Despre pescuirea cea sufletească

(Matei 4, 18-23)

Evanghelia acestei duminici ne arată cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre Apostoli. Din pescuitori de peşti i-a făcut pescuitori de suflete. „Veniţi după Mine, le-a zis Domnul, la o pescuire mai minunată decât cea pe care o faceţi… Eu vă chem în marea cea largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu; în Numele Meu veţi arunca mrejele şi multe suflete veţi scoate din adâncul pierzării…
Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt „pescuitori” de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători”.
În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie.

Alexandru Macedon a pornit odinioară cu o uriaşă armată, ce întuneca soarele, să cuprindă lumea; şi n-a putut răzbi. Şi, iată, doisprezece pescari au cuprins-o fără să aibă nici putere şi nici ştiinţă lumească…
Taina acestei biruinţe este, înainte de toate, darul şi lucrarea Duhului Sfânt. Prin cei doisprezece Apostoli a lucrat puterea Duhului Sfânt; a lucrat prin ei Iisus Mântuitorul, prin darul şi harul Duhului Sfânt.
În al doilea rând, vine râvna Apostolilor.
Iar în al treilea rând, această biruinţă a fost ajutată şi de râvna celor care au primit Evanghelia mântuirii.
La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei. Evanghelia s-a vestit şi s-a dus de la om la om, de la suflet la suflet.
Minunată chemare şi groaznică răspundere sufletească au urmaşii Apostolilor: episcopii şi preoţii.
Dar vestirea Domnului – între anumite margini -aparţine şi credincioşilor. În cadrul aşa-numitului „apostolat laic” (apostolatul mirenilor), fiecare adevărat creştin trebuie să fie şi el un vestitor al Domnului.
În cartea despre Oastea Domnului am arătat pe larg acest lucru. Aici voi spune, pe scurt, că oricine L-a aflat cu adevărat pe Mântuitorul şi mântuirea se face – şi trebuie să se facă – şi el un vestitor al mântuirii sufleteşti.
Oricine trăieşte cu adevărat Evanghelia se face şi el un vestitor al Evangheliei Mântuitorului. Trebuie să se facă şi el un pescuitor de suflete. Se face chiar şi neştiind el. Se face prin viaţa lui, prin pilda vieţii sale.
Un creştin care trăieşte cu adevărat Evanghelia este o sare binecuvântată care „sărează” şi pe alţii; este un aluat care „dospeşte” şi pe alţii; este o lumină care luminează şi altora calea mântuirii.
Un astfel de creştin este un predicator vestit; este un mare predicator chiar dacă n-ar grăi nici o vorbă despre tainele mântuirii. El predică prin faptele sale, prin pilda vieţii sale, şi aceasta este cea mai puternică predică şi apostolie pentru Domnul.
În multe chipuri şi feluri poate pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu un creştin care-a aflat pe Domnul şi trăieşte o viaţă nouă cu El.
Amintesc câteva pilde:
Un ostaş al Domnului a făcut pierdută, în tren, o carte cu oglinda inimii omului. S-a nimerit să o afle tocmai un pătimaş beţiv. A citit-o, s-a cutremurat şi s-a îndreptat, zicându-şi în sine: „Această carte mi-a venit ca o chemare trimisă de la Dumnezeu”.
Un alt ostaş îmi spunea că s-a gândit mult cum ar putea să îndrepte pe un morar care avea năravul de a înjura cumplit. A trimis la moară un sac cu grâu, iar înăuntru a băgat o predică de la Oastea Domnului, despre păcatul cel groaznic al sudalmelor. Împreună cu predica a mai pus şi o ţidulă pe care era scris: „Precum piatra zdrobeşte grâul acesta, aşa se va zdrobi şi sufletul celor care înjură pe Făcătorul”.
În decursul măcinatului, morarul a dat peste scrisori, le-a citit, s-a îngrozit şi s-a lăsat de înjurături.
Alta:
Un tânăr din Oastea Domnului, intrând în armată, şi-a făcut mai departe, şi la cazarmă, rugăciunile lui, îngenunchind seara şi dimineaţa lângă patul său. Camarazii l-au râs, l-au batjocorit, dar el a răbdat şi s-a rugat. Peste câteva luni, mai îngenuncheau cu el încă cinci inşi, iar ceilalţi au încetat cu batjocurile. Îi biruise puterea credinţei celui care se ruga..
Duhul Sfânt este şi aici Marele nostru învăţător, Care ne învaţă cum trebuie să lucrăm.
Trebuie însă, şi din partea noastră, râvnă, răbdare şi stăruinţă.
Ca preot la ţară, eu locuiam într-o comună prin care curgea un râu. Am învăţat pescuitul şi îmi plăcea grozav. Dar mult timp mi-a trebuit până am învăţat acest meşteşug.
-Cum trebuie să încep? l-am întrebat pe un pescuitor.
-Ţine întinsă undiţa până va sări peştele.
-Dar peştele nu mai sare…
-Stai, stai, domnule părinte, la treaba asta trebuie răbdare!Întinde undiţa şi azi, şi mâine, până va sări peştele; şi vei învăţa meşteşugul…
Pe urmă mi-am câştigat răbdarea; o răbdare extraordinară, dar o răbdare însoţită de plăcere, de o plăcere ce mă ţinea toată ziua cu undiţa întinsă pe marginea apei.
De când Domnul m-a trimis aici, la Sibiu, să fac o altfel de pescuire, observ că acelaşi lucru se cere şi la pescuirea cea sufletească: răbdare, stăruinţă şi plăcere.
La pescuirea cea sufletească trebuie, înainte de toate, o extraordinară răbdare şi stăruinţă, dar o răbdare împreunată cu plăcere – cu plăcerea sufletească de a vedea scoţând un suflet din adâncul fărădelegilor.
Şi, pe lângă asta, mai trebuie şi meşteşug şi deprindere. Trebuie să ştii la fiecare fel de „peşte” ce fel de râmă să pui. Trebuie să ştii cum şi când să arunci undiţa. Şi, mai presus de toate, nu trebuie să descurajezi când se întâmplă de nu poţi prinde nimic. Se nimereşte să umbli ziua întreagă; umbli zile întregi, umbli o lună întreagă şi nu poţi „pescui” nici un suflet pentru Domnul. Dar asta nu înseamnă să arunci „undiţa” şi să părăseşti lucrul, ci trebuie să stărui înainte.
A sărit undeva un „peşte”, du-te acolo şi azi, şi mâine, şi poimâine şi întinde mereu undiţa. Nu-l slăbi până nu se prinde în undiţa Evangheliei. Nu alerga cu undiţa de ici-colo, ci pune-ţi ochii pe un „peşte” şi stai de el.
Să lucrăm cu râvnă, răbdare şi stăruinţă, şi Domnul va binecuvânta lucrul nostru.
Aici vom spune că şi Oastea Domnului se ocupă în special cu pescuirea cea sufletească. Şi voi spune că n-am descurajat când am slobozit această mreajă. Un an de zile am stat cu zece „peşti”, dar n-am descurajat. Ştiam că aruncasem mreaja în numele Domnului, şi, pe urmă, a venit binecuvântarea Domnului şi mreaja s-a umplut de mulţime mare de peşti.
Azi, Oastea Domnului pescuieşte şi cu „sacul”, cu mreaja cea mare: cu „ofensive”, serbări, sfinţiri de steaguri… Voi spune însă că pescuirea cea mai sigură e tot cu undiţa şi tot pescuirea în parte.
„Pescuiţi” în parte pe fiecare suflet, staţi de el, interesaţi-vă de-aproape de el şi de întărirea lui cea sufletească.
Fiecare ostaş trebuie să fie un mic pescuitor de suflete. Fiecare creştin adevărat trebuie să fie un aducător de suflete la Mântuitorul.
Creştinismul nu este un azil de odihnă pentru cei care L-am aflat pe Domnul.
E frumos când cineva Îl află pe Domnul, e minunată odihna şi liniştea pe care o dă Domnul celor ce-L află pe El. Dar Domnul nu vrea să ne retragem în această odihnă. El are lipsă de pescuitori şi de secerători.
Nu vedeţi cum vuiesc valurile fărădelegilor? Şi nu vedeţi pe cei care se îneacă în ele? Un creştin adevărat nu poate fi o barcă legată la ţărm în vreme ce alţii se îneacă. El trebuie să fie o barcă salvatoare, o barcă plutitoare peste valurile fărădelegilor şi pescuitoare de suflete ce se îneacă.
Pescuitori, ieşiţi la lucru! Nu vedeţi undiţele diavolului? Nu vedeţi pescuirea lui cea grozavă? Nu vedeţi ce de argaţi are diavolul şi ce mulţime de peşti prinde?
E plină lumea de undiţele şi de mrejele diavolului. E plină lumea de cei care ajută pescuirea diavolului şi pescuiesc pentru el.
Să-i atragem pe oameni din această pierzare. Să-i scoatem din undiţa lui satan şi să-i aducem la Domnul.
O, ce lucru minunat este când un suflet păcătos Îl află pe Domnul! Dintr-un pescuitor al diavolului se face un pescuitor al Domnului.
Scumpii mei fraţi din Oastea Domnului! Aruncaţi undiţele pe tot locul în numele Domnului. Pândiţi, pe tot locul şi în toată vremea, să prindeţi atare suflet în „cursa” unei cărţi bune, a citirii unei foi religioase etc… Lucraţi cu râvnă şi Domnul va răsplăti bogat ostenelile voastre. Amin.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.