Trebuie să mărturisesc de la început că deşi lucru cu cifre, nu-s omul cifrelor.
Mariana mi-a atras atenţia că am ajuns la postarea cu nr. 500 şi că poate ar trebui să scriu ceva special...M-am tot gândit ce aş putea să scriu...şi dintr-o dată mi-am amintit de o altă aniversare, cea amintită în titlul acestei postări...aşa ca despre aniversarea mea vă las pe voi să scrieţi, voi sunteţi cei mai în măsură să trageţi o linie şi să spuneţi ce a fost bine, ce a fost rău până acum. Vă aştept comentariile...
Şi acum să revin la aniversarea din titlu.
"Părintele Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Mişcării ortodoxe Oastea Domnului, a înţeles ca puţini oameni din vremea sa rolul cuvântului scris, în speţă al presei, în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, în răstimpul scurtei sale treceri prin existenţa pământească, a scris, tipărit şi difuzat milioane de ziare religioase, cărţi şi calendare, ce au dus Cuvântul Vieţii la toţi românii dintre graniţele istorice ale ţării sau dincolo de acestea. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, el ar fi pus în slujba Domnului nu numai radioul, ci şi întreg arsenalul modern al mijloacelor audio-vizuale şi toate tehnicile de vârf privind modalitatea exprimării sau imprimării Cuvântului lui Dumnezeu, cum procedează, de fapt, în zilele noastre, radio-televiziunea «Trinitas» şi radiourile «Reîntregirea» şi «Renaşterea». Dovadă a fost achiziţionarea de către Părintele Iosif Trifa a uneia dintre cele mai moderne tipografii din acea vreme, denumind-o, în mod simbolic, „mănăstirea de oţel”. Aici au fost imprimate ziarele «Lumina Satelor», cu suplimentul «Oastea Domnului», «Isus Biruitorul» şi zeci de mii de cărţi de învăţătură creştin-orotdoxă. Apărută în ianuarie 1935, foaia săptămânală «Isus Biruitorul» parcurge o adevărată odisee în presa românească religioasă. Este suspendată de mai multe ori de către preaputernicii zilei de atunci, suspendată în 1937, pe vremea dictaturii carliste şi în a celei antonesciene.
Din 1946, se tipăreşte fără întreruperi până la finele lui 1947, când «Isus Biruitorul», ca şi toată presa religioasă românească, intră în lunga eclipsă oferită de „soarele democraţiei populare” pe perioada a 42 de ani. Lucrarea Oastei se retrage în catacombe şi, de acolo, duce lupta pentru apărarea dreptei credinţe.
Au fost ani grei, cu închisori, amenzi, percheziţii şi tot felul de şicane făcute tuturor credincioşilor care nu au renunţat la trăirea şi mărturisirea credinţei lor. Astfel, ajunşi la Paris, fratele Sergiu Grossu şi sora Coleta, soţia dânsului, încercau să reactiveze, după anii ’70, revista «Isus Biruitorul». Însă, după câteva numere, iniţiativa lor îndrăzneaţă a fost curmată de mâna lungă a Securităţii din RPR. Sfârşitul anului 1989 – acel decembrie însângerat – deschide porţile libertăţii. Şi, iată, în iunie 1990, reapare la Sibiu, după 42 de ani de claustrare, primul număr al foii «Iisus Biruitorul», „serie nouă”. Este pentru a noua oară când Foaia aceasta nebiruită, ca şi numele pe care îl poartă, iese la lumină, pentru a ridica sus steagul adevărului în numele lui Iisus Hristos. Ziarul apărea lunar, şi părea destinat doar „iniţiaţilor” din Oaste, sau prea înclinat spre sentimentalism. Ajunşi în libertate, trebuia să intrăm într-o cadenţă nefirească, ce ne făcea „să ne călcăm unii pe alţii”. De-abia acum ne-am dat seama că între noi sunt deosebiri, nu în ceea ce priveşte „încălţămintea”, ci în ceea ce ne privea felul de a păşi şi a realiza „marşul” sau „alergarea”. Încă de la primele sfaturi frăţeşti s-a putut constata că nu suntem uniţi, că unitatea noastră era de tipul fabulei lui Alecu Donici – „Racul, broasca şi cu ştiuca”: fiecare trăgea în direcţia lui. În timpul celor mai bine de 40 de ani prin pustia regimului ateu, unii s-au „încuscrit” cu „diferite neamuri”, părăsind adevărata credinţă, „dată tuturor sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3). Unii fugeau spre Ortodoxie, alţii spre izolarea de aceasta.
Şi doar Ortodoxia reprezenta pentru noi coloana vertebrală a omului duhovnicesc.
Începând cu anul 1998, în care Foaia apare săptămânal, frontispiciul va cuprinde simbolurile grafice fundamentale ale Ortodoxiei: Maica Domnului, Crucea cu Iisus cel Răstignit, iar în partea dreaptă o icoană clară cu Iisus Hristos Pantocrator. Au apărut rubrici noi: „Orizonturi biblice”, „Popas duhovnicesc”, „Flori la umbra zidurilor” – o pagină închinată deţinuţilor din penitenciarele României...
