Într-o societate care adesea scoate în evidență doar succesul material, a scrie poezie este un act de curaj. Acest act de curaj este ceea ce face poezia atât de valoroasă și de frumoasă. Cei care aleg să își exprime gândurile și emoțiile prin versuri nu doar că își dezvăluie propria lume interioară, dar oferă și altora ocazia de a se regăsi în acele cuvinte.
În concluzie, importanța poeziei în lumea
contemporană este incontestabilă. Ea ne oferă o modalitate de a ne conecta cu
noi înșine și cu cei din jur, de a reflecta asupra lumii și de a ne exprima
aspirațiile. Într-o lume în continuă schimbare, poezia rămâne o constantă, o
voce care ne amintește de frumusețea și complexitatea existenței umane.
În poemul "Rugăciune”, de la pag. 8, poetul invocă divinitatea, căutând alinare și înțelegere într-o lume plină de mândrie. Este o chemare a sufletului smerit, predat în mâna lui Dumnezeu, către ceva mai mare decât noi, o încercare de a găsi un ”un ungher” în curtea lui Dumnezeu. ”Hotărăște-mi, Doamne, cum vrei tu hotarul…” Poemul acesta nu este așezat întâmplător chiar la începutul volumului, el ne amintește de importanța rugăciunii înainte de a începe orice lucru.
Cu poemul ”Contemplare”, dl. Tuhuț ne invită să ne oprim pentru o clipă și să observăm lumea cu ochi proaspeți. Aceasta este o poezie a păcii și a zborului, unde fiecare vers devine o rugăciune și o meditație. ”Cerul ca o frescă-n derulare / întregește-n sine setea de mișcare.”
”Statornicie” aduce în prim-plan ideea de perseverență și continuitate, ”Să mergem iar pe-al apei fir în sus / și să vedem cum naște albia pripoare”. Este un omagiu adus puterii interioare și determinării umane. ”Cu sete să sorbim statornicia / din care ne-ncetat țâșnește veșnicia.”
Prin ”Pribeag”, poetul ne vorbește despre călătoria eternă a sufletului, despre rătăcirea prin timp și spațiu în căutarea unui sens. ”Din veacuri vechi sosec. Cu pasul greu / rostogolesc cărările pierdute. / Port un toiag ce spulberă redute , / pe umeri am veșmânt de arhiereu.” Este o reflecție asupra nevoii noastre uneori de singurătate.
”Căutare” și ”Tresărire” sunt versuri ce evocă dorința necontenită de a descoperi și de a simți. Fiecare căutare și tresărire, fiecare moment de conștientizare devine un punct de cotitură în călătoria noastră interioară. ” E la un pas de mine veșnicia / iar eu mă zbat să-i deslușesc tăria.” ( Căutare ) ”în inimile ce păreau candide / se înfiripă gândul nepătruns // menit să înnobileze existența / cu mersul lin – dar zguduie prezența.” ( Tresărire )
Poemele ”Rond” și ”Solstițiu” aduc în atenție ciclurile naturale și ritmul vieții. Poetul Dumitru Tuhuț îmbină elemente de natură cu trăirile interioare, creând o simbioză între suflet și trup. ”Nu mai visez acum la avuții de lut / cuvântul când mă cheamă și rupe de trecut” ( Rond ) sau ”Sub semnul crucii m-am născut, sub ani; / solstițiul calm se-ntrezărea în față. / A fost amurg și-apoi o dimineață / și-n jur necunoscut. Și rude și prifani.„ ( Solstițiu ).
Și am putea continua…
Aceste gânduri nădăjduiesc să reflecte bogăția și diversitatea temelor abordate de Poetul Dumitru Tuhuț în noua sa colecție de poezii și să fie o încurajare pentru viitorii cititori de a răsfoiți paginile acestui volum. Poezia lui Dumitru Tuhuț are puterea de a transforma, de a conecta și de a aduce lumină în cele mai întunecate colțuri ale sufletului.
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu