Cuvânt înainte
Nu am învățat limba franceză când aș fi putut - și uneori, asta mă întristează. Mă gândesc la câte texte pline de poezie și emoție mi-au rămas și îmi rămân încă în afara înțelegerii. Dar vremurile s-au schimbat, iar aplicațiile de traducere au devenit mici miracole personale. Așadar, traducerea de față nu este a mea, ci a unei aplicații (Google Translate) care mi-a oferit acces la cuvintele unei scriitoare pe care o prețuiesc enorm.
Poate nu e perfect, dar e suficient cât să înțeleg, să simt, să mă bucur. Și e o formă de reconciliere între ce nu am învățat la timp și ceea ce pot înțelege acum - cu ajutorul tehnologiei, dar mai ales cu inima deschisă.
* * *
Lacrimi de sticlă
Lacrimi de sticlă (Lacrima de sticlă - titlul original, înainte de traducere) este al treilea volum de poezie al Doinei Gurițā. Tradus în limba franceză spre deliciul cititorilor de către Amalia Achard, acest volum se înscrie cu demnitate în linia marelui poet romantic român Mihai Eminescu, continuând o tradiție lirică intensă.
Scrisă și concepută în „limba lui Eminescu”, această culegere se oferă spre iubire. Spre ascultare. Trebuie contemplată. Se dăruiește cititorului printr-un prim poem evanescent, sub formă de haiku, în care stelele rătăcesc sub o privire senină și complice. Moartea, absența, plecarea, iubirea, amintirea – toate sunt teme abordate în primele versuri. Poemul introductiv anunță, prin sugestie, scopul întregului volum. Trebuie citit, recitit – încet, dar cu voce tare – pentru a-i simți forța, puterea și profunzimea. Stelele, omniprezente, invită la călătorie, la aducere aminte, la iubire mai presus de toate. Poeta scrie: „Vreau să zbori cu mine spre abisul azuriu”. Cine ar refuza această fugă alături de cea care „poartă-n piept o floare și o perlă a dorinței/în gânduri, un grăunte de sânge încă neîmbrățișat” pentru a se înălța spre „câmpurile Paradisului verde”? Durerea revine ca un leitmotiv. Poemul Noapte de iarnă se așterne peste cititor ca o lacrimă ce se prăbușește în infinit, grea de rugăciune. „Perle de apă [...] se așază peste dorințe tăcute”, unde „zăpezile leagănă cu brațele lor furtunile”. Rugăciunea devine țipăt și crucea tăcerii e înfăptuită. Emoții profunde la fiecare cititor!
Poeta farmecă prin „rezerve de timp pentru a putea iubi”, ea care „privește lumina ochilor/prin umbra văii genelor”, care „ascultă zăpezile cântând singurătatea unui joc al durerii” sau care ar dori să „pună stele în palmele sale” și să fie alintată cu un sărut, și care încă „te mângâie cu mătasea lunii”. Poezia continuă pe un parfum nostalgic, cu figura tutelară a mamei ce revine în poemul Amintirea ta, iar în Abandon, poeta „exilează tăcerea [mea]” spre speranța, „farmecul vieții: Iubirea”.
Poezia Doinei Gurițā se învăluie într-o tonalitate elegiacă, traversată de versuri oxymorice – tristeți de speranță – în care „diminețile se scurg peste umerii [mei]/până la călcâie/și se transformă în lacrimi”. Scrisul se oprește, se simte o apropiere. Poemul România centenară, eminescian prin excelență, cuprinde toate temele dragi autoarei: viața și moartea, suferința și lacrimile, astrele, iubirea și ființa iubită, religiozitatea și speranța. Este o sinteză perfectă a operei Doinei Gurițā.
Acest volum este un imn închinat iubirii de aproape. O speranță, un elogiu al amintirii. Poeziile Doinei Gurițā se aud ca un lung suspin sfâșietor. Nu trebuie omisă analogia între prenumele poetei și doina – cântecul liric și solemn românesc. Lacrimile de sticlă sunt un volum de o sensibilitate rară, emoționantă, care se distanțează de textele obișnuite și care poartă cititorul spre astre cu figura maternă, acolo unde durerea și iubirea se împletesc. Aceste texte sunt nestemate, sunt perle adevărate pe care o poetă de mare talent ni le oferă prin lacrimile sale.
Să sperăm că în viitorul apropiat alte poeme ale Doinei Gurițā vor fi traduse și oferite publicului francofon!
Erick Gauthier
* * *
PS, Spre bucuria mea am reușit să o comand astăzi în limba română. După comanda mea scria: Stoc epuizat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu