Doamne şi Stăpânul vieţii mele…duhul trândăviei,...nu mi-l da mie.

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

Această minunată rugăciune recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi este ca o verificare a ostenelilor noastre personale de-a lungul Postului.


Iată pentru început câteva cuvinte despre "duhul trândăviei": - Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de la însuşi izvorul său. Trândăvia înseamnă uitarea de Dumnezeu, care aduce cu sine neputinţa de a ne uimi, de a ne minuna, sau pur şi simplu de a vedea minunile lui Dumnzeu.

Sfântui Ioan Gură de Aur spune despre trândăvie astfel:

"Leneşul se scoală din pat după ce soarele a năpădit de mult în piaţă, când cei mulţi s-au şi săturat de muncă. După ce se scoală, se întinde, întocmai ca porcul pus la îngrăşat! Şi-a risipit în somnoreală cea mai frumoasă parte a zilei, stând întins multă vreme în pat. Apoi se găteşte şi pe urmă iese la iveală. Veritabilă privelişte a neruşinării! Ajunge undeva, se aşează, spune şi face asemenea lucruri, încât mai bine ar fi fost pentru el să fi dormit mai departe decât să se fi sculat. Aude o veste neliniştitoare, n-are tăria nici cât a unui copilaş; iar la o veste bună, nu-i nici un copilaş care să se bucure mai tare ca el. Tot ceea ce-i rău se prinde de el. Şi-i gata la mânie, la invidie, la gelozie, la toate viciile… Zi de zi, boala i se înrăutăţeşte. Cade într-o apatie; nu-i decât cenuşă şi pulbere. ...Trândăvia strică toate, înşişi mădularele trupului nostru. Dacă ochiul nu-şi împlineşte treaba - sau gura, sau stomacul sau oricare altă parte a trupului nostru, o boală grea ne paşte. Dar mai mult decât pentru toate, acestea se adeveresc pentru suflet."

Oliver Clément ne spune în felul următor: „Această trândăvie, această anesteziere a întregii fiinţe, pecetluire a zonei profunde a inimii,... duce la descurajare, la ceea ce asceţii numesc acedie-silă de viaţă, deznădejde.”