Clement Alexandrinul se naşte pe la 150, probabil la Atena, din părinţi păgâni. Din Protreptic reiese că el cunoştea bine religiile de misterii. Nu se ştie când s-a creştinat. După convertire el face călătorii de studii în Italia de Sud, în Siria, Palestina şi Egipt. El caută pretutindeni oameni învăţaţi şi profesori vestiţi de la care să se instruiască. El vorbeşte cu entuziasm despre dascălii săi, cinci la număr, dar nu pomeneşte decât numele celui de pe urmă: Panten. Cu puţin înainte de 180, Clement vine la Alexandria, unde face cunoştinţă cu albina siciliană şi unde rămâne să o asculte. Pe la 190, el ajunge colaboratorul lui Panten, iar după moartea acestuia preia conducerea şcolii. Clement a fost şi preot, cum reiese din propriile sale afirmaţii şi dintr-o scrisoare a lui Alexandru, episcop de Ierusalim. În şcoala catehetică 1-a avut ca elev pe Origen şi pe Alexandru de Ierusalim. Sub persecuţia lui Septimiu Sever, Clement pleacă în pribegie, părăsindu-şi şcoala pe la 202-203. Adoarme în Domnul înainte de 215-216, cum reiese din scrisoarea aceluiaşi episcop Alexandru către Origen.
Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină.
joi, 31 martie 2016
"Analiza râvnei predicatorului " x " ( putem fi oricare dintre noi )
Era odată ( poate că mai este şi astăzi ) un om, care pentru ca nu-i erau recunoscute calităţile de către "cei mari", s-a supărat întratât, încăt a început a spune că toţi cei care nu-l înţeleg, au o problemă.
Fiind un bun orator şi-a pus în gând să devină un "veritabil apostol" şi de aceea "s-a schimbat la grai, gesturi, mers, haina". Si-a lăsat barbă, alegând pentru predicile sale subiecte biblice interesante. Astfel numărul celor care-l ascultau creştea zilnic şi de aceea într-o seara, epuizat "de greaua muncă apostolică", predicatorul nostru a căzut într-o stare de somnolenţă. Mişcându-se între luciditate şi visare, a avut următoarea stranie viziune. I se părea că uşa a fost deschisă fără zgomot şi o persoană necunoscută şi impunătoare având în mâini " multe aparate chimice, balanţe şi instrumente", s-a apropiat de el.
Apoi în liniştea camerei a răsunat întrebarea:
- "Eşti robul lui Dumnzeu?"
- "Da" - răspunse acesta.
- "Ai zelul necesar pentru această misiune?" - întrebă din nou necunoscutul.
Şi deodată şi-a simţit inima scăldată în plăcerea "râvnei sale", dar, a descoperit cu uimire că acesta a luat "forma materiala". O scoase din sân dăruind-o străinului care "o puse pe cântar şi o cîntări cu mare bagare de seamă, zicând: o sută de kilograme râvnă" Apoi paralizându-i entuziasmul, printr-o privire ce afirma că nu era terminată investigaţia, a sfărâmat obiectul punându-l într-o cratiţă pe foc. După ce s-a topit a lăsat-o să se răcească şi "toată masa se slei în straturi". Sub loviturile ciocanului acestea s-au despărţit unele de altele şi au fost cântările cu atenţie, rând pe rând, iar rezultatul a fost notat pe o foaie de hîrtie.
Iată-l: "Analiza râvnei predicatorului " x " ( putem fi oricare dintre noi ), care candidează la răsplata mărturisirilor lui Dumnezeu.
Greutatea totală 100 kg.
După analiză s-au aflat:
făţărnicie - 10 părţi,
trufie - 23 părţi,
sete după laudă - 19 părţi,
mândrie de nume - 11 părti,
mândrie de talent - 14 părţi,
iubire de putere - 12 părţi,
iubire de Dumnezeu - 4 părţi,
iubire de oameni - 4 părţi,
râvnă curata - 3 părţi.
Total 100 kg.
