"Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului"

Zilele acestea am petrecut pe ultimul drum din lumea aceasta, o persoana dragă. În serile de priveghere, m-am gândit foarte mult la acei oameni care suferă de boli grave şi în inima mea simţeam că parcă e prea mult ceea ce îngăduie Dumnezeu pentru astfel de oameni, şi că mai devreme sau mai târziu, ar putea îngădui şi în viaţa mea astfel de stări.

Cine poate scăpa? „ Omul se naşte să sufere după cum scânteia este făcută să zboare”, spune dreptul Iov, în Sfânta Scriptură ( Iov 5: 7). Nimeni nu poate să-şi aleagă timpul şi tipul de suferinţă. Nu putem decât să primim crucea şi să ne-o ducem călcând pe urmele Mântuitorului.

Am citit în cartea Plângerile lui Ieremia, prin ce a trecut poporul Israel. Este greu de imaginat şi descris. Prorocul Ieremia încearcă să facă aceasta zicând despre sine:

„Eu sunt omul care am văzut nenorocirea sub varga aprinderii Lui” ( Plângeri 3: 1)

Este foarte trist. M-am întrebat din nou: Cum a îngăduit Dumnezeu acest lucru? Dar am învăţat ceva de la Ieremia, felul cum a gândit el, este mult mai bun decât felul cum am gândit eu, şi haideţi să citim şi să vedem de ce:

„Aceasta voi pune-o la inimă, de aceea voi nădăjdui:

Milele Domnului nu s-au sfârşit, milostivirile Lui nu încetează.

În fiecare dimineaţă sunt altele, credincioşia Ta este mare!

"Partea mea este Domnul, a zis sufletul meu, de aceea voi nădăjdui în El".

Bun este Domnul cu cei ce se încred în El, pentru omul care Îl caută.

Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.

Bine este omului să poarte un jug din tinereţile lui.

Să stea la o parte în tăcere, dacă Domnul îi dă poruncă!

Să atingă pulberea cu buzele lui; poate mai este nădejde!

Să dea obrazul lui spre lovire şi să se sature de ocară!

Căci Domnul nu aruncă pe oameni pentru totdeauna;

Ci El pedepseşte şi are milă după mulţimea milelor Lui.

Că nu de bună voie umileşte şi pedepseşte pe fiii oamenilor.

Când călcăm în picioare pe toţi robii pământului,

Când călcăm dreptatea omului înaintea feţei Celui Preaînalt,

Când nu dăm dreptate cuiva în pricina lui, oare Stăpânul a toate nu vede?

Cine este Cel ce a grăit şi s-a făcut, fără numai Domnul, Care a poruncit?

Nu iese oare din gura Celui Preaînalt binele şi răul?

De ce suspină omul toată viaţa, fiecare pentru păcatul lui?

Să cercetăm căile noastre, luând aminte şi întorcându-ne la Domnul!

Să ridicăm inimile şi mâinile noastre la Domnul din cer!

Noi am păcătuit şi ne-am răzvrătit şi Tu ne-ai iertat. “ ( Plângeti 3: 41)

Câtă dreptate are prorocul Ieremia, credincioşia lui Dumnezeu este atât de mare!

Ce nu a făcut Dumnezeu pentru noi? Cât de mare este îndurarea şi bunătatea lui pentru noi! Noi ne plângem de oameni, de diverse situaţii şi uităm a ne plânge păcatele noastre. Spunem că nimeni nu se aseamănă cu Dumnezeu în îndurare, credincioşie, dar când trecem prin încercări, atât de uşor îl luăm pe Dumnezeu la întrebări. „ De ce Doamne?”...”De ce trebuie să trec prin aceasta?”... „De ce...de ce...de ce?”...

În cartea prorocului Zaharia, am citit din nou despre suferinţa poporului Israel şi am primit răspuns întrebărilor mele:

"Aşa grăieşte Domnul Savaot: "Faceţi dreptate adevărată şi purtaţi-vă fiecare cu bunătate şi îndurare fată de fratele său;

Nu apăsaţi pe văduvă, pe orfan, pe străin şi pe cel sărman şi nimeni să nu pună la cale fărădelegi în inima lui împotriva fratelui său!"

Dar ei n-au voit să ia aminte, ci au întors spatele cu îndărătnicie şi şi-au astupat urechile ca să nu audă;

Şi şi-au învârtoşat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul Savaot prin Duhul Lui, prin graiul proorocilor celor de altădată. Şi a fost o mânie mare de la Domnul Savaot.

Şi s-a întâmplat că după cum El a strigat şi ei n-au auzit, tot aşa "ei vor striga şi Eu nu-i voi auzi", zice Domnul Savaot;

"Şi îi voi împrăştia printre toate neamurile pe care ei nu le cunosc!" Şi tara a fost pustiită după aceea şi n-a mai rămas nimeni în ea, fiind prefăcută ţara cea plăcută în pustiu. “ ( Zaharia 7: 9-14)

O, Îndelung-Răbdătorule Tată din Ceruri, nu ne lăsa să-ţi întoarcem spatele cu îndărătnicie, nu ne lăsa să ne învârtoşim inimile! Fă să fim întotdeauna plini de bucurie şi de entuziasm, iar dacă avem vreo greutate mică, să-L imităm pe Domnul Iisus înaintea lui Lazăr cel mort de patru zile. Ar fi putut El, oare, să nu plângă văzând durerea celor două surori şi a iudeilor ce veniseră cu ele? Ar fi putut, dar s-a stăpânit, „a suspinat" doar (Ioan. 11, 33). Aşa Bunule Tată, să ne abţinem şi noi, orice ni s-ar întâmpla. Să se piardă toată lumea, să cadă cerul pe pământ, noi însă să nu ne pierdem cu firea. Chiar şi în clipa în care vor suna trâmbiţele cereşti, şi vor coborî îngerii, şi morţii vor învia, să fim la fel de puternici şi să aducem împreună cu întreaga zidire recunoştinţa noastră către Tine. Ajută-ne să avem totdeauna o stare înaltă şi un duh puternic de rugăciune, ca să întâmpinăm fiecare ceas cu linişte şi să-l sfârşim cu biruinţă. Amin.