Lacrimile

Lacrimile noastre depind de rugăciune, iar cântarea noastră depinde de muncă. Cu cât vom fi mai înalţi în rugăciune, vom fi mai profunzi în lacrimi. Şi cu cât vom fi mai stăruitori în muncă, vom fi mai înzestraţi în cântare.

Noi avem toate aceste binecuvântări de care ne bucurăm acum, pentru că am avut între noi oameni ai rugăciunii şi ai muncii.

Cine nu cunoaşte lupta rugăciunii, nu cunoaşte nici biruinţa lacrimilor, Cine n-a adus greul muncii, nu gustă nici uşurarea cântării. Aceştia nu cunosc ce fericit este să poţi plânge şi să poţi cânta.

Vai de cel ce nu poate avea lacrimi! Acela nu are nici o putere nici în durerea şi nici în bucuria lui.

Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Ce nefericit este cel ce nu are lacrimi, cel ce nu poate să plângă când sufletul îi este atât de încărcat şi nu-l poate uşura decât lacrimile !

Aţi simţit vreodată cât de împovărată v-a fost inima când trebuia să plângeţi şi n-aţi putut?
În starea aceasta ajunge o inimă, că se îngrozeşte de ea însăşi când n-are nevoie de nimic altceva decât de lacrimi – şi nu le poate avea.

Dar ce binecuvântare de la Dumnezeu sunt lacrimile, lacrimile dragostei, ale bucuriei, ale rugăciunii, ale cântării, ale întâlnirii, ale despărţirii, ale durerii…
Ferice de cine le are ca un dar ceresc la vremea lor !

Singuri ştiţi ce fericiţi aşi putut fi când aţi privit recunoscători spre cer, mulţumind cu lacrimi, când aţi putut privi fiinţele dragi, sărutându-le cu lacrimi. Când aţi mulţumit pentru o binefacere, lui Dumnezeu ori unui semen, cu lacrimi…

Nu vă ruşinaţi de lacrimi, ci doriţi-le, pentru că în ele nu-i numai o descărcare sufletească, ci este şi o binecuvântare de la Dumnezeu, prin care El ne dă nespus de mult har.

O cuvântare cu lacrimi va zgudui totdeauna sufletele celor care o ascultă.

O cântare cu lacrimi va înmuia totdeauna sufletele celor care o aud.

O poezie spusă cu lacrimi, o rugăciune înălţată cu lacrimi, o mulţumire adusă cu lacrimi… ce mare dar şi binecuvântare sunt acestea!…

Noi ne-am obişnuit să măsurăm valoarea fiecărei lucrări numai după lacrimi. Pentru că ele au fost bogăţia noastră, “valuta” noastră, comoara şi zestrea familiei noastre duhovniceşti.
Lacrimile sunt o sursă de putere pentru suflet.

Să fim foarte atenţi acum când, vrând-nevrând, trecem prin vremuri şi împrejurări în care suntem în primejdie să ne pierdem această comoară şi această putere a lacrimilor. Ajungem în atigere cu diferite curente lumeşti care ne pot fura această bogăţie specifică a noastră.

 Traian Dorz

din volumul “Întâi să fim”