Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Ioan Damaschin

Sf. Ioan Damaschin este unul dintre Parintii Bisericii Ortodoxe si in acelasi timp unul dintre cei mai insemnati teologi crestini.
El s-a nascut la Damasc in anul 676 si a murit probabil in anul 754. Singura sa biografie (sumara de altfel) care ne-a ramas, a fost scrisa in secolul X de Ioan patriarhul Ierusalimului. Sf. Ioan Damaschinul provine dintr-o familie crestina; Mansur este numele tatalui sau, care se pare ca era vistiernicul califului Abdul Malek.
Mansur a gasit printre prizonierii din Damasc pe un calugar sicilian numit Cosmas, a carui eruditie l-a impresionat si l-a determinat sa-l aduca in casa sa pentru a-l ajuta pe Ioan sa-si completeze educatia.
Drept urmare, Ioan a facut progrese uimitoare in algebra, geometrie, astronomie si teologie.
Dupa moartea tatalui sau, Ioan devine protosymbulus (consilier sef) al Damascului.
In anul 726, in pofida protestelor lui Germanus Patriarhul Constantinopolului, Leon Isaurianul interzice venerarea icoanelor.
Aflat la curtea califului, Ioan incepe lupta impotriva edictului de interzicere a icoanelor. El infrunta pe imparatul bizantin si instiga populatia la revolta.
In anul 730 imparatul interzice expunerea icoanelor in locuri publice, la care Ioan raspunde cu vehementa.
Neputand exercita represiune fizica asupra lui Ioan, curtea imperiala ticluieste o scrisoare spre a-l convinge pe califul Damascului ca Ioan este un tradator.
Traditia spune ca in urma acestei scrisori, califul ordonat sa i se reteze o mana lui Ioan, dar printr-o minune savarsita de Maica Domnului, mana i s-a vindecat la loc.
Convins mai apoi de nevinovatia lui Ioan, califul i-a oferit slujba si onorurile inapoi, dar acesta a hotarat sa se retraga la manastire Sf. Sava de langa Ierusalim, iar apoi a devenit preot. In acest timp lupta iconoclasta continua cu inversunare si consiliul ecumenic il declara pe Ioan "tradator", "interpretator rau intentionat al scripturilor", etc.
Abia in anul 787 Consiliul de la Nicea ridica insultele care i-au fost adresate si mai tirziu Leon a XIII-lea il numeste "Doctor al Bisericii".
Opera Sfanrului Ioan Damaschin este foarte variata si bogata. Ea imbratiseaza: dogma, polemica, exegeza, morala, ascetica, omiletica si imnologia. In aceasta introducere ma voi margini sa dau numai titlurile lucrarilor sale, deoarece, pe de o parte, nu intra in cadrul introducerii sa vorbesc pe larg de fiecare din lucrarile teologului icoanelor si al hristologiei, iar pe de alta parte, pregatesc un studiu de mari proportii asupra operei si doctrinei Sfantului Ioan Damaschin.

"Pocăinţa este o întoarcere de la cele din afară de fire, la cele după fire; de la diavol la Dumnezeu."

„Crucea este pavăză, armă şi semn de biruinţă împotriva diavolului.“

„Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc şi fără formă, nu se reprezintă nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup şi cu oamenii a petrecut, înfăţişez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu“

„Dacă pictezi imagini ale lui Hristos fără să le pictezi şi pe cele ale sfinţilor, e limpede că ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfinţilor”

"Nu ador materi, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit să locuiascăîn materie şi Care, prin cele materiale, mi-a dus mântuirea”
(Cuv. I. despre icoane)

,Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii."

"Prin icoane vizibile suntem conduşi la contemplarea a ceea ce este divin şi spiritual"

,,O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viaţă, că cel ce pururea cugetă la tine, pururea viază. "

" Dumnezeu nu caută la binele ce se face şi pare că e bine, ci la scopul pentru care se face. " ( Dogmatica )

,Fiul este icoana Tatălui, iar Duhul icoana Fiului, prin care Hristos, locuind în om, dă acestuia asemănarea cu Dumnezeu."

"Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate."

"Iisus Hristos, Templul Cuvântului."

„Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cu cuvintele lui Dumnezeu” (I Petru 4, 11). „nu este cu putinţă să spunem ceva despre Dumnezeu şi, în general, să înţelegem altceva decât cele care, în chip dumnezeiesc, ni s-au vestit sau ni s-au spus şi revelat prin cuvintele dumnezeieşti ale Vechiului si Noului Testament”

„Propovăduim că Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu, nu în sensul că Dumnezeu-Cuvântul a luat din ea începutul existenţei, ci în sensul că, pentru mântuirea noastră, S-a sălăşluit în pântecele ei, S-a întrupat şi S-a născut din ea, fără să se schimbe; Fecioara a născut un Dumnezeu întrupat”.

"În viaţă fiind, sfinţii erau plini de Duhul Sfânt, iar dupa moartea lor, graţia Sfântului Duh nu s-a îndepărtat nici de sufletele lor, nici de mormintele lor, nici de sfintele lor imagini"

“Puterii de cugetare, îi aparţin judecăţile, sentimentele, impulsurile spre acţiune, aversiunile şi evitările acţiunii. În chip special îi aparţin înţelegerea celor spirituale, virtuţile, ştiinţele, principiile artelor, puterea de deliberare şi puterea de alegere”.

,,Caută-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni."

"Dulceaţa împărtăşirii dumnezeieşti dă celor care se împărtăşesc cu ea viaţă neîntreruptă de moarte"

“Trebuie să se ştie, că există numeroase modalităţi ale Proniei divine şi că nu se pot nici explica în cuvinte, nici pătrunde cu mintea” (Dogmatica II, 29).

''Dacă nu te închini icoanei lui Hristos, nu te închini nici Fiului lui Dumnezeu, care este icoană vie a nevăzutului Dumnezeu şi chip cu totul asemenea''

" Pâinea si vinul nu sunt niciodată; închipuirea Trupului si Sângelui lui Hristos , ci însusi Trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea…pâinea si vinul sunt prefăcute în Trupul si Sângele Domnului "(Dogmatica IV, 13).

“Cunoaşterea existenţei lui Dumnezeu este sădita în chip natural în noi."

"Iisus Se face ascultător Tatălui, vindecând propria noastră neascultare (…) şi devine pentru noi modelul unei ascultări fără de care nu există mântuire."

"Dumnezeu, cunoscând toate şi îngrijindu-se dinainte de folosul fiecăruia, a trecut sub tăcere ceea ce n-am putut să purtăm, descoperindu-ne spre cunoaştere numai ceea ce este de folos. Pe acestea deci să le iubim şi întru acestea să rămânem, ne-mutând hotarele veşnice şi ne-depăşind dumnezeiasca Predanie" (Dogmatica)

,,Lucrurile mai presus de fire, pot fi înţelese prin credinţă."

"Patima sufletească este o mişcare sensibilă a puterii apetitive, provocată de reprezentarea unui bine sau rău. Sau altfel: patima sufletească este o mişcare iraţională a sufletului, provocată de ideea de bine sau de rău. Ideea de bine provoacă pofta; ideea de rău provoacă mânia. Dar patima generală adică comună se defineşte astfel: patima este o mişcare care se petrece în cineva, provocată de altcineva."(Dogmatica, Capitolul XXII: Despre patimă şi activitate)