Drag şi preaiubit prieten al meu,
"doresc ca toate să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească
tot aşa cum sporeşte sufletul tău"
( 3 Ioan 1,2)
În vremea noastră, nu ne prea scriem scrisori unii altora din motive nu pre întemeiate. Acum avem internetul, pagini de blog... Unde-s acele scrisori care miroseau a parfum, a tamâie şi mir?!...Acest lucru slăbeşte unitatea dintre noi, dar mai cu seamă dovedeşte cât de puţin ne iubim. Scrisorile sincere oglindesc starea inimii şi contribuie la unitatea credinţei şi la zidirea noastră în Domnul. Scrisoarea sau cele câteva rânduri scrise şi expediate, pot să salveze suflete din robia celui rău, din ghearele morţii, din chinurile veşnice ale iadului, din focul gheenei. Dar, se poate întâmpla şi contrariul; câteva rânduri scrise, pot să dezbine familii, să le distrugă, să le arunce sufletul în flăcările focului nestins, în gheenă....
Scrisul folosit în slujba Evangheliei Domnului Iisus este o minunăţie cerească, un mijloc preţios de a ne îmbărbăta unii pe alţii şi totodată de a vesti Evanghelia Domnului Iisus.
Iubitul meu, doresc să-ţi mulţumesc pentru orice gând îndreptat spre mine, chiar dacă nu s-a materializat într-o scrisoare! Am început cu ceea ce spune Sf. Ap. Ioan, dar acum mă întreb: Oare , ce s-ar întâmpla dacă această rugăciune s-ar împlini în vieţile noastre? Care ar fi rezultatul? Ce s-ar întâmpla dacă trupurilor noastre le-ar merge cum le merge sufletelor? Mă tem să răspund pentru mine la acestă întrebare, nu pentru neputinţa trupească, ci pentru starea de sărăcie sufletească, căci preocuparea noastră esenţială este trupul şi cerinţele lui mereu sporite. Îngrijorările pentru trup împiedică a noastră creştere duhovnicească, încât sufletul rămâne anemic, în timp ce trupului îi merge bine contrar Sfintelor Scripturi. ...
Drag şi preaiubit prieten al meu, suntem înrudiţi prin Duhul sfânt în Hristos Iisus Domnul nostru. Facem parte din Familia duhovnicească, suntem datori şi obligaţi chiar să colaborăm unii cu alţii în Duhul Dragostei Domnului Iisus în toate privinţele...Să avem legături şi încheieturi sau verigi întraolaltă, căci fără ele, tupul nu poate exista ( vorbesc despre trupul spiritual ale cărui mădulare suntem) Fiecare să oferim uleiul încheieturilor, adică uleiul dragostei sincere.
Nu vreau să mă lungesc mult în această... să-i spunem scrisoare...Facă Bunul Dumnezeu ca fiecare să dea celuilalt, indiferent cum o va face, prin scris, sau prin viu grai, uleiul mântuirii!
4 comentarii:
Of! Ce mult mi-aş fi dorit să scriu acum o scrisoare de mână, cu cerneală albastră, să pun în fiecare cuvânt parfum de dor şi mir alinător, apoi să o împăturesc cu migală, să o pun în plic alături de o parte din sufletul meu şi să o trimit undeva departe...
Mi-ai amintit, Sorin, de vremurile de altă dată...Câtă dreptate ai! Azi, chiar dacă evem internet, şi messenger şi webcam şi microfon, ceva lipseşte...PARFUMUL...
E impresionant cum ne-a creat Dumnezeu cu aceste simţuri, pe care să le folosim în relaţiile noastre! Chiar dacă astăzi vorbim mult, ore întregi, cu mii de cuvinte, dacă nu auzim, dacă nu vedem, dacă nu simţim parfumul şi nu putem atinge o mână caldă, e ceva incomplet...Lipseşte ceva, ceva care măreşte dorul...e ceva care ne face să spunem ca Sfântul Apostol Ioan
,,Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină." ( 2 Ioan 12 )
Oricât de sofisticată ar fi tehnica, nu e destul pentru a împlini dorurile noastre...
Iată câteva gânduri de ale mele mai de demult:
,,Dincolo de webcam
Te aşezi în faţa calculatorului, scrii ID-ul, apoi parola; tastezi ,,enter” şi aştepţi conexiunea pe messenger. Te uiţi repede pe lista ta de prieteni ca să vezi care dintre ei este online. Zâmbeşti ca răspuns la ,,zâmbetele” lor luminoase...te bucuri de fiecare în parte şi nu te poţi hotărî pe care să îl saluţi mai întâi....Dar, până te gîndeşti, iată că cineva te salută timid: SsfD! Te bucuri enorm, răspunzi şi conversaţia începe la un nivel de comunicare obişnuit.
Puţin mai târziu, cu fiecare ,,enter”, conversaţia devine tot mai profundă, tot mai plină de emoţii... Simţi dincolo de cuvinte, dincolo de ecranul monitorului, simţi o persoană care se frământă...şi constaţi atâta neputinţă în tine! ...Eşti atât de departe de ea....nici măcar nu o poţi vedea, nu o poţi auzi...ai doar cuvintele de pe ecran...Şi în clipa aceea îţi aminteşti de Webcam...ceri ,,accept” ...îl primeşti şi, apoi, stai câteva secunde încercând să ,,citeşti” toate informaţiile regăsite în ochii şi pe faţa persoanei de dincolo de webcam.
Conversaţia continuă tot mai adânc, tot mai emoţionant şi mai semnificativ. Acum e mult mai clar mesajul...înţelegi mult mai bine şi comunici mult mai uşor...
Peste puţin timp, vezi o umbră de tristeţe la unii, iar la alţii o lumină a recunoştinţei. Dar şi la unii şi la alţii, ochii le strălucesc atât de tare, neobişnuit, parcă,....apoi constaţi că se umplu de lacrimi. Încremeneşti!...Nu poţi decât să priveşti şi ATÂT! Mâna înţepeneşte pe tastatură...şi-apoi vezi lacrimile mari şi grele, rostogolindu.se... Ai vrea să întinzi mâna să le ştergi, dar fiecare dintre ei este DINCOLO de WEBCAM...şi nu faci altceva decât să plângi şi tu ...Plângi din compasiune, din solidariate, plângi de bucurie că ai descoperit suflete atât de frumoase, plângi din iubire pentru cei care ţi-i dă Domnul în viaţa ta, în preajma ta.
Plângi şi că te simţi aşa de neputincios...Ai vrea să îmbrăţişezi fiinţele înlăcrimate dar ...nu eşti lângă ele. Începi să urăşti monitorul, să-i reproşezi că este mult prea rece , distant şi împietrit. Şi atunci vrei, ca Sf. Apostol Ioan, să vorbeşti ,,gură către gură” şi să stai ,,faţă către faţă”
Vrei să te duci acasă la fiecare dintre cei care şi-au deschis inima, arătând atâta dorinţă de înţelegere, de acceptare, de iubire necondiţionată...!
Vrei să te rogi, şi chiar o faci:
,,Doamne, Tatăl nostu preaiubit, Tu cunoşti suferinţa sau bucuria din inima fiecăruia! Te rog fierbinte, din tot sufletul meu, du-Te în fiecare cămăruţă în care, în faţa webcam-ului, stă o fiinţă care plânge: ori de-o despărţire, ori de-un dor aprins, ori de-o neîmplinire ,ori din dragoste pentru Tine şi pentru semeni. Te rog să îmbrăţişezi pe fiecare, să ştergi faţa plânsă a fiecăruia şi, Doamne, ...vin şi eu cât pot de repede...! Amin
PS. Apropo de scrisoare...îmi dai şi mie adresa ta? :))
:) Tot eu...Un poem într-un vers şi unul în mai multe versuri:
Scrisoare
Înmoi peniţa-n dor şi scriu cuvinte parfumate...
( 1 august – 2008 – dorind ca întreaga fiinţă să-mi fie modelată după Cuvântul scris al Lui Dumnezeu.... )
Scrisoarea
Am fost cândva scrisoare nouă-n mâna Ta,
Cu file albe, de ninsoare...
Şi fiecare filă-n Alb îşi arăta
Doar gingăşie si candoare...
Îmi răsfoiai c-un zâmbet filele de dor
În dimineţi ori nopţi cu stele...
Cu-o semnătură-n taină de Albastru Zor
Puneai pecetea de inele...
Mi-am răsfăţat tăcerile-n Cuvânt nescris,
Şi mut mi-a fost cuvântu-n noapte...
Doar mâna Ta cu rane sângerânde-a scris
Iubirea ce nu-ncape-n şoapte.
Dar vântu-a vrut să-mi smulgă filele de Alb...
O clipă mi-a părut visare...
Şi tot ce-a fost ca albul nufărului dalb
Părea murdar în gri ninsoare...
Iar mâna Ta cu rane m-apucase strâns,
Şi-un strop de sânge-albi ninsoarea...
M-ai strâns la pieptul Tău!...Şi amândoi am plâns...
Şi-ai scris pe Alb, iubind, Scrisoarea!
Cuvânt de taină şi de dor mi-ai scris, Iisus,
Pe inimă... ca-n Sfântă Carte...
Şi ai semnat apoi tăcut, cu gândul dus,
Dorind să mă învii prin moarte.
Scrisoare nouă-aş vrea să-Ţi fiu Iubirii dragi,
Cu file albe de iertare...
Spre Cerul Tău , Iisus, aş vrea să mă atragi,
Să-Ţi fiu pe veci a Ta scrisoare...
Si mie mi dor sa mai corespondez prin scrisori...
Te astept pe la mine!
Adevarul este ca aveau famecul lor, si altfel spun eu, ca asteptai si apreciai o scrisoare decat apreciezi acum un mail, mesaj sau orice alt fel de comunicare moderna
Trimiteți un comentariu