În ceea ce priveşte conţinuturile articolelor, ne-am ghidat după dialogul Mântuitorului avut cu Sfântul Apostol Petru după Înviere, pe malul lacului Ghenizaret: „Paşte mieluşeii Mei! Paşte oiţele Mele! Paşte oile Mele!” E necesar ca o publicaţie duhovnicească să dea hrană pentru toate vârstele spirituale. Am încercat să respectăm acest principiu, abordând şi teme teologice şi de morală, şi de practică, şi de experienţă în viaţa de credinţă, pentru a contribui la creşterea duhovnicească a tuturor vârstelor spirituale. Ni s-a reproşat de către unii cititori că Foaia noastră găzduieşte prea multe condeie eclesiastice şi prea puţine ale mirenilor. Le răspundem
cu un cuvânt al Părintelui Iosif Trifa dat unuia care l-a întrebat: „Când se va încheia menirea Oastei? Când toată ţara va fi în Oastea Domnului?”, la care Părintele Iosif Trifa a replicat: „Nu. Ci rolul Oastei se va încheia când toţi preoţii vor fi ostaşi!” În al doilea rând, majoritatea păstorilor colaboratori sunt ostaşi angajaţi în câmpul misionar prin „Hotărâre de intrare în Oastea Domnului”.
Şi pentru că în acest an se împlineşte al 700-lea număr de la reapariţia Foii «Iisus Biruitorul», Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate biruinţele şi Îl rugăm să binecuvânteze această Foaie şi pe cei ce muncesc la apariţia ei, făcând ca ea să fie un braţ activ al Bisericii noastre bune şi străbune. Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul!"
Editorial scris de Prof. Gh. PRECUPESCU
Mariana mi-a atras atenţia că am ajuns la postarea cu nr. 500 şi că poate ar trebui să scriu ceva special...M-am tot gândit ce aş putea să scriu...şi dintr-o dată mi-am amintit de o altă aniversare, cea amintită în titlul acestei postări...aşa ca despre aniversarea mea vă las pe voi să scrieţi, voi sunteţi cei mai în măsură să trageţi o linie şi să spuneţi ce a fost bine, ce a fost rău până acum. Vă aştept comentariile...
Şi acum să revin la aniversarea din titlu.
"Părintele Iosif Trifa, întemeietorul pământesc al Mişcării ortodoxe Oastea Domnului, a înţeles ca puţini oameni din vremea sa rolul cuvântului scris, în speţă al presei, în propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, în răstimpul scurtei sale treceri prin existenţa pământească, a scris, tipărit şi difuzat milioane de ziare religioase, cărţi şi calendare, ce au dus Cuvântul Vieţii la toţi românii dintre graniţele istorice ale ţării sau dincolo de acestea. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, el ar fi pus în slujba Domnului nu numai radioul, ci şi întreg arsenalul modern al mijloacelor audio-vizuale şi toate tehnicile de vârf privind modalitatea exprimării sau imprimării Cuvântului lui Dumnezeu, cum procedează, de fapt, în zilele noastre, radio-televiziunea «Trinitas» şi radiourile «Reîntregirea» şi «Renaşterea». Dovadă a fost achiziţionarea de către Părintele Iosif Trifa a uneia dintre cele mai moderne tipografii din acea vreme, denumind-o, în mod simbolic, „mănăstirea de oţel”. Aici au fost imprimate ziarele «Lumina Satelor», cu suplimentul «Oastea Domnului», «Isus Biruitorul» şi zeci de mii de cărţi de învăţătură creştin-orotdoxă. Apărută în ianuarie 1935, foaia săptămânală «Isus Biruitorul» parcurge o adevărată odisee în presa românească religioasă. Este suspendată de mai multe ori de către preaputernicii zilei de atunci, suspendată în 1937, pe vremea dictaturii carliste şi în a celei antonesciene.
Din 1946, se tipăreşte fără întreruperi până la finele lui 1947, când «Isus Biruitorul», ca şi toată presa religioasă românească, intră în lunga eclipsă oferită de „soarele democraţiei populare” pe perioada a 42 de ani. Lucrarea Oastei se retrage în catacombe şi, de acolo, duce lupta pentru apărarea dreptei credinţe.
Au fost ani grei, cu închisori, amenzi, percheziţii şi tot felul de şicane făcute tuturor credincioşilor care nu au renunţat la trăirea şi mărturisirea credinţei lor. Astfel, ajunşi la Paris, fratele Sergiu Grossu şi sora Coleta, soţia dânsului, încercau să reactiveze, după anii ’70, revista «Isus Biruitorul». Însă, după câteva numere, iniţiativa lor îndrăzneaţă a fost curmată de mâna lungă a Securităţii din RPR. Sfârşitul anului 1989 – acel decembrie însângerat – deschide porţile libertăţii. Şi, iată, în iunie 1990, reapare la Sibiu, după 42 de ani de claustrare, primul număr al foii «Iisus Biruitorul», „serie nouă”. Este pentru a noua oară când Foaia aceasta nebiruită, ca şi numele pe care îl poartă, iese la lumină, pentru a ridica sus steagul adevărului în numele lui Iisus Hristos. Ziarul apărea lunar, şi părea destinat doar „iniţiaţilor” din Oaste, sau prea înclinat spre sentimentalism. Ajunşi în libertate, trebuia să intrăm într-o cadenţă nefirească, ce ne făcea „să ne călcăm unii pe alţii”. De-abia acum ne-am dat seama că între noi sunt deosebiri, nu în ceea ce priveşte „încălţămintea”, ci în ceea ce ne privea felul de a păşi şi a realiza „marşul” sau „alergarea”. Încă de la primele sfaturi frăţeşti s-a putut constata că nu suntem uniţi, că unitatea noastră era de tipul fabulei lui Alecu Donici – „Racul, broasca şi cu ştiuca”: fiecare trăgea în direcţia lui. În timpul celor mai bine de 40 de ani prin pustia regimului ateu, unii s-au „încuscrit” cu „diferite neamuri”, părăsind adevărata credinţă, „dată tuturor sfinţilor o dată pentru totdeauna” (Iuda 3). Unii fugeau spre Ortodoxie, alţii spre izolarea de aceasta.
Şi doar Ortodoxia reprezenta pentru noi coloana vertebrală a omului duhovnicesc.
Începând cu anul 1998, în care Foaia apare săptămânal, frontispiciul va cuprinde simbolurile grafice fundamentale ale Ortodoxiei: Maica Domnului, Crucea cu Iisus cel Răstignit, iar în partea dreaptă o icoană clară cu Iisus Hristos Pantocrator. Au apărut rubrici noi: „Orizonturi biblice”, „Popas duhovnicesc”, „Flori la umbra zidurilor” – o pagină închinată deţinuţilor din penitenciarele României...
În ceea ce priveşte conţinuturile articolelor, ne-am ghidat după dialogul Mântuitorului avut cu Sfântul Apostol Petru după Înviere, pe malul lacului Ghenizaret: „Paşte mieluşeii Mei! Paşte oiţele Mele! Paşte oile Mele!” E necesar ca o publicaţie duhovnicească să dea hrană pentru toate vârstele spirituale. Am încercat să respectăm acest principiu, abordând şi teme teologice şi de morală, şi de practică, şi de experienţă în viaţa de credinţă, pentru a contribui la creşterea duhovnicească a tuturor vârstelor spirituale. Ni s-a reproşat de către unii cititori că Foaia noastră găzduieşte prea multe condeie eclesiastice şi prea puţine ale mirenilor. Le răspundem
cu un cuvânt al Părintelui Iosif Trifa dat unuia care l-a întrebat: „Când se va încheia menirea Oastei? Când toată ţara va fi în Oastea Domnului?”, la care Părintele Iosif Trifa a replicat: „Nu. Ci rolul Oastei se va încheia când toţi preoţii vor fi ostaşi!” În al doilea rând, majoritatea păstorilor colaboratori sunt ostaşi angajaţi în câmpul misionar prin „Hotărâre de intrare în Oastea Domnului”.
Şi pentru că în acest an se împlineşte al 700-lea număr de la reapariţia Foii «Iisus Biruitorul», Îi mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate biruinţele şi Îl rugăm să binecuvânteze această Foaie şi pe cei ce muncesc la apariţia ei, făcând ca ea să fie un braţ activ al Bisericii noastre bune şi străbune. Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul!"
Editorial scris de Prof. Gh. PRECUPESCU
2 comentarii:
Nu e puţin lucru să ai 500 de postări...Dacă ne gândim că fiecare ţi-a luat în medie 20 min. asta înseamnă 10 000 de minute adică aprox. 150 de ore pe care le-ai dedicat lui Dumnezeu şi semenilor...Dar ştim că a fost mult mai mult, iar în contabilitatea pe care o face Dumnezeu, se numără şi bătăile de inimă pentru El şi pentru semeni...şi se numărăr şi bătăile de inimă ale celor ce au fost atinşi de tot ceea ce ai postat...Numai El mai ştie câte inimi au fost mângâiate, întărite spre a continua sau chiar pentru a începe lupta pentru mântuire...Au fost pagini de alin, de frumos, de hrană pentru suflet...
Am şi eu o mulţumire sufletească, şi anume aceea că am pus şi eu umărul un pic la cele 500 de postări :)...Mulţumesc de acest privilegiu!
Mai las câte ceva pentru atunci când vei sărbători un an :)
Sorin, Dumnezeu să te binecuvânteze în tot ce faci de dragul Lui şi de dragul nostru, al celor ce aşteptăm cu nerăbdare fiecare nouă postare!
PS. Dăm slavă Domnului că trăim timpuri de libertate în care publicaţiile Oastei Domnului pot atinge tiraje şi numere foarte mari!
Pai ar cam fi cazul sa spunem felicitari si la multe postari inainte:)...sa te ajute Domnul sa ai aceleasi posturi pline de invataminte si idei bune:)...frumos si acesta:)
Trimiteți un comentariu