Cumpăraţi cu un preţ mare…

Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru care sunt ale lui Dumnezeu. (I Cor. 6, 20).

Când plăteşti pentru un lucru cel mai mare preţ cu putinţă, atunci desigur că şi aştepţi ca de la acel lucru să ai şi folosul şi bucuria pe care le merită şi la care ai dreptul, după mărimea preţului cu care l-ai cumpărat. Dar cât de mare trebuie să fie durerea celui care, după ce a cumpărat ceva cu un preţ nespus de mare, nu numai că nu are de la el nici o bucurie şi nici un folos, ci dimpotrivă, întristare şi pagubă!

O, ce preţ mare a plătit pentru noi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! El a părăsit pentru noi Cerul, Tronul veşnic de la Dreapta Tatălui, slava şi măreţia raiului, bucuria îngerilor, strălucirea adoraţiei puterilor cereşti, desfătările veşnice pe care le avea ca Împărat al Măririi. Şi a venit după noi, la noi şi pentru noi, aici, în lumea murdăriei, în dispreţul păcatului, în primejdia morţii, în grozăvia sărăciei şi în colţii fiarelor. Pentru a plăti diavolului, prin suferinţele Sale, prin Sângele Său şi prin moartea Sa, preţul nespus de mare cerut pentru răscumpărarea noastră din osânda veşnică a păcatului în care căzusem prin ispitirea noastră şi a părinţilor noştri. 

Nimeni dintre noi, nici unul dintre oameni nu-şi poate şi nu-şi va putea da seama niciodată de mărimea preţului cu care ne-a răscumpărat pe noi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Ca să-ţi dai seama ce a părăsit El în Cer e cu neputinţă, fiindcă noi n-am fost încă acolo, ca să ştim ce valoare au cele de acolo.
Şi n-am fost niciodată într-o stare ca a Lui pe pământ ca să ştim ce a răbdat El.

Şi n-am fost nici în Ghetsimani, nici pe Golgota, nici pe Cruce în cuie, cu cunună de spini pe cap, scuipaţi şi bătuţi până la sânge, goi şi dispreţuiţi ca El, pentru ca să ne putem da cu adevărat seama ce a suferit El pentru noi. Chiar dacă şi noi am fi avut sau am avea totuşi să suferim astfel de chinuri, starea de la care le suferim şi starea pentru care le suferim va fi totdeauna atât de mult alta decât a Lui, încât nu va fi cu putinţă niciodată nici să suferim atât cât El, nici să răscumpărăm atât cât El a răscumpărat.

O, ce nemărginit de mult a părăsit El în Cer şi a dat El pe pământ pentru a ne cumpăra pe noi! Prăbuşeşte-te, fiul meu şi sufletul meu, la pământ şi târăşte-te aşa spre picioarele Crucii Lui însângerate, spre a-ţi arăta recunoştinţa ta şi spre a-I preda Lui tot trupul tău şi tot sufletul tău pentru totdeauna, spre a-L sluji şi a-L slăvi numai pe El cu amândouă şi cu tot ce au frumos şi divin în ele aceste două părţi ale fiinţei tale răscumpărate de El cu un preţ atât de mare!

Fiica Domnului meu şi inima mea, cum să-ţi mai pot eu spune ţie aceste înştiinţări! O, comoara şi rodul dragostei şi suferinţelor Domnului tău, cu ce cuvinte de sânge şi de lacrimi să-ţi mai vorbesc eu ţie despre ceea ce nu pot decât cu sânge şi cu lacrimi – singurele mijloace cu care a vorbit şi va vorbi totdeauna dragostea care a dat pentru tine atât de mult, dar a primit şi primeşte atât de puţin!

De ce ai uitat şi de ce încă mai uiţi tu şi acum, fiica Lui şi inima mea? Adu-ţi aminte, o, adu-ţi aminte…
Adu-ţi aminte unde erai, între ce spini, în ce prăpăstii, în ce singurătate, în ce ocară şi în ce moarte.
Adu-ţi aminte cum ai fost salvată, primită, îmbrăţişată, înfiată, îmbogăţită, sărutată, sfinţită.
Adu-ţi aminte legămintele tale, lacrimile tale, promisiunile tale, hotărârile tale, rugăciunile tale.
Adu-ţi aminte, apoi, prăbuşirea ta dintr-o dată şi până unde!…
Apoi încercarea ta să te ridici…
Apoi zbuciumul tău că nu te poţi până unde ai fost.
Apoi durerea pentru ceea ce nu se mai poate nici şterge nici uita.

Fiica Domnului meu şi inima mea, sufer, plângi, roagă-te, luptă chiar până la sânge, dar nu te lipi!… Nu te mai alipi niciodată şi în nici o cât de mică părticică decât de Dragul dragostei tale dintâi, Cel care S-a unit cu tine şi cu care te-ai unit o dată pentru totdeauna, unic şi sfânt.
Harul Lui veşnic să te sfinţească numai pentru El!

Amin.

Traian Dorz, din „Hristos – Puterea Apostoliei”