Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfantului Ioan Casian

Sfântul Ioan s-a născut în Delta Dunării, în Dobrogea în jurul anului 360 (unele izvoare spun că era din naştere din neamul galilor). În anul 382 întră într-o mănăstire din Betleem şi după câţiva ani primeşte permisiunea ca, împreună cu prietenul său Sfântul Gherman din Dobrogea, să meargă să-i cerceteze (viziteze) pe Părinţii deşertului din Egipt. Ei au rămas în Egipt până în anul 399, cu excepţia unei scurte perioade când s-au reîntors la Betleem şi au primit binecuvântarea de plecare definitivă din acea mănăstire.

După ce au plecat din Egipt, au mers la Constantinopol, unde l-au întâlnit pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care l-a hirotonit pe Sfântul Ioan Casian ca diacon. Au trebuit să plece din Constantinopol în anul 403, când Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat, stabilindu-se ulterior lângă Marsilia (în Franţa de azi), unde a fost hirotonit preot şi unde a fondat două mănăstiri, una de călugări şi una de maici.

Cele mai cunoscute lucrări ale Sfântului Ioan Casian sunt Instituţiile, care detaliază modul de trăire a vieţii monahale şi Convorbirile duhovnicești, care oferă detalii despre conversaţiile dintre Ioan şi Gherman şi Părinţii deşertului. De asemenea, el avertizează asupra unora din excesele din teologia Fericitului Augustin de Hippona; evită să-l critice însă numindu-l direct. Din aceste motive, el este adesea acuzat de semi-pelagianism de către Biserica Romano-Catolică şi de către unii comentatori protestanţi.

Sfântul Ioan a adormit în Domnul, în pace, în anul 435. ( sursa)

 "Toate pornirile noastre trebuie destainuite fara nici o acoperire batranilor, care sunt leacuri pentru ranile noastre prin exemplul vietii lor. In ei vom gasi sprijin si ajutor sufletesc daca nu vom incerca sa stricam totul prin judecata si trufia noastra…"

"Trebuie sa incercam totul pentru a dobandi darul dreptei judecati prin virtutea smereniei, care ne poate pastra nevatamati de nici una dintre cele doua extreme. Exista o veche zicala: “Extremele se ating“, adica excesele sunt la fel (de daunatoare). Caci la acelasi rezultat se ajunge si cu prea mult post si cu prea multa mancare, si aceeasi vatamare ii pricinuieste monahului si veghea necontenita si somnul fara masura. Excesul infranarii aduce in mod necesar slabiciune, ca si neglijenta si nepasarea, si adesea, pe cei care s-au stapanit sa n-ajunga niste mancaciosi ii vedem cazuti in extrema contrara, a posturilor nemasurate, care-i fac sa alunece din cauza slabiciunii tocmai in patima pe care o invinsesera." 

"Cine este asadar atat de marginit si de orb incat sa se increada numai in judecata si in chibzuinta sa, cand Vasul cel ales marturiseste ca s-a sfatuit cu tovarasii sai de apostolat? ( Gal. 2, 2 ) De aci se intelege foarte limpede ca nu afla calea desavarsirii niciunul dintre cei ce dispretuiesc invatatura si asezamintele batrinilor “de la care au ce invata”, nesocotind aceste cuvinte pe care ar trebui sa le respecte cu sfintenie: “intreaba pe tatal tau si-ti va da de veste, pe cei mai batrini ai tai si-ti vor spune”( Deut. 32, 7.) "
( din “Convorbiri duhovnicesti“, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii OrtodoxeRomane, Bucuresti, 2004 )

 "Cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se folosește adeseori şi de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă ca uneori, din covârșirea postirii, slăbește trupul şi se face mai trândav spre slujbele cele duhovnicești; iar alteori, prin prisosul mâncării, se îngreuiază şi face să se nască în suflet nepăsare şi moleșire."

"Lupta noastră cea dintâi trebuie să ne fie înfrânarea stomacului şi supunerea trupului nu numai prin post, ci şi prin priveghere, osteneala şi citiri; apoi aducerea inimii la frica de iad şi la dorul după Împărăţia Cerurilor."
(din Filocalia, volumul I, ediția a II-a, editura Harisma, București, 1992)

"Slabiciunea trupului nu dauneaza curatiei inimii, când dam trupului nu ceea ce voieste placerea, ci ceea ce cere slabiciunea. De bucate numai atât sa ne slujim, cât sa traim, nu ca sa ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu masura si cu socoteala, da trupului sanatatea, nu îi ia sfintenia."

"Înfrânarea de la iubirea de argint calauzeste sufletul spre curatie, când înseamna nu numai lipsa banilor, ci si lipsa poftei de a-i avea."

"Retinerea de la mânie, de la întristare, de la slava desarta si mândrie, înfaptuieste curatia întreaga a sufletului. Iar curatia partiala a sufletului, cea a neprihanirii adica, o înfaptuiesc în chip deosebit înfrânarea si postul."

 “Precum şarpele, scos din ascunziş la lumină, se sileşte să fugă şi să se ascundă, tot astfel şi gândurile cele rele, date pe faţă prin mărturisire, se grăbesc să fugă de la om.”

“Deci… să învăţăm că nu se află altă cale sigură de mântuire decât aceasta: să mărturiseşti gândurile tale părinţilor celor mai cu dreaptă socoteală şi să te laşi îndrumat de ei spre virtute, şi nicidecum de gândul şi de părerea ta.”

 ,,...dispreţul hranei şi al somnului era mai primejdios decât lupta cu lăcomia şi cu lenea."

 "Ar trebui să vorbesc în primul rând despre stomac, opusul îmbuibării şi despre cum se posteşte şi cât de mult trebuie să mănânci. Nu trebuie să spun nimic de la mine, ci numai ceea ce am primit de la Părinţii deşertului. Ei nu ne-au dat doar o singură regulă privind postul sau o singură măsură pentru mâncat, pentru că nu toţi oamenii au aceeaşi rezistenţă; vârsta, boala sau delicteţea trupului fac diferenţa. Dar ei ne-au dat tuturor un singur scop: să evităm să mâncăm prea mult şi să ne umplem burţile... O regulă simplă de auto-control pusă pe tapet de Părinţi este aceasta: opreşte-te din mâncat cât încă îţi este foame şi nu continua până te-ai săturat."