În
poemul „Din ochii tăi, nemurirea”, scris de d-na Doina Guriță, cuvintele nu sunt
doar versuri, ci punți fragile și eterne către o lume în care mama nu e doar
cea care ne-a născut, ci și cea care ne-a învățat, tăcut, să fim. Poezia
aceasta mi-a atins sufletul cu o blândețe dureroasă. Pentru mine, un copil care
a cunoscut mama doar pentru o vreme scurtă, dar intensă, fiecare strofă a fost
ca o reîntâlnire.
Această
poezie nu mi-a vorbit despre absență, ci despre prezență. Despre cum ceea ce
pare pierdut trăiește, de fapt, într-un colț tainic al ființei. Pentru cei ca
mine, care n-am avut întreaga poveste lângă mamă, dar purtăm în noi rădăcina
acelui început, versurile acestea sunt vindecare. Sunt lumină. Sunt răspuns la
întrebările pe care sufletul le-a ținut în tăcere.
Mama
mea a plecat devreme. Mi-a lăsat, însă, un an – un an de iubire care a prins
rădăcini adânci și nu s-au mai smuls niciodată. Un an în care am fost ținut în
brațe, mângâiat în tăcere, iubit în priviri. Un singur an. Dar acel an a fost
rădăcina mea. În el s-a născut tot ce avea să rămână: dorul, iubirea, forța de
a merge mai departe în lipsa unei prezențe fizice.
Poemul
doamnei Guriță mi-a amintit că dragostea unei mame nu se măsoară în timp, ci în
amprenta pe care o lasă în suflet. Iar în al meu, ea încă locuiește.
Nu
este doar o poezie. Este o rugă. O regăsire.
„Mi-ai scris
numele-n cer, cu privirea ta ninsă / Și-n piept îmi tresare al dragostei viu…”
Această
strofă a fost, pentru mine, cheia. Când am citit-o, am simțit că poeta a spus
în locul meu ceea ce eu n-am putut rosti. Mama mea, chiar dacă a plecat, a
lăsat în urmă o lumină care nu se stinge. Am crezut, mult timp, că am pierdut-o
de tot. Dar astăzi, prin aceste versuri, simt că am regăsit-o.
Această
poezie nu este doar un omagiu – este oglinda unui dor. A unei iubiri care nu
moare. Este o mărturie despre o legătură care se transformă, dar nu se rupe
niciodată. Legătura dintre mamă și copil – dincolo de timp, dincolo de trup.
DIN
OCHII TĂI, NEMURIREA
Sub
tălpile vremii curg raze de aur,
Martie
plouă cu șoapte de floare,
Se-ntoarce
din ierni primăvara de faur,
Și-n
brațele tale devin sărbătoare.
Tu,
mamă, ești vântul ce știe să cânte,
Ești
lutul ce arde-n tăceri împletite,
Ești
zborul ce suie prin frunze mărunte,
Ești
marea ce-n mine se frânge-n ispite.
Mă
ții între palme ca ruga aprinsă,
Iar
sufletu-ți moale mă-nvață să fiu,
Mi-ai
scris numele-n cer, cu privirea ta ninsă,
Și-n
piept îmi tresare al dragostei viu.
În
ochii tăi, mamă, e toamna și vara,
E
prunca ce încă mai doarme în mine,
E
clipa ce-ntoarce tăcerea și seara,
E
mâna ce șterge și dor, și suspine.
E
glasul tău blând, ca un cântec de stele,
Ce-n
noapte m-alină cu doruri ascunse,
Din
vis mă ridici și-mi presari peste piele
Lumina
născută din lacrimi nepuse.
Ești
leagănul lumii, ești trunchiul din care
Se-nalță-n
lumină tot omul ce sînt,
De
ziua ta, mamă, mă-nchin cu visare,
Sărut
rădăcina iubirii din gând.
Versiunea
franceză a acestui poem, „Toi, mère”, a fost distinsă cu Premiul I la Grand
Prix de Poésie, confirmând că iubirea de mamă este un adevăr universal -
resimțit dincolo de granițe, de limbi, de viață sau moarte.
TOI
MERE
Sous
l’ombre du temps, l’aube douce ruisselle,
Mars
pleut en parfums, en pétales dorés,
Le
printemps renaît d’une étreinte éternelle,
Et
dans tes bras purs, je deviens jours sacrés.
Toi,
mère, es le vent qui murmure et fredonne,
L’argile
qui brûle en silences perlés,
L’envol
clandestin que la feuille abandonne,
La
mer qui frémit sur mon front étoilé.
Tu
tiens dans tes paumes ma prière ardente,
Ton
souffle m’apprend à grandir et rêver,
Tu
graves mon nom dans l’étoile filante,
Et
mon cœur s’éveille au feu d’aimer.
Dans
tes yeux, ma mère, l’automne et l’été,
L’enfance
endormie qui vit en mon âme,
L’instant
suspendu où s’efface l’obscurité,
La
main qui apaise mes peines sans blâme.
Ta
voix est un chant qu’éclairent les cieux,
Berçant
dans la nuit mes songes enfouis,
Tu
poses sur moi, d’un geste précieux,
Une
lumière née des larmes sans bruit.
Tu
es l’univers, la source infinie,
Le
tronc où s’élève l’homme que je suis,
Et
pour toi, ma mère, je rends l’infini,
J’embrasse
la terre où ton amour luit.
Doamna
Doina Guriță nu a scris doar despre mamă – a scris pentru toți cei care poartă
un dor tăcut. A deschis o poartă prin care și sufletul meu a putut păși spre
lumină.
Această
poezie nu mi-a amintit doar – m-a renăscut. A trezit în mine convingerea că și
un singur an de iubire poate însemna veșnicie.
Mi-a
ținut sufletul în brațe, așa cum tu, mamă, m-ai ținut cândva.
M-a
învățat că o mamă poate fi prezentă și în absență.
Într-un
vers.
Într-o
amintire de împrumut.
Într-un
gând care vine fără veste – și nu mai pleacă.
Doamnă
Doina Guriță, vă mulțumesc că m-ați lăsat să pășesc alături de dumneavoastră pe
acest drum de cuvânt și suflet.
Cu
inima plină.
Cu
ochii umezi.
Cu
vocea mică – dar cu sufletul viu.
* * *
Despre autoare – dr. Doina Guriță
Dr. Doina Guriță, membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iași, este o poetă de expresie română și franceză, a cărei voce lirică a devenit emblematică pentru puntea culturală dintre cele două spații.
Este președinta Europress Spania a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) și membru al staff-ului editorial al publicației „Jurnalul Bucureștiului” – revistă cultural-educațională și științifică franco-română, acreditată și susținută de Economic and Commercial Mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe.
Membră a Uniunii Naționale a Scriitorilor din Spania, Poetă Delegată cu relațiile româno- spaniole, a Uniunii Scriitorilor din Belgia...
În plan internațional, Doina Guriță este membră a unor prestigioase instituții literare și artistice din Franța:
– Societatea Poeților Francezi
– Societatea Poeților și Artiștilor din Franța (SPAF)
– Asociația l'Arche Culturelle
– Academia de Poezie Franceză din Montmartre
Este, de asemenea, ambasador cultural al orașului Lyon, contribuind activ la promovarea limbii și culturii franceze în spațiul românesc și internațional.
Distinsă cu Premiul I la Grand Prix de Poésie (Franța) pentru poemul „Toi, mère”, versiunea în limba franceză a poeziei „Din ochii tăi, nemurirea”, poeta Doina Guriță a fost recunoscută pentru forța emoțională și autenticitatea versului său, capabil să vindece, să lumineze și să unească inimi dincolo de granițe.
Scrisul său este, în esență, o formă de rugăciune, o ofrandă în cuvinte aduse iubirii, rădăcinilor și frumuseții interioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu