Să dăm cinste adevărului pe care îl exprimăm

Să învăţăm mai înainte noi ceea ce vrem să-I învăţăm pe alţii!

Dacă vrem să spunem corect un verset sfânt, atunci să-l citim până îl reţinem bine, apoi să-l cităm clar şi fără greşeli.

Dacă vrem să spunem o poezie, să nu o citim din carte, ci să o învăţăm mai întâi noi înşine pe de rost şi apoi s-o declamăm.

Cu cântările, la fel. Cel mai bine este să le învăţăm pentru a le cânta fără carte. Ce liberi şi frumos răsună totul când ni le-am însuşit noi întâi pe deplin şi apoi le spunem altora!

Când ni se va lua cartea ori o vom uita, – atunci ce facem dacă nu ni le-am însuşit în mintea şi în inima noastră cele din carte?

Ştiţi cu cât mai frumoasă şi cu cât e mai gustată o cântare, o poezie, o meditaţie liberă, fără carte?

Când o spui ori o cânţi cu toată puterea inimii, privind în ochii celor ce ascultă, este ceva nespus mai frumos şi mai demn.

Să ne străduim să dăm valoare cuvântului şi respect ascultătorilor, ridicându-ne totdeauna în picioare cu evlavie şi decenţă, când avem ceva de spus.

Să dăm cinste adevărului pe care îl exprimăm prin cuvânt, prin cântare, prin rugăciune ori poezie, însuşindu-ni-l întâi noi înşine, învăţându-l pe de rost, fără să-l citim din carte.

Când te vei ridica atunci în picioare şi vei spune frumos cuvântul pe care l-ai învăţat, l-ai memorat şi ţi l-ai însuşit, – ce rezonanţă fericită va avea în faţa fraşilor şi a îngerilor care îl vor asculta!

Dar când citim ceva din carte, ca şi când am spune un discurs urmărit pe hârtie, nu impresionează pe nimeni. De cele mai multe ori îţi vine să caşti şi totdeauna te gândeşti în altă parte, ispitit să dispreţuieşti pe cel care nici el nu şi-a dat oasteneala să-şi înveţe propriile sfaturi.

Într-o poezie, esenţialul este adevărul din ea, şi nu intonaţia declamării…

Într-o cântare, important este în primul rând mesajul din textul ei – şi apoi melodia care îl acompaniază.

Fireşte că intonaţia face mai frumoasă o poezie când ea însăşi este frumoasă. Şi melodia face mai plăcut mesajul unui text plăcut, după cum o îmbrăcăminte frumoasă o face şi mai frumoasă pe mireasa care ea însăşi îşi are frumuseţea sa.

Dar să nu ne oprim numai la intonaţie sau la melodie, ci să preţuim mesajul cuvântului conţinut în acestea!…

O poezie sau o cântare, sau o vorbire au valoare numai în măsura în care acestea lasă un rod, trezesc un fior şi determină o hotărâre frumoasă în inimile celor ce le aud.

  Traian Dorz, din „Întâi să fim”