CRUCEA TRIMISULUI

Trimisul lui Dumnezeu în lume are întotdeauna parte de o cruce asemănătoare cu cea a Domnului. Că şi El a fost trimis de Tatăl pentru o misiune pecetluită în Săptămâna Patimilor cu Jertfa Crucii.

În perioada Postului Mare se face de multe ori referire la Iosif, fiul lui Iacov, ca fiind, cum nu se poate mai clar, prototip al Domnului. Chiar şi prima denie din Săptămâna Patimilor aduce iar amintirea acestui tânăr frumos, pentru a înţelege mai lesne că ceea ce s-a întâmplat cu Mântuitorul în zilele următoare şi cu toţi trimişii lui Dumnezeu peste veacuri este ontologic înscris în noi dintotdeauna.

Iacov îl trimite pe Iosif, fiul său, să vadă dacă sunt sănătoşi  fraţii săi şi oile (vezi Fac 37, 14). De sănătatea păstorilor şi a oilor se interesa Israel. Păstorii şi păstoriţii sunt mereu în atenţia lui Dumnezeu. El trimite profeţi la poporul Său, chiar pe Fiul Său Îl trimite, la plinirea vremii, şi pe atâţia până azi care să cerceteze clerul  şi poporul de sunt sănătoşi ori nu. Pe cei care păstoresc şi pe cei care sunt păstoriţi. Noi am zice, pe altă parte, pe fraţii de răspundere şi pe adunările ce-i urmează.

Şi Iosif ajunge la Sihem, unde ştia de la tatăl său că ar fi fraţii lui cu oile. Dar aceştia au părăsit păşunea de aici şi s-au dus cu turmele în altă parte, la Dotain. S-au înţeles între ei, i-a zis lui  Iosif omul acela care l-a aflat rătăcind pe câmp în căutarea fraţilor săi. S-au sfătuit să ducă oile în altă păşune,  unde nu-i trimisese tatăl lor. Ştia şi trimisul tatălui, Iosif, că la Sihem trebuia să-i afle şi acum iată-i nicăieri.

Dar poate că tocmai datorită faptului că păşunau oile în altă parte, au plănuit fraţii să scape de Iosif. Starea lor sufletească i-a ajutat să-l dea la moarte pe Iosif, trimisul tatălui, pentru că mai înainte au plănuit împreună să schimbe păşunea pentru oi. Oare ne spune ceva această istorisire? De ce trimişii lui Hristos au deseori aceeaşi soartă cu a lui Iosif? Sau a Domnului? O altă păşune înseamnă o altă învăţătură predată credincioşilor. Păşunea la care ne-a trimis Dumnezeu este Biserica  şi învăţăturile ei. Părintele Iosif scria că Oastea Domnului „a dat şi dă sufletelor flămânde păşune duhovnicească, oprindu-le să plece în altă parte”. El însuşi fiind preot, adică păstor de suflete, ştia bine că misiunea propovăduirii Evangheliei ţine de hotarele Bisericii şi se tulbura foarte dacă auzea că cineva din afara Bisericii ar îndrăzni să vestească evanghelia lui în rândurile ostaşilor Domnului. Ştia că asta înseamnă boală sufletească ce se manifestă întotdeauna prin refuzul lăuntric al trimişilor lui Hristos şi prin uciderea celor care se interesează de sănătatea lor duhovnicească.

Trimisul Domnului la astfel de fraţi trebuie să fie pregătit întotdeauna pentru batjocură şi zeflemea, pentru minimalizare şi marginalizare. Ei nu mai au nevoie de el, nu vor să-l mai audă vorbind, nici măcar să-i mai vadă faţa. Aceasta-i crucea trimisului lui Dumnezeu la fraţii care au schimbat păşunea oilor.

Cititorule, pe unde-ţi mai paşti tu oile? Vezi că foaia aceasta este ea însăşi un trimis al Domnului să se intereseze de sănătatea ta  şi a celor pe care-i călăuzeşti. Nu cumva plănuieşti să ucizi şi acest trimis în adunarea ta, în casa ta, în inima ta? Când mulţi vor să scape de astfel de trimişi incomozi, tu fii din aceia rămaşi fideli învăţăturii sănătoase pe care Biserica o păstrează cu scumpătate, oferind-o păşune duhovnicească aspiranţilor la înviere.

Preot Petru RONCEA

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
“Iisus Biruitorul”  Anul XXII, nr. 15 (783) 4-10 APRILIE 2011