Marile adevăruri dumnezeieşti sunt simple şi practice.

Marii oameni adevăraţi ai lui Dumnezeu, care au primit aceste adevăruri direct de la Dumnezeu, le-au înţeles drept şi le-au grăit limpede.

Dar după aceşti mari oameni adevăraţi de la început, diavolul şi-a adus, nu după multă vreme, şi pe marii lui prefăcuţi care, băgându-se între oameni şi Adevăr, zicând că le explică Adevărul, l-au complicat şi mai mult. Şi, spre nenorocirea lor şi a omenirii, aceştia, în loc de lumini, au adus umbra şi în loc să dărâme un zid, au ridicat sute.

Astfel, aceşti stricători ai adevărului au făcut ca, astăzi, oamenii care ar trebui să se numească (fericit şi dulce) cu un singur nume ceresc: „creştini“ se numesc (trist şi amar) cu zeci de nume lumeşti: ortodocşi, catolici, protestanţi, baptişti, adventişti, penticostali – denumiri care, în afară, au pierdut sunetele Sfântului Nume al lui Hristos, iar înăuntru, în majoritatea lor, au pierdut orice asemănare cu Duhul Lui (Rom. 8, 9).

În felul acesta, Satana i-a învrăjbit într-atâta pe oameni, de nu se mai pot apropia unul de altul. Şi i-a făcut să se urască în aşa fel, că umblă să se nimicească plini de ură unii pe alţii, tocmai în numele „apărării“ Evangheliei şi al „vestirii“ Adevărului. Iată cât de bine a înţeles acest adevăr Părintele Iosif şi cum atrăgea el atenţia oamenilor despre înşelăciunea diavolului:

„Se batjocoreau din Biblie

Un lucru ciudat am văzut astă-vară într-un sat. Într-o strânsură de oameni, doi creştini, un sectar şi un alt credincios, se batjocoreau din Biblie:
– Voi sunteţi proorocii cei mincinoşi de la Matei cap. atâta şi vers. atâta, zicea unul.
– Voi sunteţi mormintele cele văruite de la Marcu cap. atâta şi vers. atâta, răspundea celălalt.
– Tu eşti orbul de la Ioan!…
– Tu eşti pomul cel uscat de la Ieremia!…

Şi aşa mai departe curgeau batjocurile biblice. Răsfoiau Biblia şi se batjocoreau cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Apropiindu-mă de ei, aşteptau să mă bag şi eu în „discuţia“ lor, dar eu astfel le-am răspuns: Dragii mei, dacă Iisus Mântuitorul S-ar ivi în această clipă aici, apoi desigur ar lua biciul în mână şi v-ar cârpi pe amândoi, pentru că folosiţi cuvintele Lui spre a vă batjocori unul pe altul. Vă batjocoriţi cu Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru nu face parte din duhul Evangheliei Mântuitorului. Ascultând la voi, cei care nu cunosc Biblia, îşi vor închipui că această Carte Sfântă este o carte de batjocuri.

Amintesc această întâmplare şi pentru ostaşii noştri din Oastea Domnului. Sunt unii oameni, mai ales între sectari, care stau gata numai de discuţii şi de certuri biblice, certuri care nu duc la nici un rezultat bun şi la nici un folos sufletesc.

Să ne ferim de aceste discuţii nefolositoare, ascultând sfatul Ap. Pavel: „Iar de întrebările nebune şi de sfezile cele pentru lege, te fereşte, căci sunt nefolositoare şi deşarte.

De omul eretic, după una şi a doua sfătuire, te fereşte (Tit 3, 9-10). Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte să se ferească de certurile de cuvinte care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, spre cunoştinţa Adevărului (II Tim. 2, 14-24).

Să ne ferim de discuţiile „deşarte şi nefolositoare“. Noi, ostaşii Domnului să ne vedem de zidirea noastră cea sufletească – şi de lucrul Domnului. Prin râvna, prin apostolia şi prin jertfelnicia noastră să facem să strălucească şi să biruiască în lume adevărul şi dragostea Evangheliei“.

«Lumina Satelor» nr. 9, din 26 febr.1928

De acest gând nobil şi sfânt a fost călăuzit acest om al lui Dumnezeu în toată viaţa şi în toată mărturisirea lui, convins fiind că singura credinţă, cea vie şi sănătoasă, poate îndrepta răul cel mare şi poate vindeca rănile cele îngrozitoare pe care le-au făcut în suflete formalismul şi sectarismul.

Traian Dorz, din “Istoria unei jertfe”, vol. 1