vineri, 30 martie 2012

Pecetea Dumnezeului nostru

Toată puterea asupra tuturor întâmplărilor din lumea văzută şi cea nevăzută este sub stăpânirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Nimic nu se poate face şi nici nu se putea face nicăieri fără voia şi fără îngăduinţa Lui. Când a spus El: Mie Mi s-a dat toată puterea în Ceruri şi pe pământ (Matei 28, 18), Hristos Iisus, Domnul nostru, ne-a pus nouă o temelie veşnică. Oricine clădeşte pe ea credinţa şi mântuirea sa poate fi sigur că nici o putere n-o va mai clătina.
Pecetea Dumnezeului nostru este semnul proprietăţii Sale asupra acelora peste care s-a pus acest semn.
Am văzut odată la un târg o mare turmă de oi. Un număr dintre ele avea pe fruntea lor albă o cruce roşie. Când am întrebat pe cel ce la păzea de ce numai unele aveau acest semn, el mi-a răspuns:

miercuri, 28 martie 2012

„Am îngropat un înger drag“...


Am îngropat un înger drag
– pe cel mai drag vieţii mele...
Pe albul sufletului steag
o mare cruce neagră trag
şi-o-ngrop în lacrimile grele...

 La harfa inimii s-a rupt
chiar coarda cea mai minunată;
îmi arde sufletul şi lupt
să nu mă-ngroape dedesubt
o jale nemaiîncercată.

...Te-ai rupt, amăgitoare stea,
îndoliind în prăbuşire
frumosul cer ce-ncununa
în nimb senin icoana ta
cu-o mare, unică iubire.

O, cum să cred c-am fost minţit
şi moartea e adevărată?
...Îngrop cu sufletul zdrobit
tot ce-a purtat şi ce-a simţit
o părtăşie sfâşiată. 

de Traian Dorz

Să dăm cinste adevărului pe care îl exprimăm

Să învăţăm mai înainte noi ceea ce vrem să-I învăţăm pe alţii!
Dacă vrem să spunem corect un verset sfânt, atunci să-l citim până îl reţinem bine, apoi să-l cităm clar şi fără greşeli.
Dacă vrem să spunem o poezie, să nu o citim din carte, ci să o învăţăm mai întâi noi înşine pe de rost şi apoi s-o declamăm.
Cu cântările, la fel. Cel mai bine este să le învăţăm pentru a le cânta fără carte. Ce liberi şi frumos răsună totul când ni le-am însuşit noi întâi pe deplin şi apoi le spunem altora!
Când ni se va lua cartea ori o vom uita, – atunci ce facem dacă nu ni le-am însuşit în mintea şi în inima noastră cele din carte?
Ştiţi cu cât mai frumoasă şi cu cât e mai gustată o cântare, o poezie, o meditaţie liberă, fără carte?

DUH ŞI ADEVĂR


„Dumnezeu este Duh;
şi cine se închină Lui,
trebuie să I se închine în Duh şi adevăr.”
(Ioan 4, 24)

Duhul este miezul, Adevărul este coaja.
Duhul este conţinutul duhovnicesc lăuntric, Adevărul este forma concretă.
Duhul este credinţa, Adevărul este învăţătura.
Duhul este puterea, Adevărul este Cuvântul prin care lucrează această putere şi se împarte.
Duhul lucrează asupra inimii şi simţămintelor, Adevărul lucrează asupra minţii, a raţiunii… Aceasta este lucrarea desăvârşită.
O învăţătură sănătoasă care luminează mintea şi o îndrumă spre înfăptuirea Binelui este lucrarea Adevărului. Iar puterea care mişcă inima, aducând în ea lumină, bucurie, dragoste, evlavie, cumpătare şi râvnă în realizarea Binelui, este lucrarea Duhului Sfânt…

Istorioare - spice duhovniceşti



CE A CERUT UN RĂUTĂCIOS

Vechii greci şi romani erau păgâni; credeau însă în zei nemuritori către care se rugau şi cereau de la ei fel de fel de ajutor. În legătură cu această credinţă, aveau romanii o poveste, pe care o dăm mai jos.
Trăia odată un om bogat care veşnic cârtea despre soarta lui şi, în toate rugăciunile, se plângea către zei şi cerea câte ceva de la ei. Dar pe lângă asta, bogatul era şi tare invidios. Alături de el trăia un om sărac, şi bogatul nu mai putea de ciudă văzând că săracul trăieşte mai liniştit decât el, iar când vedea că dă înainte stătea să moară de necaz.
De la o vreme, şi zeii din cer se scârbiră de ponoasele şi cererile omului bogat şi hotărâră să-l întrebe ce anume vrea. Zeul Apollo se coborî pe pământ şi, arătându-i-se omului nemulţumit, îi zise:

marți, 27 martie 2012

Pune, Doamne, dragoste-ntre frați!

video
 ( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Pune, Doamne, dragoste-ntre fraţi...

„Domnul veacului acestuia“… (II Cor. 4, 4)

Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi, în sensul că niciodată satana n a avut biruinţe aşa de multe ca azi. Satana e parcă azi – cum foarte bine zice Apostolul Pavel – „dumnezeul veacului acestuia, care a orbit mintea oamenilor, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos“ (II Cor. 4, 4). Sau, cum zice într-alt loc că satana este un domnitor, un stăpânitor, un duh puternic care domneşte în întunericul acestei lumi (Efes. 6, 12).
Uitaţi-vă cât de mulţumit se uită acest „domnitor“ peste lumea şi oamenii de azi. Împărăţia lui parcă n-a fost niciodată aşa de mare şi de tare ca azi. Un „semănător de neghină“, zice Evanghelia că este diavolul (Matei 13, 39). Parcă niciodată n-a avut diavolul un seceriş atât de bogat ca azi. Răutăţile cele multe de azi: trufia, pizma, beţiile, sudălmile, înşelătoriile, nedreptăţile, goana după bani şi plăceri, nepăsarea de cele sufleteşti, ura dintre om şi om şi dintre popor şi popor sunt tot atâtea roade răsărite din neghina satanei. Un „omorâtor de oameni“ (Ioan 8, 44), zice Evanghelia că-i diavolul şi „cei ce trăiesc după duhul care este acum în lume sunt morţi în păcate“ (Efes. 2, 1-2) sau, mai bine zis, omorâţi de satana cu ajutorul păcatelor.

luni, 26 martie 2012

Sã n-ajungi prea târziu

Sã n-ajungi prea târziu în Har
sã nu-ți pierzi locul sfânt promis
cãci în zadar, - vai în zadar
ajungi când ușa s-a închis

- mulți vor veni-n zadar
când nu va mai fi har!...
și ușa s-a închis...
Sã n-ajungi prea târziu
sã nu plângi în pustiu
sã nu aștepți pân-la apus
- acum vin la Iisus!

vineri, 23 martie 2012

PE MUNTELE, GOLGOTA, SUS


Cântă Pr. Marian Mărcuş

"De aceea, oricine intră în Oastea Domnului trebuie:

Să cinstească cu toată evlavia semnul Crucii Domnului nostru Iisus Hristos ca pe Semnul Dragostei, Biruinţei şi al Mântuirii Lui pentru noi. Să-şi facă cu evlavie şi fără ruşine, în chip frumos şi vrednic, semnul Sfintei Cruci, ori de câte ori se cere, potrivit cu locul şi cu starea de creştin adevărat şi de închinător smerit faţă de Hristos.

vineri, 16 martie 2012

Să ţinem până la moarte hotărârile şi legămintele faţă de Dumnezeu!

E greu şi nu uşor, ca să ţii până la moarte hotărârile şi legămintele faţă de Dumnezeu după ce odată le-ai luat.
O, cât de mulţi au fost cei care, ca sămânţa căzută în pământ stâncos, – repede a încolţit, dar tot aşa de repede, la prima încercare şi luptă s-a şi uscat (Matei 13, 2-21). Sau răpitoarele satanei au furat-o îndată din sufletul lor.
Dar ce minunată este cea căzută în pământul cel bun!
În unii oameni bunele hotărâri luate la adunare sau la biserică după auzirea Cuvântului, – n-au ţinut nici până acasă.
Încă pe drum, un prieten, o ispită, un gând de la cel rău, ca o pasăre răpitoare s-a repezit şi i-a luat din suflet gândul cel bun, sămânţa cea sfântă, legământul cel curat pus cu Dumnezeu.

marți, 13 martie 2012

"Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului"


Zilele acestea am petrecut pe ultimul drum din lumea aceasta, o persoana dragă. În serile de priveghere, m-am gândit foarte mult la acei oameni care suferă de boli grave şi în inima mea simţeam că parcă e prea mult ceea ce îngăduie Dumnezeu pentru astfel de oameni, şi că mai devreme sau mai târziu, ar putea îngădui şi în viaţa mea astfel de stări.
Cine poate scăpa? „ Omul se naşte să sufere după cum scânteia este făcută să zboare”, spune dreptul Iov, în Sfânta Scriptură ( Iov 5: 7). Nimeni nu poate să-şi aleagă timpul şi tipul de suferinţă. Nu putem decât să primim crucea şi să ne-o ducem călcând pe urmele Mântuitorului.

Am citit în cartea Plângerile lui Ieremia, prin ce a trecut poporul Israel. Este greu de imaginat şi descris. Prorocul Ieremia încearcă să facă aceasta zicând despre sine:
„Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui” ( Plângeri 3: 1)
Este foarte trist. M-am întrebat din nou: Cum a îngăduit Dumnezeu acest lucru? Dar am învăţat ceva de la Ieremia, felul cum a gândit el, este mult mai bun decât felul cum am gândit eu, şi haideţi să citim şi să vedem de ce:

joi, 8 martie 2012

Gabriela Tudorache își dorește să-și vadă copii crescând.

V-ați întrebat ce ați putea face cu 10 lei? Mulți ar raspunde că și-ar cumpăra 2 litri de ulei de calitate mai slabă, alți mi-ar răspunde că și-ar cumpăra ceva dulce sau câteva țigări.Răspunsul la această întrebare depinde de la o persoană la alta.Dar v-ați pus întrebarea că cu 10 lei ați putea salva viața unei persoane? Poate ați spune că aș fi absurd sau că viața Gabrielei Tudorache costă numai 10 lei. Nu costă atât că o viață nu o putem cumpăra nici cu toți bani din lume.Dar 10 lei contează pentru Gabriela că în momentul de față are nevoie de ajutorul nostru al tuturor.Își dorește din tot sufletul să-și vadă copii crescând. Orice părinte își dorește să-și vadă copii mari, realizați la casele lor și cu tot ce este mai bun.

Haideți să fim un pic mai uniți pentru a salva viața acestei mame cu chip angelic și cu o bunătate rar întâlnită.

Gabriela Tudorache, de care va scriam în rândurile de mai sus are 42 de ani și este mama a doi copii unul de 13 ani și cel mare de 23 de ani. A doi copii care are acum cea mai multă nevoie de mamă pentru ai mangâia în clipe grele, pentru ai sprijini în drumul lung al vieți. Însă Gabriela are de trecut un obstacol greu a fost diagnosticată cu Meningiom (tumoare cerebrala benigna) în termeni noștri binecunoscuți tumoare pe nervul optic ceea ce înseamnă întâi pierderea vederi și pe urmă cei mai dureros pirderea celui mai frumos dar VIAȚA.

marți, 6 martie 2012

Marile adevăruri dumnezeieşti sunt simple şi practice.

Marii oameni adevăraţi ai lui Dumnezeu, care au primit aceste adevăruri direct de la Dumnezeu, le-au înţeles drept şi le-au grăit limpede.
Dar după aceşti mari oameni adevăraţi de la început, diavolul şi-a adus, nu după multă vreme, şi pe marii lui prefăcuţi care, băgându-se între oameni şi Adevăr, zicând că le explică Adevărul, l-au complicat şi mai mult. Şi, spre nenorocirea lor şi a omenirii, aceştia, în loc de lumini, au adus umbra şi în loc să dărâme un zid, au ridicat sute.
Astfel, aceşti stricători ai adevărului au făcut ca, astăzi, oamenii care ar trebui să se numească (fericit şi dulce) cu un singur nume ceresc: „creştini“ se numesc (trist şi amar) cu zeci de nume lumeşti: ortodocşi, catolici, protestanţi, baptişti, adventişti, penticostali – denumiri care, în afară, au pierdut sunetele Sfântului Nume al lui Hristos, iar înăuntru, în majoritatea lor, au pierdut orice asemănare cu Duhul Lui (Rom. 8, 9).