Orice iubire adevărată se doreşte a fi singura care să stăpânească peste inima pe care o iubeşte.
Orice lucru din lume se mai poate împărţi. Şi pâinea, cât de puţină.
Şi haina, şi timpul, şi mila, şi bucuria. Numai dragostea adevărată nu
se poate împărţi niciodată.
Dragostea adevărată de Hristos nu se mai poate împărţi. El zice:
Oricine mai iubeşte pe altcineva ca pe Mine nu este vrednic de Mine.
Dar şi sufletul iubitor de Dumnezeu nici nu mai doreşte să-şi împartă
dragostea de El cu nimeni altcineva din lume. Şi El spune tot aşa:
Pune-mă ca o pecete (unică) pe inima Ta.
Cu acest cântec de dor… cu această înlăcrimată rugăciune de iubire…
cu această dulce nădejde a dragostei care-L aşteaptă pe Preaiubitul
inimii ei se continuă ultimul capitol din Cântarea Cântărilor.
Acest imn al iubirii eterne, care a început în Cer şi va sfârşi în
Cer, este un neîntrerupt poem de iubire. A început în Hristos şi va
sfârşi în El, a început în veşnicie şi va sfârşi în ea.
Cu acest strigăt, a fost chemată prin toate veacurile venirea lui
Hristos de către dragostea alor Lui. De către suferinţele alor Lui. De
către jertfele nenumărate şi grele ale Lucrării Sale.
Spre venirea Domnului s-au înălţat braţele celor care nu mai puteau de dor.
Care, din iubirea pentru El, s-au despărţit de tot ce putea fi pentru ei plăcere şi desfătare pământească.
Alegând mai bine crăpăturile munţilor. Sau arşiţa pustiurilor. Sau singurătatea zidurilor.
În care să se păstreze numai ai Lui. Şi numai pentru El.
Spre dragostea Domnului s-au înălţat de pe rugurile veacurilor cele
mai fierbinţi rugăciuni de iubire şi nimeni niciodată n-a mai fost iubit
atât cât El.
Slavă veşnică Dragostei Tale, Dulcele nostru Mântuitor, care a fost
pusă ca o pecete neştearsă pe inima noastră! Te rugăm, fă să ardă tot
mai frumos pe inimile tuturor.
Amin.
Traian Dorz – din "Hristos Pâinea noastră zilnică."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu