Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Părintelui Alexander Schmemann

După Revoluţia din 1917, multe familii ruseşti şi-au părăsit patria, luând calea pribegiei. În Estonia anului 1921, într-una dintre aceste familii de emigranţi, s-a născut Alexander Schmemann, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanţi ai teologiei ortodoxe în Occident.
Deşi s-a simţit întotdeauna fiu al poporului din care provenea, Alexander Schmemann nu a vizitat niciodată Rusia, din dispreţ faţă de regimul comunist.
După şapte ani petrecuţi în Estonia, familia Schmemann a plecat în Franţa, la Paris, unde Alexander a urmat studiile secundare.
Religiozitatea lui începe să se manifeste cu putere, tânărul licean partipicând la Liturghia de la catedrala „Alexander Nevsky“, unde frumuseţea cu care erau ţinute slujbele îl copleşea. (sursa)

S-a dedicat pe deplin Ortodoxiei din America, desi era adeseori, nemultumit de faptul ca ortodocsii americani (indeosebi, cei convertiti) devenisera obsedati de aspectele exterioare. Parintele Alexander Schmemann a evidentiat pericolul identificarii etnice a Bisericii, mai ales, asupra pericolului de a considera crestinismul un refugiu al identitatii, inchizand astfel Biserica in spatele zidurilor etnice, in acelasi fel, Ortodoxia poate deveni, pentru convertiti, un semn al identitatii si, in consecinta, sa fie redusa la o ideologie.
Recunoscut prin calitatile sale de predicator, profesor si preot, parintele Alexander a ramas in amintirea generatiilor de crestini datorita viziunii sale asupra culturii contemporane, a vietii bisericesti si a Liturghiei.
(Sursa) 

„Oamenii au încetat de a mai crede… nu în Dumnezeu sau în zei, ci… în moarte, în moartea veşnică, în iminenţa ei. Astfel, ei nu mai cred în mântuire. Înţelegerea de astăzi a religiei ca o realizare de sine este destul de ieftină. Sunt eliminaţi, pe rând, diavolul, iadul, păcatul şi nu mai rămâne nimic altceva decât consumul de bunuri. Există, acum, în lume, mai multă frică decât oricând, însă nu este «frica» de Dumnezeu.“

„Hristos nu a avut o casă a Lui nu pentru că ar fi dispreţuit bucuriile simple – a avut şi El o copilărie, o familie, o casă -, ci pentru că El se simţea acasă pretutindeni, în lumea pe care Tatăl Său o făcuse «casă» omului. Biserica este casa noastră şi casa lui Dumnezeu, iar cea mai profundă experienţă a Bisericii este cea a unei case.“

(Părintele Alexander Schmemann – Pentru viaţa lumii, EIBMBOR, 2001)

"Greşeala majoră a omului modern este identificarea vieţii cu activismul, cu gândirea, etc. Şi de aici incapacitatea de "a trăi" pur şi simplu, adică de a simţi, de a preţui, de a trăi viaţa ca dar veşnic. Să păşeşti spre gară în lumina primăverii sub stropii de ploaie, să poţi vedea, să simţi, să priveşti o rază de soare ce se odihneşte pe un perete - toate acestea constituie realitatea vieţii. Ele nu sunt împrejurări ale activismului sau ale gândirii, nu sunt doar un fundal insignifiant, ci sunt motivul pentru care cineva acţionează şi gândeşte."

"Nu se comunică prin discuţii şi polemici. Cu cât comunicarea este mai profundă şi mai însufleţită cu atât este mai puţin condiţionată de cuvinte. Mai mult, ne temem de cuvinte, fiindcă ele pot risipi comuniunea, pot îndepărta bucuria...A stat de vorbă Hristos cu cei doisprezece apostoli mergând pe drumurile din Galileea? Le-a rezolvat El problemele şi dificultăţile? Creştinismul este continuarea acestei comunicări, realitatea, bucuria şi eficacitatea ei."

(Jurnalul Părintelui Alexander Schemann(1973-1983), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, pg.45)

"Oricat de noi sau diferite sunt conditiile in care traim astazi, oricat de reale sunt dificultatile si obstacolele ridicate de lumea noastra moderna, nici unul din acestea nu reprezinta un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul “imposibil” "

"Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligatii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãtile duhovnicesti, sã cunoascã tainica “sete si foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu."

"Fiecare cuvânt pe care-l rostesc, fiecare fapt pe care-l săvârşesc, fiecare gând care-mi trece prin minte devin importante, unice, ireversibile şi fie se află în “acord” cu nădejdea mea în Hristos, fie în opozitie cu aceasta. Însuşi timpul, pe care de obicei îl “risipim” atat de uşor, se descoperă în adevăratul său sens, fie ca timp al mântuirii, fie al osândei."

(pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998)

" Aproape ca este imposibil sa "traduci în fapt" omului modern, hranit din publicitate, din afirmarea de sine si dintr-o nesfârsita lauda de sine, ca tot ceea ce este într-adevar perfect, frumos si bun este în acelasi timp în mod firesc smerit; datorita perfectiunii sale nu necesita în nici un fel "publicitate", slava exterioara sau "adulare". Dumnezeu este smerit pentru ca este perfect; smerenia Lui este slava Lui si sursa adevaratei frumuseti, perfectiuni si bunatati, si oricine se apropie de Dumnezeu si-L cunoaste devine imediat partas la smerenia divina si este înfrumusetat de ea. Aceasta este taina Fecioarei Maria, Maica lui Hristos, a carei smerenie a facut-o bucuria întregii Creatii si cea mai mare revelatie a frumusetii pe pamânt, taina tuturor sfintilor si taina fiecarei fiinte umane din timpul putinelor momente ale apropierii sale de Dumnezeu"

"Nu este de ajuns sa faci lumea religioasa. Adevarata credinta în Dumnezeu si adevarata religie consta, dimpotriva, în certitudinea tainica si totusi evidenta ca Împaratia lui Dumnezeu - obiectul ultim al oricarei dorinte, al oricarei sperante si iubiri - nu este din lumea aceasta, ci de dincolo, din acea lume care poate da sens si valoare tuturor lucrurilor de aici. "

"A se aduna în Biserica, în notiunea crestinismului primar, înseamna a alcatui o adunare al carei scop este a descoperi, a realiza Biserica"

"Ma duc la Biserica, înseamna ca eu merg la adunarea credinciosilor ca împreuna sa alcatuim Biserica, ca sa fiu madular al Trupului lui Hristos"

"Adunarea Bisericii … nu este însumarea oamenilor pacatosi si nevrednici care o compun, ci Trupul lui Hristos. Adeseori spunem ca mergem la Biserica pentru ca sa primim ajutor, putere harica, mângâiere …, uitam ca noi suntem Biserica ca Hristos se afla în madularele Sale … noi suntem întru Hristos si Hristos în noi"

"Cu cât ne apropiem mai mult de esenţa unui lucru cu atât avem mai puţină nevoie de cuvinte."

( Pr. Alexander Schmemann)

„Din punctul meu de vedere, jumătate din studenţi sunt periculoşi pentru Biserică - psihologia lor, tendinţele lor, un fel de obsesie continuă pentru ceva. Ortodoxia pe care aceşti studenţi, în mod conştient sau inconştient, o susţin este denaturată, îngustă, emotivă (…). Ceea ce lipseşte este «bucuria şi pacea în Duhul Sfânt.» Fără bucurie, smerenia şi rugăciunea sunt lipsite de har, deoarece puterea lor stă în bucurie. Religia a devenit sinonimă cu o sobrietate incompatibilă cu bucuria. Ea este, aşadar, neputincioasă. Oamenii aşteaptă de la religie (creştină) răspuns, linişte, sens, iar sensul e bucuria. Acesta este răspunsul ce cuprinde în el toate răspunsurile.“

„Eroarea fundamentală a omului contemporan este credinţa lui că, datorită tehnologiei, poate economisi timp, când, de fapt, este imposibil. Omul devine sclavul muncii lui tot mai intense. Este nevoie de ritm, de detaşare, de încetineală. De ce nu reţin studenţii tot ce li se predă? Deoarece nu au timp să devină conştienţi, să revină la ceea ce au auzit, să le pătrundă cu adevărat în minte. Un student al zilelor noastre înregistrează cunoştinţe, dar nu le asimilează; în consecinţă, aceste cunoştinţe nu «produc» nimic. O ploaie torenţială este mult mai puţin folositoare, la vreme de secetă, decât o ploaie măruntă, îndelungată! Dar ne aflăm mereu sub o ploaie torenţială - de informaţii, rapoarte, cunoştinţe, discuţii etc. Şi toate acestea zboară în jurul nostru, fără să rămână în noi, fiind date imediat la o parte de următorul torent.“

(pr. Alexander Schmemann, note de jurnal din anul 1976 din vremea cand era decanul Institutului „Sfântul Vladimir“ )

"În această lume Hristos a fost respins…Noi putem continua să producem lucruri materiale noi şi mai bune. Putem construi o societate mai umană, care ne-ar putea feri să ne nimicim unii pe alţii. Dar atunci când Hristos, adevărata viaţă a lumii, a fost respins, acesta a fost începutul sfârşitului."

( Pr. Alexander Schmemann, Pentru viaţa lumii. Sacramentele şi Ortodoxia, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 22.)

"Unde nu este întristare după Dumnezeu, pace, amintirea tainicei lumini, preţuirea bucuriei, acolo nu este Dumnezeu. Poate fi evlavie , dar nu există Dumnezeu."

(pr. Alexander Schmemann, note de jurnal Joi, 22 martie 1973 )

"Mă tem de activismul tinerilor de la seminar care vreau atât de mult să fie preoţi, să călăuzească. Mi se pare că nu este nevoie de aceasta - pentru că, dacă omul ar înţelege ceea ce eu numesc bucurie sau dacă L-ar iubi pe Hristos, măcar puţin, s-ar întoarce la El şi nimic altceva n-ar mai conta. Dacă nu, nimic nu va ajuta. Totul începe cu o minune, nu cu discuţii."

(pr. Alexander Schmemann, note de jurnal, Luni, 13 februarie 1978 )

"Trebuie sa redescoperim Botezul – intelesul lui, puterea, adevarata lui validitate. Pentru că adevărata redescoperire trebuie să se petreacă de fiecare dată când Biserica săvârşeşte această mare Taină şi ne face pe toţi participanţi şi martori la ea. "

(Pr. Alexander Schmemann, din cartea "Din apa si din Duh. Un studiu liturgic al botezului", Editura Sophia)

Esenţa Bisericii este descoperirea şi prezenţa în lume a iubirii ca viaţă şi a vieţii ca iubire”

În Biserică, fiecare primeşte în mod tainic puterea ,,de a iubi cu iubirea Lui Hristos” ( Fil.I, 8 )şi de a fi martorul acestei iubiri în lume.”

,,Adunarea în Biserică este înainte de toate Taina iubirii. Noi mergem la Biserică pentru iubire, pentru iubirea cea nouă a lui Hristos Însuşi, care ni se dăruieşte în unitatea noastră.”

,,Iubirea lui Hristos este minunea veşnică, aceea care transformă şi pe cel străin ( iar fiecare străin, în adâncul lui, este duşman ) în frate, indiferent dacă el are vreo legătură cu mine sau cu viaţa mea.”

,,Dăruirea reciprocă a păcii şi iubirii prin sărutare, au constituit în vechime, acţiunile începătoare ale Liturghiei credincioşilor, adică tocmai a sfintei lucrări euharistice.”

( Alexandru Schmemman, ,,Euharistia - Taina Împărăţiei" pag. 140-144 )