Omul nostru este uluit! Dorinţa de a sluji lui Dumnezeu era amestecată cu atâta murdarie?" repetă socoteala care se dovedea exectă, şi simţi cum notiţa pe care o strângea în mână se preschimbă înrt-o oglindă în care văzu clar imaginea inimii sale. A înţeles astfel că frica de iad nu înlătură minciuna şi defectele sufletului, iar smerenia şi modestia formează atitudinea corectă apropierii de Dumnezeu.
Sfatul zilei: Încearcă să-ţi analizei fără părtinire sufletul. Nici minciuna, nici spaima nu te vor ajuta să ajungi la cunoaştere de sine, cu atât mai puţin revolta!

Pr. Ioan-Tiberiu Visan
din cartea " Sub privirile Sfinţilor zilei "
din cartea " Sub privirile Sfinţilor zilei "
Merele lui satan
Dragii mei cei dintai oameni
Au fost inselati cu-n mar
Sa nu credeti ca-i minciuna
Ci, un mare adevar
Cel rau ager da tarcoale
Laudandu-si a lui mere
Si-mparte la fiecare
De cere sau de nu cere
Parca-l vezi cum se strecoara
Si imbie rand pe rand
Hai veniti sa va dau mere
Striga el mereu zambind
duminică, 27 martie 2016
Dacă nu vreţi să aveţi creştinism, veţi avea huliganism, alcoolism, trântorism, terorism…
Traian DORZ, din HRISTOS – MĂRTURIA MEA
… Dimineaţa, înainte de ora opt, eram iarăşi în biserică, îngenuncheat la picioarele Mântuitorului meu, Care mă izbăvise ieri şi Care mă va izbăvi şi astăzi. Din faţa lui Iisus, am mers din nou în faţa lor (a anchetatorilor), plin de încredere şi pace.
În această zi, a trebuit să răspund la alte întrebări, mai ales în legătură cu drumurile mele pe la fraţii din ţară. Cu frământările şi sfaturile noastre. Cu dezbinările şi cu luptele din mijlocul adunărilor.
– De ce te amesteci dumneata în credinţa altora? De ce nu laşi pe fiecare să creadă cum vrea şi să meargă cum îi place?
– Pentru că aceste dezbinări, e adevărat, sunt acum o problemă arzătoare numai pentru Oastea Domnului, dar, dacă astăzi nu se va lucra grabnic şi cu simţ de răspundere, nu numai de către noi, pentru rezolvarea lor, mâine dezbinările acestea vor fi o problemă pentru Biserică. Iar poimâine, o problemă gravă pentru naţiune.
vineri, 18 martie 2016
Doamne şi Stăpânul vieţii mele...binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi , că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, fara de pacat sa ne pazim noi. Bine esti cuvantat, Doamne, Dumnezeul parintilor nostri si laudat si preaslavit este numele Tau in veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am nadajduit intru Tine. Bine esti cuvantat Doamne, invata-ne pe noi indreptarile Tale. Bine esti cuvantat Stapane, intelepteste-ma cu indreptarile Tale. Bine esti cuvantat Sfinte, lumineaza-ma cu indreptarile Tale. Doamne, mila Ta este in veac; lucrurile manilor Tale nu le trece cu vederea. Tie se cuvine lauda, Tie se cuvine cantare, Tie slava se cuvine: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Doamne şi Stăpânul vieţii mele,...să nu osândesc pe fratele meu
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi , că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Gândiţi-vă: Osândirea pune capăt vieţii duhovniceşti. Cine osândeşte pe alţii este trufaş, nu e smerit.
Sfântul Ioan Scărarul ne spune că : "cei ce zavistuiesc râd cu mulţumire de învăţătura, faptele şi meritele aproapelui"
Sfântul Ioan Scărarul ne spune că : "cei ce zavistuiesc râd cu mulţumire de învăţătura, faptele şi meritele aproapelui"
Doamne şi Stăpânul vieţii mele,...dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele ...
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Sfântul Inokentie al Odesei: "Nu ne face plăcere să ne vedem păcatele şi deseori închidem ochii asupra lor. Dar cercetarea de sine şi spovedania sunt temeiurile oricărei îndreptări şi iertări. Deci creştinul cel adevărat se va deprinde să-şi vadă căderile şi slăbiciunile, ca să se lecuiască de ele cu ajutorul harului dumnezeiesc, fiind aspru cu sine şi îngăduitor cu ceilalţi."
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul...dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
De vom avea toate ale lumii, dar dragoste nu vom avea, de nici un folos nu ne vor fi acelea, după cum ne învaţă Sf. Apostol Pavel (I Cor. 13, 1-3). Iar Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan ne destăinuieşte că Dumnezeu Însuşi este Iubire (I Ioan 4, 16). Cugetând la acestea, fraţilor, să ne încălzim cu focul dragostei inimile noastre cele răcite şi să ne topim laolaltă în flacăra dragostei lui Hristos, Care a biruit lumea!
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul...iubirii de stăpânire...nu mi-l da mie.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
"duhul iubirii de stăpânire": este duhul care ne scoa-te din smerenie, este acel duh care te face să ai tendinţa de a domina pe aproapele. Dacă sunt stăpânit de un astfel de duh, firea mea, inevitabil va deveni egoistă şi egocentrică, iar aceasta înseamnă că toţi cei din jurul meu vor deveni mijloacele propriei mele satisfaceri de sine. Iubirea de stăpânire este astfel o degenerare fundamentală a relaţiei mele cu ceilalţi, o încercare de subordonare a lor faţă de mine.
Se cuvine deci să nu uităm sfatul Domnului Iisus:
“Cel ce va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Mt. 20, 27)
Se cuvine deci să nu uităm sfatul Domnului Iisus:
“Cel ce va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă” (Mt. 20, 27)
Doamne şi Stăpânul vieţii mele...duhul...răbdării...dăruieşte-l mie, robului Tău.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Arhim. Serafim Alexiev:”Există două feluri de răbdare: unul este cel obişnuit, omenesc, nedesăvârşit după manifestările şi motivele răbdării, şi îl vom numi lumesc. Iar celălalt este desăvârşita răbdare, amintită prin neobişnuitele semne ale îndelungii răbdări dumnezeieşti. Aceasta este răbdarea creştinească. Ea începe acolo unde sfârşeşte obişnuita răbdare. Izvoarele ei sunt în nesecatul har dumnezeiesc, dăruit din abundenţă celor smeriţi.
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul...gândului smerit...dăruieşte-l mie, robului Tău.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Iată şi astăzi câteva cuvinte care să ne antreneze pentru meditaţia de mâine despre Duhul gândului smerit: „Gândul smerit te face să te gândeşti mai mult la cele pe care încă nu le ştii, pe care încă nu le ai, pe care încă nu le-ai făcut, mai mult decât la cele pe care le-ai făcut, decât la cele pe care le ştii şi le ai. Din smerenie nu poate cădea nimeni, pentru că “ Dumnezeu stă îm-potriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4, 6; I Petru 5,5).” (Pr. Dan Constantin Ceredeev)
Doamne şi Stăpânul vieţii mele,...duhul curăţiei,...dăruieşte-l mie, robului Tău.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Duhul curăţiei: ”Curăţia” nu se referă numai la înfrânare,ea trebuie înţeleasă aici potrivit sensului termenului grecesc (sofrosini) adică plinătatea înţelepciunii şi dreapta socotinţă, iată ce spun Sfinţii Părinţi:
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul ... grijii de multe, ...nu mi-l da mie.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
"Duhul grijii de multe", Părintele Dumitru Stăniloae, spune că reprezintă prima cauză a patimilor deoarece ne abate atenţia de la viaţa sufletului şi ne pierde în alergarea după lucruri fără importanţă. Aceste duh ne face să uităm de Dumnezeu sau să nu mai avem timp pentru El.
Iar Sfantul Teofan Zavoratul ne spune despre acest duh:
Doamne şi Stăpânul vieţii mele…duhul trândăviei,...nu mi-l da mie.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Această minunată rugăciune recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi este ca o verificare a ostenelilor noastre personale de-a lungul Postului.
Iată pentru început câteva cuvinte despre "duhul trândăviei": - Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său. Trândăvia înseamnă uitarea de Dumnezeu, care aduce cu sine neputinţa de a ne uimi, de a ne minuna, sau pur şi simplu de a vedea minunile lui Dumnzeu.
Sfântui Ioan Gură de Aur spune despre trândăvie astfel:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul ...grăirii în deşert nu mi-l da mie.
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.
Rugăciunea Sf. Efrem Sirul
Duhul grăirii în deşert: este o deviere de la sensul iniţial al darului vorbirii, dat nouă de Dumnezeu. Am primit acest dar pentru a exprima adevarul, pentru a ne zidi unii pe alţii în iubire şi nu spre flecăreală şi vorbiri deşarte. Este acel duh care duce la uciderea duhovnicească a semenilor noştri. Pentru o parte din oameni a vorbi înseamnă a comunica cu Dumnezeu (rugăciunea ), o comuniune cu aproapele, pentru alţii oameni, vorbirea, este instrument al propriei profesii (oratoria)şi din păcate pentru foarte mulţi oameni, vorbirea, este un mod de a scăpa de plictiseală (vorbirea în deşert; flecăreala; bârfă; clevetire). Iată ce spun cîţva din marii oameni ai lui Dumnezeu despre această vorbire în deşert:
sâmbătă, 12 martie 2016
O întrebare şi un răspuns
Se întâmplă în multe familii tinere, să constate unele nepotriviri...Ce putem spune despre asta?
Un poet fracez spune în felul următor:" A iubi înseamnă a privi în aceeaşi direcţie",
iar Cuvântul lui Dumnezeu, citind 2 Corinteni 6, 14- 16 aşa:
" Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". "
Evidenţiez câteva cuvinte din aceste versete: " ce însoţire "; " ce împărtăşire "; " ce învoire "; " ce parte "; " ce înţelegere "
Dacă scoatem aceste cinci cuvinte cu înţelesul lor, dintr-o părtăşie, dintr-o căsnicie, ce mai rămâne? Versetele acestea sunt, am putea spune, zidurile de temelie şi chiar acoperişul familiei. Înlătură-le şi nu va mai rămânea nimic!
Am auzit mulţi tineri credincioşi, repetând parcă mecanic şoaptele vrăjmaşului diavol: "După nuntă, am să o ( sau să-l) fac să vină la Biserica, la adunare... am să o ( să-l ) câştig pentru Domnul Iisus" Dragii mei, care gândiţi aşa, dintre voi sunt cei mai mulţi care îşi pun mai târziu, întrebarea de la început : " Se întâmplă în multe familii tinere, să constate unele nepotriviri...Ce putem spune despre asta?
" Nu te lăsa amăgit, cum sa-u lăsat amăgiţi Adam şi Eva, de şoaptele celui viclean..." Oare...chiar aşa...". Dacă nu ai reuşit înainte de a face pasul spre marea Taină a nunţii, e puţin probabil după aceea! Nu încerca să-ţi linişteşti conştiinţa dând crezare celui rău...vor venii vremuri când nepotrivirile vor apăsa greu pe umerii tăi...

" A iubi înseamnă a privi în aceeaşi direcţie"
În ce direcţie priviţi?...
În ce direcţie priviţi?...
Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Efrem Sirul
(Efrem este) "Cel mai mare poet al epocii patristice şi, probabil, singurul poet-teolog de mărimea lui Dante." — Robert Murray.
