Drumeț între oglinzi: Dumitru Tâlvescu și călătoria sa literară

Cu o carieră începută în lumea cifrelor, dar o viață dedicată literaturii, Dumitru Tâlvescu este unul dintre scriitorii hunedoreni care și-au găsit vocea matură odată cu trecerea anilor. Deși pasiunea pentru scris l-a însoțit încă din adolescență, debutul editorial a venit mai târziu, după o îndelungată activitate în domeniul bancar. Din acel moment, însă, literatura a devenit centrul universului său, iar de atunci proza și poezia sa și-au găsit locul în volume apreciate atât în țară, cât și peste hotare.
            Membru al Uniunii Scriitorilor din România și președinte al Asociației Oamenilor de Cultură și Artă a Județului Hunedoara (ASOCA), Dumitru Tâlvescu continuă să promoveze literatura și să susțină comunitatea artistică locală. Cu o viziune sinceră asupra scrisului și o admirație profundă pentru marii autori ai literaturii clasice, el reușește să creeze opere care îmbină sensibilitatea poetică cu forța epică.
            În acest interviu, ne vorbește despre parcursul său literar, despre influențele care i-au modelat stilul, despre întâlnirile esențiale din viața sa și despre rolul literaturii într-o lume în continuă schimbare.
 
            S.M. Ați avut o carieră îndelungată în domeniul bancar. Cum a fost trecerea de la acest univers riguros la cel al creației literare? A fost vreun moment în care ați simțit că una dintre aceste direcții îl eclipsează pe cealaltă?
 
            D.T. Dedicația pentru specificul muncii în domeniul bancar a trebuit, vrând-nevrând să eclipseze pasiunea mea pentru literatură. Parafrazez, întâi munca și apoi plăcerea. În schimb, am avut timp suficient să citesc, să mă bucur de întâlniri cu prieteni scriitori și să-mi fac fișe cu maxime sau citate care m-au marcat în timpul lecturilor.
 
            S.M. Am înțeles că, în perioada în care lucrați în bancă, cineva v-a descoperit talentul literar și v-a încurajat să mergeți mai departe pe acest drum. Ne puteți povesti mai multe despre acest moment? Cum v-a influențat această susținere în decizia de a vă dedica literaturii?
 
            D.T. Unul din clienții băncii este un cunoscut poet căruia am avut îndrăzneala să-i ofer un caiet cu cele mai recente poeme. Părerile au fost atât de încurajatoare, încât m-am simțit din nou, cenaclistul de la „Columna”. Au urmat discuții pe tema poemelor, finalizate apoi în volumul „Stapân peste iluzii”. Felul cum a fost primită cartea în mediul literar m-a încurajat să continui cu mai mult interes și pasiune, puseurile de inspirație și să le aștern pe hârtie.
   

          S.M. Ce rol a avut Cenaclul „Columna” în formarea dumneavoastră ca scriitor?
 
            D.T. Despre cenaclul „Columna” aș putea scrie un volum. Profesorul meu din liceu, Domnul Titu Rădoi, care preda Istoria literaturii universale, m-a dibuit, aș zice. Probabil a înțeles din tezele mele, din textele de lecture particulare obligatorii, că mă exprim altfel. Mi-a zis într-o zi: „ - Joi, la ora 17 vii la cenaclu.” Atât a fost. Nu-ți spun cât de emoționat eram. Venea criticul Gheorghe Grigurcu, tăia în carne vie. Nu se supăra nimeni. Ne adunam chibiți, cum eram și eu în primele luni, poeți, prozatori, pictori, artiști fotografi, muzicieni. Cenaclul a fost o pepinieră de celebrități, cunoscute și recunoscute. Câteva exemple: Ion Popescu Brădiceni, Spiridon Popescu, Aurel Antonie, Horațiu Mălăele, Jean Cănăvoiu, Adrian Frățilă și mulți alții. Plus invitați de marcă, Marin Sorescu, Ioan Flora, Adam Puslojic. Da, a fost fascinant!
 
            S.M. Ce autori sau cărți v-au marcat cel mai mult în perioada adolescenței și v-au influențat stilul?
 
            D.T. Am fost mai apropiat de scriitorii francezi, Stendhal, Balzac, Merimee, apoi Mallarme, Rimbaud, Verlaine, Baudelaire. De la noi, am devorat tot Cezar Petrescu, Eugen Barbu, pornind de la „Caietele principelui”, Caius Mihăilă, Augustin Buzura. Dintre poeți, lăsând la o parte Eminescu, Bacovia, Arghezi, m-am apropiat de Nichita, Adrian Păunescu, Mircea Ivănescu, St. Aug. Doinaș, Anghel Dumbrăveanu ș.a.m.d.
            Nu stiu cât de influențat am fost de ei, în poezie mă regăsesc aproape de Mircea Ivănescu
Una din cărțile mai grele, care m-a marcat,  „Roșu și Negru”, apoi „Doamna Bovary”. Mai târziu, „Un veac de singurătate”.
 
            S.M.  Scrieți atât poezie, cât și proză. Cum se raportează cele două forme de expresie la sensibilitatea și viziunea dumneavoastră artistică?
 
            D.T. Totul e o stare de spirit, mi se deschide mintea și informația curge. Nu reușesc să o adun mereu, dar prind esențialul și încerc să-l fac să sune armonic. Sunt atașat de poezie, dar și proza îmi provoacă frisoane plăcute, deaceea, fără a fi prozaic în poezie, caut să fiu poetic în proză. Uneori reușesc.
 
            S.M. Ce teme recurente regăsim în cărțile dumneavoastră? Există o idee-cheie care vă definește opera?
 
            D.T. Nu am o idee recurentă și nici teme. Probabil în mintea mea s-au adunat atâtea influențe din literatură, în urma lecturilor uneori haotice, încât tema iubirii, panseurile filozofice, umorul, ajung să se interfereze formând un tot, adeseori plăcut. Sunt un romantic, iubitor de natură și de tot ce e frumos în oameni, asta mă inspiră și dau scrierilor mele un aer mai cald, mai sensibil.
 
            S.M. Criticul Constantin Stancu menționa că „vă întoarceți la vechiul mod de a scrie literatura, simplu, bazat pe sinceritate”. Cum vedeți această observație și ce înseamnă pentru dumneavoastră „sinceritatea” în literatură?
 
            D.T. Am o admirație aparte pentru acest om de reală cultură și sunt unul din fericiții scriitori căruia domnia sa i-a citit toate cărțile. A scris pe cinstite despre ele, probabil și pentru a sublinia sintagma din întrebare. Când public sau scriu, e ca o spovedanie, în fața cititorului trebuie să fi real, tangibil, adevărat, scrisul tău să aibă nuanța de original, neinfluențat, asta e sinceritatea, să fii tu însuți, nu să scri în maniera lui….sau a lui…
 
            S.M. Ați publicat atât în România, cât și în reviste literare din străinătate. Cum a fost primită literatura dumneavoastră în afara țării?
 
            D.T. Am avut bucuria să fiu publicat în reviste prestigioase din străinătate, nu știu impactul, dar faptul că mi s-au cerut material de la redactori literari de prestigiu îmi spune că proza și poemele mele, publicate acolo, au avut impact. Și mă refer aici la două reviste foarte citite: „Destine literare” din Canada și „Lumină lină” din New York.
 
            S.M. Ce părere aveți despre literatura contemporană românească? Credeți că publicul de azi mai are răbdarea necesară pentru lectură profundă?
 
            D.T. Din păcate, asistăm la o distanțare a publicului față de carte. Media înseamnă acum o sumedeinie de canale, cele mai multe de consum, prost, dar accesibile ușor. Cartea rămâne un teritoriu populat din ce în ce mai puțini cititori și pentru publicații care ies din ce în ce mai puțin în evidență. Paradoxal, există în România un desant important de autori buni, care cu greu își fac loc printre maldărele de traduceri de romane ușoare de care sunt pline librăriile.
 
            S.M. Sunteți membru al Uniunii Scriitorilor din România, un reper important pentru orice scriitor. Cum a fost drumul până aici? A fost un parcurs dificil sau a venit natural, odată cu recunoașterea operei dumneavoastră? Ce sfat le-ați da celor care își doresc să ajungă în această prestigioasă uniune?
 
