"Despre minunile petrecute, ani de-a rândul, la Mănăstirea Bănceni (Ucraina), deja multă lume vorbeşte, în fapt de taină şi de bucurie. Aflată la doar 20 kilometri de Cernăuţi, de doar 14-15 ani, într-o pitorească aşezare românească, Mănăstirea aceasta şi-a dobândit deja renumele de lavră, în care Dumnezeu pogoară mereu, vizibil, dăruind binecuvântare. Aici, de câţiva ani, prin grija Pr. Mihail Jar (inima de foc a mănăstirii), aveau să-şi închine viaţa lui Hristos peste 100 de monahi şi peste 100 de măicuţe (aflate la altă ctitorie, în aşezarea românească a Boianului). Iar, ceea ce ţine cu totul de spaţiul minunii, undeva în apropierea Bănceniului, Părintele Mihail adăposteşte, în condiţii absolut de vis, peste 150 de copii orfani. Mulţi dintre ei, măcinaţi de boli fără leac, şi-au aflat aici izbăvirea. Trei fetiţe bolnave de SIDA, în ultimul stadiu, s-au vindecat, de curând, la rugăciunile obştii de aici către Mântuitorul, Maica Domnului a cărei icoană de la Boian plânge, şi către Sfinţii ocrotitori ai acestui sfânt locaş. Acum Părintele Mihail face demersuri susţinute pentru a aduce aici încă 50 de copii bolnavi de SIDA, spre a-i încredinţa milei şi bunătăţii lui Dumnezeu.
Din dragostea Părintelui Mihail pentru aceşti orfani, Dumnezeu face minuni cum nu mai crezi că pot fi povestite în vremurile acestea. În Joia săptămânii mari, a Patimilor, 2008, prin rugăciunile Părintelui, o fetiţă de un an şi opt luni, înecată de peste şase ore, învie. Medicii vor fi puşi în extremă dificultate: cum să anuleze certificatul de deces?! Soluţia finală, rămasă în acte, e: moarte clinică. Mitropolitul Kievului cere imediat să i se trimită toată documentaţia cazului, pentru a rămâne mărturie, pentru mai târziu, a puterii lui Dumnezeu, manifestată prin oamenii Săi..."
( continuarea acestui articol semnat de Romeo Petrasciuc, o gasiti aici)
din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit
aflat în colţul din stânga-jos. )
Un comentariu:
Frate Sorin...dupa ce am vizionat toate sase partile filmului am ramas impresionata de puterea parintelui Jar.Astazi toata ziua m-am gandit la acei oameni si pot sa spun ca nu i-am putut compara sau macar egala cu nimic si cu nimeni...
Un film deosebit!!!!!
Binecuvantare casei acesteia!!!
Trimiteți un comentariu