Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul ...grăirii în deşert nu mi-l da mie.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Duhul grăirii în deşert: este o deviere de la sensul iniţial al darului vorbirii, dat nouă de Dumnezeu. Am primit acest dar pentru a exprima adevarul, pentru a ne zidi unii pe alţii în iubire şi nu spre flecăreală şi vorbiri deşarte. Este acel duh care duce la uciderea duhovnicească a semenilor noştri. Pentru o parte din oameni a vorbi înseamnă a comunica cu Dumnezeu (rugăciunea ), o comuniune cu aproapele, pentru alţii oameni, vorbirea, este instrument al propriei profesii (oratoria)şi din păcate pentru foarte mulţi oameni, vorbirea, este un mod de a scăpa de plictiseală (vorbirea în deşert; flecăreala; bârfă; clevetire). Iată ce spun cîţva din marii oameni ai lui Dumnezeu despre această vorbire în deşert:


Sfântul Nicodim Aghioritul consideră grăirea în deşert ca fiind caz de neştiinţă şi de nerozie, poarta bârfei răutăcioase, sluga minciunilor şi a indiferenţei faţă de evlavia râvnitore şi fierbinte.
Avva Dorotei: "De multe ori discutăm dintr-o dispoziţie pentru vorbărie. Vom spune ceva, poate fără să vrem, ne va scăpa şi îl vom întrista pe fratele nostru. În schimb, atunci când cineva vorbeşte cu măsură, spre folosul celuilalt, Dumnezeu nu va permite ca celălalt să se tulbure din cauza cuvintelor noastre"; "Exact aşa cum ţinem post de la mâncare, aşa să postească şi limba noastră şi să fie departe de bârfa răutăcioasă, de minciună, vorbărie, dezaprobarea aproapelui, de mânie, şi, în general, de orice păcat care se face cu limba"
Sfântul Ioan Scărarul caracterizează clevetirea ca fiind tronul zădărniciei, semnul neştiinţei, începutul judecăţii, conducător spre absurditate, cauza minciunii, pierderea bucuriei duhovniceşti şi a rugăciunii.