E greu şi nu uşor, ca să ţii până la moarte hotărârile şi legămintele faţă de Dumnezeu după ce odată le-ai luat.O, cât de mulţi au fost cei care, ca sămânţa căzută în pământ stâncos, – repede a încolţit, dar tot aşa de repede, la prima încercare şi luptă s-a şi uscat (Matei 13, 2-21). Sau răpitoarele satanei au furat-o îndată din sufletul lor.
Dar ce minunată este cea căzută în pământul cel bun!
În unii oameni bunele hotărâri luate la adunare sau la biserică după auzirea Cuvântului, – n-au ţinut nici până acasă.
Încă pe drum, un prieten, o ispită, un gând de la cel rău, ca o pasăre răpitoare s-a repezit şi i-a luat din suflet gândul cel bun, sămânţa cea sfântă, legământul cel curat pus cu Dumnezeu.
Ca pe sămânţa cea căzută în drum, un picior murdar o îngroapă în noroi…
O copită o zdrobeşte, un bolovan o acoperă…
În alţi oameni bunul gând luat ţine ceva mai mult…
Poate ţine chiar ani de zile.
Poate trece chiar prin furtuni grele.
Poate rezista chiar la tăvălugiri chinuitoare…
Însă dacă nu ţine până la sfârşit – se poate pierde. Şi pierzarea aceasta este cu atât mai dureroasă cu cât timpul suferit înainte este mai lung.
Cu cât nădejdile pentru el erau mai frumoase.
Şi cu cât rodul zădărnicit părea că va fi mai bun şi mai mult.
Oricât de frumos a fost începutul cuiva.
Oricât de greu a fost drumul mântuirii urcat după Iisus până la o vreme şi la un loc, – dacă n-a fost până la sfârşit, – în zadar a fost.
Oricât de multe jertfe să fi dat cineva pentru credincioşia şi ascultarea lui faţă de Hristos, chiar până la bătrâneţea lui.
Şi oricât de curată să-şi fi dus el sfinţirea vieţii sale, – dacă aceasta nu este dusă până la moarte în frică de Dumnezeu, în ferirea de păcat şi de rătăcire, în dragoste şi în părtăşie cu fraţii săi, – toate acestea pot fi în zadar.
Traian Dorz
din volumul “Credinţa Încununată”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu