Când am fost în călătorie la Ierusalim, am văzut şi poarta prin care intrase odinioară Iisus, în ziua Floriilor. Această poartă se cheamă „Poarta de aur” şi e închisă cu zid. Tradiţia de la Ierusalim spune că această poartă s-a închis de la sine şi se va deschide iarăşi de la sine, în Ziua cea mare a Învierii. Prin ea vor intra sufletele la viaţă. Plină de înţeles şi de adevăr este această tradiţie, căci, de fapt, mântuirea noastră stă în întrebarea: cum L-am primit noi pe Mântuitorul?
„Şi celor câţi L-au primit pe El (cu adevărat), care cred în Numele Lui – zice Evanghelia – le-a dat lor putere să se facă fiii lui Dumnezeu” (In 1, 12).
Aşa L-ai primit pe Domnul şi tu, cititorule?
Dragă cititorule!
Eu te întreb, cum stai tu faţă de apa cea vie, faţă de apa vieţii?
Eu îţi zic cuvintele Domnului: O, de ai cunoaşte tu, dragă suflete, darul lui Dumnezeu, puterea şi binecuvântarea ce se revarsă în viaţa ta după ce ţi-ai adăpat sufletul cu izvorul apelor vii!… Deci să luăm aminte. Şi lumea aceasta îşi are setea ei şi apa ei. Dar cine e cuprins de setea asta şi bea din apa asta nu se mai satură."[/b]
(Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an)
"Dacă în viaţa aceasta ne străduim să avem o familie liniştită, o locuinţă, condiţii de trai şi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiţi în această viaţă.
Dar mă întreb: este oare fericirea deplină?
În viaţa noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine şi moartea. Şi aşa, toată fericirea pământească ia sfârşit.
Dacă pentru starea aceasta de câţiva ani, scurta viaţă pe pământ, noi dăm toată grija noastră şi ne străduim aşa de mult, pentru fericirea veşnică noi nu facem nimic?
(Parintele Petroniu Tanase).
Dar oare cum se impaca libertatea si cu porunca?
Dumnezeu a facut pe om fiinta libera, aceasta este cununa demnitatii sale, si Dumnezeu nu intelege sa nesocoteasca aceasta libertate, in Sfanta Evanghelie, Mantuitorul vedem ca nu porunceste ci invita: "Daca vrei sa intri In viata...; Cine vrea sa vina dupa Mine.." si totusi, in alta parte, Mantuitorul spune lamurit: "Cel ce ma iubeste, acela pazeste poruncile Mele" (loan 15, 14), aratand ca exista porunci si ca implinirea lor este semnul cel mai sigur al iubirii de Dumnezeu. Ce sunt deci, "poruncile" Domnului si care-i rostul lor?
"Fraţii mei şi surorile mele - de astăzi, de mâine şi de todeauna - eu vă rog să ne oprim o clipă cu toţii şi să mă ascultaţi acum ce vreau să vă spun şi eu de la Domnul, despre drumul acesta pe care îl facem şi pe care primii paşi ai noştri i-am făcut împreună cu ultimii ai lor, ai înaintaşilor noştri minunaţi...
Nu noi suntem începătorii acestei Lucrări, noi suntem doar continuatorii ei!
Nu noi am fixat felul cum trebuie să umble, să lupte, să înveţe şi să creadă mulţimea de suflete care erau rânduite să afle mântuirea lor şi să-L mărturisească pe Hristos - Domnul - în această Lucrare, cu acest nume frumos. - Acest fel l-a fixat Duhul Domnului care i-a gărit numai lui întâi.
Nu noi am dus greul luptelor începutului.
Nu noi i-am primit fulgerul din cer al Duhului Sfânt!
Nu noi, nici unul din noi n-am primit însărcinarea începutului - ci el a primit scânteia din cer, el. aclea despre care şi timpul şi faptele mărturisesc cutreurător că era un trimis Dumnezeiesc!
Întâi l-au ascultat alţii şi nu noi, - aceia au fost părinţii şi fraţii noştri...Şi ce minunată a fost mărturisirea lor!...
Suntem noi oare acum nişte urmaşi, nişte continuatori vrednici care ne regăsim conştiincioşi pe drumul lor? - Sau suntem nişte fii nevrednici care am părăsit acest drum şi luptăm să-i abatem pe alte căi şi pe alţi fraţi ai noştri care încă mai sunt pe el?"
( Traian Dorz, din "Credinţa încununată" pag. 143-145)
"Curând va veni cineva să se uite şi în mormântul meu, şi în mormântul tău!
Ce se va vedea oare în el atunci?
Deşertăciunea unei alergări zadarnice? Sau sfârşitul fericit al unei alergări mântuitoare? Tu vrei sau nici nu vrei să te gândeşti la asta?
Se spune că mormântul este „casa noastră de veci”.
Nu-i adevărat!"
(Traian Dorz, din cartea „Hristos Mântuitorul nostru”, p. 34)
"Dragă suflete...oare tu ai gustat vreodată din "vinul" cel bun al cunoaşterii Domnului Iisus?
Te-ai adăpat vreodată din harul şi dragostea părtăşiei Lui?
Să nu-l crezi pe diavolul care îţi vorbeşte numai rău despre viaţa cu Hristos! Căci satana are tot interesul..."
(Traian Dorz, din "Hristos - Sfinţitorul nostru" - Meditaţii, Rugăciuni şi Cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan, Cap. 2)
Cum am putea înţelege această „împreună-răstignire", „împreună-îngropare", „împreună-înviere", „împreună-înălţare" cu Hristos?
Suntem plini de linişte pentru a auzi cuvintele rostite pe cruce de Hristos?
Pe semenul nostru îl auzim?
"Oare ajunşi în atelierul lui Dumnezeu, acceptăm că şi lovitura ciocanului şi a dălţii sunt mari binecuvântări în şlefuirea şi pregătirea noastră pentru cer?
Ne place să privim ca binecuvântări cerul senin, pâinea întreagă pe masă, belşugul, sănătatea, dar care este reacţia noastră când trecem prin anumite încercări?
Continuăm să-L iubim pe Mântuitorul nostru şi să-I fim credincioşi? "
Dragă cititorule! Eu te întreb: Ce fel de credinţă ai tu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu