miercuri, 11 decembrie 2013

Încotro, omule...?



Iată o întrebare provocatoare care care pentru mulţi oameni rămâne fără răspuns. Unii dintre semenii noştri găsesc că este o prostie să crezi că după moarte mai există ceva. Alţii cred în existenţa iadului şi a raiului, dar nu fac deosebire între calea îngustă ce duce la rai şi cea largă, ce duce la iad. Există însă şi oameni care tresaltă de bucurie la o astfel de întrebare. Aceştia sunt adevăraţii creştini. Ei ştiu de unde vin şi încotro merg. Pentru ei moartea nu înseamnă sfârşitul omului, ci doar sfârşitul vieţii pământeşti, vemelnice şi începutul vieţii veşnice.
Ca şi moartea, raiul şi iadul sunt foarte reale.
Dacă moartea este urmarea păcatului strămoşesc, raiul şi iadul sunt urmarea actului justiţiar ce urmează după moarte, prin care se răsplăteşte sau pedepseşte fiecare suflet, în funcţie de ceea ce a făcut pe pământ cât a vieţuit în trup.

În timpul vieţii pământeşti omul îşi poate pregăti mântuirea, locul unde-şi va petrece veşnicia, deoarece moartea marchează limita până la cre omul îşi poate pregăti locul de Dincolo. După aceea nimeni nu-şi mai poate lucra propria mântuire: "Trebuie să lucrez până e ziuă lucrurile Celui Care M-a trimis pe Mine; căci vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze" ( Ioan 9, 4)
Cum ne pregătim mântuirea?
Ce reprezintă pentru noi moartea şi încotro vom merge după aceea?
Încotro, omule...?

Spre rai, spre locul despre care Sf. Ap. Pavel spune: "...cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la mintea omului nu s-a suit, pe acelea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El" ( 1 Corinteni 2, 9), spre locul de linişte şi bucurie deplină? 
Sau spre iad, locul de osândă veşnică?

Încotro, omule...?
Pe ce cale te îndrepţi?
Cui îi slujeşti în această lume?
Fericitul Augustin spune că oricine nu este cu Hristos nu poate fi altundeva decât cu diavolul. Să luăm deci aminte la îndemnul Sf. Ap. Pavel: "... cu frică şi cu cutremur lucraţi la mântuirea voastră" ( Filipeni 2, 12), căci: "fiecare va primi plata după lucrul său" (2 Corinteni 5, 16).
Încotro, omule...?
De ce zăboveşti că răspunzi la această întrebare?
Sunt două alternative: raiul şi iadul. Astăzi, Dumnezeu ne întreabă: ÎNCOTRO ?... Iar Sfânta Scriptură ne sfătuieşte: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile" (Evrei 3, 7).
Astăzi ne mai putem alege destinaţia finală; mâine c-ar putea să fie prea târziu, iar faptul că nu am luat în seamă această întrebare ar însemna că suntem pierduţi pe veci.

Doamne Iisus Hristoase, nu ne părăsi în ceasul cel greu! Amin.

Un comentariu:

Miriam spunea...

Slăvit să fie Domnul!

Mai demult am vizionat împreună cu soţul meu mărturia unui bărbat care a avut moarte clinică. Ne-am amintit, apoi, de mărturia unui frate care, de asemeni, a avut moarte clinică...Sunt atâtea mărturii! Şi toate acestea povestesc în detaliu despre existenţa lui Dumnezeu, despre viaţa de dincolo, despre iad şi rai...
Dumnezeu, în bunătatea Lui, face totul ca noi să credem şi să ne bucurăm de această credinţă şi în această viaţă, şi în cea viitoare.
Citind cele scrise de tine, mi-am cercetat din nou viaţa...Mi-am analizat nădejdea pe care o am...
Există un mare pericol şi pentru cei ce cred în Dumnezeu şi în viaţa veşnică: pericolul de a-şi pierde nădejdea!
Cineva întreba, de ce spune Sf. Apostol Pavel în I Corinteni 13, 13
,,Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."? Răspunsul a fost că în Cer nu mai este nevoie nici de credinţă, nici de nădejde...Acolo, tot ce am crezut vom avea aievea în faţa ochilor...Acolo va rămânea doar dragostea. Ea este cea mai mare fiindcă va dura o Veşnicie...
Îmi vin în minte versurile:
,,Vom trăi veşnicii de iubire,
mii de ani, zeci de mii, mii de mii!
Când o clipă cu El e-o uimire,
ce va fi, ce va fi în vecii!
micutiu sorin: Va veni Prinţul Păcii divine.
Hohotind Îi voi plânge la piept.
Cât mai bate-o inimă-n mine,
Îl doresc, Îl iubesc, Îl aştept. (Costache Ioanid)
Vreau să cred că voi ajunge Acolo! Mă rog Domnului să nu îmi pierd nădejdea aceasta, oricât de păcătoasă mă voi simţi...Numai El se va îndura de mine şi de noi toţi!...Noi nu vom avea nici un merit...Niciunul măcar...

Viaţa de aici e o clipă...Dacă L-am iubi pe Domnul Iisus, această clipă va fi una din Veşnicie...

Doamne, ajută-ne să avem nădejdea Veşniciei cu Tine!!!