            D.T. Eu consider că apartenența la Uniunea Scriitorilor este dovada supremă că ceea ce scri, are valoare. Eugen Evu mi-a insuflat acest adevăr și datorită lui am luptat, ca să zic așa, pentru a-mi vedea dorința împlinită. Condițiile sunt destul de grele, dar cu răbdare, poți convinge de adevăratul talent al doritorilor, criticii care dau verdictul final. Calitatea primează, substanța și nu în ultimul rând, corectitudinea încadrării în rigorile tehnice ale scrisului.
            Sfatul meu, citiți mult, scrieți mai puțin, dar bine. Cu timpul puteți reuși.
 
            S.M. Sunteți președintele ASOCA – Asociația Oamenilor de Cultură și Artă a Județului Hunedoara. Cum a luat naștere această inițiativă și ce rol joacă în peisajul cultural hunedorean? Ce proiecte ați reușit să concretizați până acum și ce planuri aveți pentru viitor?
 
            D.T. Am reusit să coagulăm în rândul asociației oameni de valoare din cultura locală, încă mai sunt mulți pe care dorim să-i atragem și sper să și reușim. Ne-am impus în județ și avem membri marcanți în toate orașele și mare parte din commune. Dacă socotim și membrii asociați din alte județe, deja ne apropiem de 200.
 
            S.M. Dintre toți scriitorii hunedoreni, îmi vine în minte dl. Eugen Evu, un nume important al literaturii contemporane. Știu că aveți o admirație aparte pentru dumnealui. V-a influențat în vreun fel parcursul literar? Ați avut ocazia să colaborați sau să împărtășiți idei?”
 
            D.T. În ultimii ani de viață ai poetomului, cum îi plăcea să-și spună, i-am fost aproape. Și vorbesc de circa 10 ani în care am fost părtaș al prezenței lui, ascultător avid al spuselor sale și al sfaturilor sale cu privire la scris. Evident că această apropiere nu putea să rămână fară urmări. Multe se văd în cele scrise de mine, dar cele mai multe sunt sfaturile pe care mi le-a dat pentru a nu rămâne la stadiul de suficiență în lectură și în scris. Drumurile pe care le-am făcut împreună cu el în țară au fost dezbateri continue despre menirea literaturii în României, starea ei de atunci și de perspectivă, păreri critice despre poeți. O să pregătesc o carte despre el, am mult material și este unul din oamenii care m-au influențat cel mai mult în bine pentru devenirea mea de acum.
 
            S.M. Există un loc anume unde vă simțiți cel mai inspirat să scrieți? Cum arată spațiul dumneavoastră de creație? Cum vă place să vă petreceți timpul când nu scrieți? Aveți hobby-uri care vă relaxează sau vă inspiră
 
            D.T. Avem o casă la Săcărâmb, ruptă de lume, așezată într-un loc binecuvântat de Dumnezeu cu liniște și păduri. Prin fața ei curge un pârâu și de pe terasă văd șapte coline, de parcă ar fi valurile unei mări furtunoase. Aici am conceput tot ce am scris. În liniștea unică de aici și aerul minunat care face locul unic. Când nu scriu, citesc. Când nu citesc, grădinăritul e o pasiune aparte. Ca și cele câteva găini care supraviețuiesc dihorului. Nu am un hobby special, dar mie și soțieie mele ne place să călătorim și o facem de fiecare data când avem ocazia.
 
            S.M. Cum vedeți literatura română de azi? Este mai dificil pentru un scriitor contemporan să ajungă la cititori decât era în trecut?
 
