om... mai mulți oameni.
Și nu în ultimul rând, văd o rugăciune sinceră și un răspuns pe măsura sincerității.
 
Vă aduceți aminte când în anii trecuți pe toate ecranele și în toate ziarele se scria despre distanțarea socială? Ei bine, în poezia de mai sus este evidentă această distanțare. O distanțare nu din pricinea unei virus, ci din pricina a ceva mai rău: pandemia invidiei și a lipsei de iubire.
 
Râdeau de el pe înfundate:
 
„-Cât e de pricăjit, sărmanul,
N-o să reziste pân` la anul!
La fel ca orice buruiană,
Ocupă locul de pomană.”
 

𝐃𝐢𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐜𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐢𝐮𝐛𝐢𝐫𝐞?
 
În lume există diverse iubiri, oamenii îşi leagă inima de una sau de alta, însă adevărata iubire se descoperă doar atunci când îl cunoşti pe Dumnezeu. Adevărata iubire este rod al Duhului Sfânt ( cf. Galateni 5, 22), rod care te face să te simţi împlinit, pentru că iubirea înseamnă jertfă, iar jertfa înseamnă renunţarea la egoismul tău. Adevărata iubire nu se consumă niciodată, rămâne aceiaş oricând şi pentru oricine. Sfântul Isaac spune: „Raiul este dragostea lui Dumnezeu, în care se află dulceaţa tuturor binecuvântărilor”. „Iadul este lipsa dragostei, iar cei aflaţi în chinuri sunt loviţi de biciul dragostei”. Atunci când un om dobândeşte desăvârşit dragostea de Dumnezeu, el dobândeşte desăvârşirea. Prin urmare, Sfântul Isaac recomandă: „Mai întâi câştigă dragostea, care este adevărata formă de contemplaţie umană a Sfintei Treimi”. (Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 58)
 
Iată deci că nu întâmplător copacii/oamenii cu ” tulpinile vânjoase / Coroane mari şi sănătoase” se distanțează intenționat de cei mai mici decât ei și râd ”de el pe înfundate” și aceasta pentru că cel rău, o dată cu invidia, a reuşit să strecoare această mentalitate greşită de distanțare la mulţi oameni şi aceasta pentru că Dumnezeu – ”Măritul astru” - este marele apsent în viaţa multora dintre noi. Şi datorită neprezenţei lui în viaţa noastră nu putem înţelege importanţa dragostei şi puterea rugăciunii.
 
”Plăpândul pom se necăjește,
Suspină, dar nu-i dojenește.
Cu o voință uimitoare,
Și-ntinde crengile spre soare.
 
Îl roagă-n șoaptă să-l ajute
Să crească sănătos și iute,
S-arate tuturor că poate
Să facă fructe minunate”
 
Prin felul cum ne raportăm la dragostea și comuniunea ce ne vin de la Dumnezeu, fiecare dintre noi, putem mări sau micşora distanţa dintre noi și Dumnezeu, dintre noi și semenii noștri, după cum ne este credinţa sau necredinţa noastră
 
”Măritul astru îl privește,
Îi place felul cum gândește,
Îi dă căldură și lumină,
Îl face mândru în grădină.
 
De-acuma-i mare şi-n putere,
E mulțumit că face mere,
Iar frații lui, care-l jigniră,
Mișcându-și frunzele-l admiră.”
 
Într-un cuvânt, m-am regăsit în această poezie.
Doamnă Marioara Ardelean, mulțumesc de rândurile de mai sus, dar mai ales de cele spuse printre rânduri!
 
 

05.11.2023

Sorin Micuțiu