Cu toate că Sfântul Efrem nu a fost călugăr, este ştiut că a practicat o viaţă ascetică severă, crescând permanent în sfinţenie. În vremea sa, monahismul era la începuturile sale în Egipt. Se pare că facea parte dintr-o comunitate urbană, strâns unită, de creştini care "conveniseră" împreună să slujească şi să se abţină de la relaţii sexuale. Unii dintre termenii siriaci folosiţi de Efrem să-şi descrie comunitatea au fost ulterior folosiţi pentru descrierea comunităţilor monahale, dar afirmaţia că a fost călugăr este nefondată.
Popular, Efrem este creditat cu câtevă călătorii. Într-una din acestea l-a vizitat pe Sfântul Vasile cel Mare. Acest fapt îl apropie pe Efrem Siriacul de Părinţii Capadocieni, şi constituie un pod teologic important între vederile spirituale ale celor doi, care aveau multe în comun.
În plus, Efrem este creditat şi cu vizitarea lui Abba Bishoi (Pisoes) aflat în mănăstirile din Wadi Natun, Egipt. Ca şi vizita legendară făcută Sfântului Vasile cel Mare, această vizită constituie un pod teologic între originile monahismului şi răspândirea lui în biserică..
Cel mai popular apelativ pentr Efrem este "Harpa Duhului" (siriacă Kenârâ d-Rûhâ). Mai este cunoscut ca "Diaconul din Edesa", "Soarele Sirienilor" şi ca "Stâlpul bisericii".
În cadrul tradiţiei bisericii, Efrem demonstrează că poezia nu este numai un mijloc adecvat pentru teologie, şi chiar superior în multe feluri discursului teologic.În plus, el încurajrază citirea Sfintei Scripturi într-un mod care îşi are rădăcinile mai mult în credinţă decât în analiza critică. Efrem arată un simţ adânc al legăturilor dintre toate fiinţelor create, ceea ce face ca unii să vadă în el un "sfânt ecologist".( Sursa )
"Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundânduse; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înteles că toate există prin rânduiala Domnului. "
"Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucură."
"Unde se termină rugăciunea, începe păcatul."
Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut chiar în rai, în timp ce Lot s-a păzit chiar în Sodoma."
"Apropie-te de cei drepţi si, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu."
"Când mintea va părăsi scopul cel bun, toate faptele bune nu mai folosesc"
,,Dacă Dumnezeu nu îţi îndeplineşte imediat rugăciunea, nu deznădăjdui! Dumnezeu este mai înţelept decât tine."
"Celor ce îţi au mintea permanent la lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, nu vor crede, şi urăsc pe cei ce le-ar spune "
"Deci, noi, ţinând neabătută credinţa lui Hristos cu uşurinţă vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie şi se va departa de la noi neputinciosul, neavând ce să facă."
( Cuvinte şi învăţături, (2), Edituta Bunavestire, Bacău, 1998 )
"E mai bine să tai mânia printr-un zâmbet, decât să te înfurii ca o fiară neîmblânzită"
"Cel ce rabdă îndelung totdeauna este vesel şi bucuros"
"Fericit lucru, cu adevărat, este a nu păcătui, iar dacă vreunii vor păcătui, să nu deznădăjduiască, ci să plângă pentru cele în care au păcătuit, ca prin plâns, iarăşi, să dobândească fericirea. "
"Saltă, suflete! Cântă, cu buzele-ţi leneşe, sfinte melodii! Căci Harul a voit a-ţi lumina mintea cea întunecată şi a-i insufla melodia Lui cea sfântă."
"Vino-ţi în sineţi, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujeşte-I Lui întru toate faptele bune, ca să nu primeşti din mana Lui îndoite muncile! Doreşte pe Dumnezeul tău şi umblă în calea Lui cu cinste!"
"Pocăinţa este scara care ne urcă acolo de unde am căzut. "
"Nu spune: "Astăzi voi păcătui, iar mâine mă voi pocăi !" Mai bine e să ne pocăim astăzi, pentru că nu ştim de vom trăi până mâine. "
"Cel ce nu rabdă nu e credincios; cine nu are nădejde nu mai poate stărui în rugăciune"
"Cel cu adevărat fericit este acela care şi-a agonisit îndelunga răbdare"
,,Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înteles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am vazut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înteles că toate există prin rânduiala Domnului."
"Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui mânios este mândria minţii"
"Mânia este în om o groapă pentru el; cine şi-a frânt mânia, acela a trecut această groapă"
"Cel ce se mânie îşi omoară sufletul"
"Cine vrea să mişte o piatră din loc nu pune pârghia deasupra, ci dedesubt, şi atunci rostogoleşte uşor piatra. Aceasta este o icoană a smeritei cugetări."
"Fii templu şi preot lui Dumnezeu, slujeştelui Dumnezeu în templul tău, după cum El a fost pentru tine şi preot şi jertfă şi junghiere. De aceea, fii şi tu pentru El templu şi preot şi jertfă. Întrucât duhul tău este templu, să nu îngădui în el nici o necurăţie."
"Celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune”
,,Ca mare arma este rugaciunea. Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluyit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati..."
"...Dă-mi să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu...!"
“O, tâlharule, şi al raiului tâlhar! Multe ai furat în viaţa ta, iar acum, prin puţine cuvinte zise din inimă, ai furat cu limba raiul! O, tâlharule preaînţelept care ai ştiut să furi cu limba raiul pentru că te-ai smerit şi ţi-ai recunoscut păcatul. O floare timpurie a Crucii lui Hristos!”
"Dacă vrei să biruieşti mândria, orice ai face să nu spui că din munca mea am făcut, sau din puterea mea am izbutit. Chiar şi dacă posteşti sau priveghezi, sau cânţi, sau ajuti spune: “Dumnezeu m-a ajutat, nu puterea şi munca mea”.
,,Blândeţea constă în aceea de a nu te lăsa stăpânit de nici o pornire de mânie, în a trăi mereu în pace”
,,Sârguiţi-vă să căpătaţi blândeţea, pentru că cel blând se împodobeşte cu toată fapta bună, dacă este ofensat se bucură, dacă este mâhnit se bucură”
"Fericit este acela care are în faţa ochilor ziua ieşirii din trup a sufletului şi care urăşte mândria înainte de a fi dată pe faţă micimea firii omeneşti, prin putrezirea în groapă."
"Prin post ne putem întoarce din nou în raiul din care am fost scoşi... Cea dintâi poruncă pe care a dat-o Dumnezeu omului a fost postul. Cât timp a păzit-o, el a fost fericit, când a nesocotit-o, a ajuns nenorocit"
"Când mintea a părăsit scopul blagocestiei, adică a dreptei credinţe, toate faptele bune nu mai folosesc. Şi fachirii cei din India, şi bonzii şi yoghinii postesc şi se roagă, dar pentru cine? Pentru satana, nu pentru Hristos. Nu primeşte Dumnezeu nici o faptă bună dacă nu se face după dreptarul Ortodoxiei."
„Biserica este locul în care se salvează, se mântuiesc cei ce pier, cei condamnaţi la moarte“
„Dacă pe pământ, trecând dintr-o ţară în alta, avem nevoie de o călăuză, cu cât mai vârtos ne este de trebuinţă o călăuză pentru a trece de la această viaţă la viaţa veşnică!”
"Cu succesele să nu te lauzi şi nici în vremea greşelilor să nu te deznădăjduieşti" (din cartea "Viaţa în duh filocalic."Antologie filocalică, Editată de Mănăstirea Pissiota, Bucureşti, 1999, p. 19)
"Rugăciunea fără dragoste nu este ascultată, pentru că numai dragostea deschide uşile rugăciunii "
"Însemnează-te cu semnul crucii. Acoperă-te cu el ca un scut. Nu înceta, creştine, a purta aceasta armă în tot locul şi în toată vremea. Nimic să nu faci fără cruce. Înarmează-ţi toate membrele tale cu acest semn şi de nimic nu te vei înfricoşa".
,,Plângeţi-mă, cei ce dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele o aveţi, pe mine, care numai cuvintele iubesc, dar cu lucrurile stau departe de adevărata dragoste."
,,Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă sileşte să-Ţi vorbesc, dar nevrednicia şi păcătoşenia mea îmi poruncesc să tac."
"Cine îşi adună în visteria sa rugăciuni şi milostenii acela se îmbogăţeşte în Dumnezeu. Alţii îşi adună bani; dar tu adună-ţi rugăciuni şi milostenii. Alţii se veselesc cu fluiere şi muzică, dar tu veseleşte-te cu psalmodierea şi cu preaslăvirea lui Dumnezeu. Unii îşi găsesc veselia în plăceri; dar tu găseşte-ţi veselia în Dumnezeu, Care ţie şi tuturor celor ce-l iubesc pe El v-a pregătit cununa slavei."
"Cel nepăsător se gândeşte în timpul rugăciunii la sfârşitul ei, să audă : amin; iar cel ce se roagă cu mintea trează nu este împovărat de durata slujbei."
"Pe un frate înainte de priveghere gândul îl îndemna, zicând: astăzi acordă-ţi odihna şi nu te scula la priveghere. Însă el îi răspundea gândului: gândeşte-te că mâine nu te vei mai scula , de aceea este mai bine să te scoli azi."
"Roagă-te lui Dumnezeu, vărsând lacrimi înaintea harului Său; atunci rugăciunea ta va fi ca tămâia"
"Conductele de apă sunt folosite în timpul incendiului, iar lacrimile - în timpul ispitelor. Apa stinge flăcările, iar lacrimile în timpul rugăciunii sting poftele rele"
"În fiecare zi să cerem de la Domnul lacrimi de pocăinţă ca, atunci când începem să plângem pentru păcatele noastre, sufletul nostru să înfloreasacă, izbăvindu-se de uscăciunea păcatului."
"Minunată este rugăciunea săvârşită cu suspine şi lacrimi, mai ales dacă lacrimile le vărsăm în tăcere. Cine se roagă cu ştiinţă şi cu credinţă, acela Il vede inaintea sa pe Domnul, deoarece în El trăim şi ne mişcăm şi suntem (Fapte 17, 28 )"
"Dacă ţi s-a împietrit inima, plângi înaintea Domnului ca El să reverse asupra ta lumina cunoştinţei."
„Nu conteni să întrebi până ce nu afli totul întocmai, nu înceta să sari în ajutorul cunoscuţilor, ca să afle şi ei. Căci celor ce au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui.”
miercuri, 9 martie 2016
Pocăinţa adevărată. Spovedania
1. Pocăinţa (Spovedania) este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii
lui Hristos
„6. Dar ca să
ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis
slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.
7. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.
8. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu,
Cel care dă oamenilor asemenea putere.”
(Matei 9:6-8)
* Vedem din versetul 8 că nu doar Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos
a avut puterea de a ierta păcatele, căci termenul e la plural: “oamenilor”;
deci, această putere a iertării păcatelor a trecut de la Domnul şi Mântuitorul
nostru Iisus Hristos la Apostoli, apoi la episcopi şi preoţi (vezi mai jos Ioan
20:21-23).
„18. Şi Eu îţi
zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile
iadului nu o vor birui.
19. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va
fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în
ceruri.”
(Matei 16:18-19)
* Taina Pocăinţei (Spovedania)
sâmbătă, 5 martie 2016
De ce trebuie încă o dată să mai fie o Judecată?
Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez din Ogeşti – decembrie 1980
De multe ori m-am gândit: De ce trebuie să mai fie judecata la sfârşitul veacurilor încă o dată, dacă fiecare om, când moare, merge sigur la locul pe care şi l-a pregătit în viaţa lui? Cum se spune în pilda cu săracul Lazăr şi bogatul nemilostiv. Se spune acolo, Mântuitorul a spus cu gura Lui sfântă: „A murit bogatul şi a ajuns în locuinţa morţilor, în chinuri. A murit săracul şi a fost dus de îngeri în rai, în sânul lui Avraam”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)