            D.T. Da. E foarte greu drumul către cititor. De când centrele de librării nu mai există pentru o distribuire obiectivă a cărților, totul se reduce, la casele de editură adevărate, la promovări prin librării, în regie proprie sau la târguri de carte. Mai există și lansările de carte pe care le fac autorii, dar creațiile lor ajung, de cele mai multe ori, la foarte puțină lume. Păcatul este al editurilor mediocre, care fac doar afaceri, tipărind cărți pe bani mulți celor care s-au trezit scriitori peste noapte. Cum spuneam mai sus, avem un contingent de poeți si prozatori de mare valoare, care scriu bine iar cărțile lor sunt căutate. Din fericire, amatorii de cultură bună, mai au șansa unor reviste de cultură de mare calitate, cum ar fi „România literară”, „Tribuna” ,
„Contemporanul” , „Vatra Veche” , „Ramuri” , „Orizont” …
 
            S.M. Ce părere aveți despre literatura digitală și cărțile electronice? Vă regăsiți în acest format sau preferați cartea tipărită?
 
            D.T. Prefer cartea tipărită. Poate sunt mai traditionalist, dar faptul că țin cartea în mână și citind-o, mă face altfel părtaș la acțiune decât dac-aș asculta pe CD sau aș citi de pe un gadget electronic.
 
            S.M. Dacă nu ați fi fost scriitor, ce altă formă de expresie artistică v-ar fi atras?
 
            D.T. Sunt scriitor neprofesionist, sunt doar o exprimare a eului în versuri și proză, din păcate mai târziu decât aș fi vrut să o fac. Mă bucur că cele scrise de mine au avut ecou în viața literară. Sper să nu râzi de mine, dar eu aș fi vrut la început să mă fac învățător. După ce am terminat liceul, am vrut professor de franceză. Nu s-a arătat nici cu una, nici cu cealaltă.
 
            S.M. Care considerați că este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din literatură și viață?
 
            D.T. Grea întrebare. Trebuie să nu te lași învins niciodată. Să lupți pentru ideile tale, dar să le schimbi dacă îți dai seama că nu sunt bune. Să rămâi fidel numai acelor idealuri care te cresc în cunoștințe.Să iubești aproapele,dacă poți. Dar să nu faci altuia ce nu-ți place ție. Ar mai fi.
 
            S.M. Ce proiecte literare aveți în plan? Pregătiți o nouă carte?
 
            D.T. Da, am definitivat un volum de povestiri fantastice, adun poeziile pentru un nou volum și voi reedita, la cererea mai multor cunoștințe și prieteni, cele două romane ale mele.
 
            S.M.  Și ultima întrebare. Dacă ar fi să oferiți un sfat unui tânăr scriitor aflat la început de drum, care ar fi acela?
 
            D.T. Dragă tinere scriitor, fii ca un medic. Adică citește mereu, nu te dezamăgi niciodată, scrie chiar dacă nu-ți place la început cum sună, important e să ții un ritm conjugat, lecturi/scris. Doar apoi vei  reuși să dai naștere unei lucrări de care în primul rând, tu vei fi mulțumit. Dar calitatea scrisului tău depinde de cantitatea și calitatea lecturilor pe care le faci.
 
  
            Într-o eră a schimbărilor rapide și a conținutului efemer, Dumitru Tâlvescu rămâne un exemplu de fidelitate față de valorile literaturii clasice, dar și de curaj în a explora noi teritorii ale creației. Prin cuvintele sale, reînvie legătura între trecut și prezent, între tradiție și inovație, lăsând o amprentă profundă asupra peisajului cultural hunedorean și nu numai.
            Povestea sa ne arată că literatura nu are vârstă, iar pasiunea pentru cuvânt poate deveni, indiferent de momentul în care se trece pragul începuturilor, un far călăuzitor pentru sufletul uman.
            Vă mulțumesc, domnule Tâlvescu, pentru timpul acordat și pentru deschiderea cu care ați împărtășit gândurile și experiențele dumneavoastră literare.           A fost o adevărată plăcere să descoperim mai multe despre parcursul dumneavoastră și despre viziunea pe care o aveți asupra literaturii și culturii hunedorene. Apreciez sinceritatea și profunzimea cuvintelor dumneavoastră și vă doresc mult succes în continuare în toate proiectele literare și culturale!

 

Sorin Micuțiu

membru UZPR

PS. Interviu publicat în numărul 5 (mai 2025) al revistei Amfiteatrul literar, sub conducerea doamnei director Mirela Cocheci.

https://www.calameo.com/books/0069527865ea3e9bdaae1