Apele cele mari

O, câte valuri şi câte ape puternice s-au năpustit de-a lungul veacurilor ca să stingă focul dragostei de Hristos din sufletul iubitorilor Lui! Dar nimeni şi nimic n-a putut s-o nimicească.

Din temniţele călăilor lor, mâinile însângerate, schingiuite, străpunse şi zdrobite ale celor care au ales mai degrabă să se despartă de libertatea lor, de familia lor, de avuţia lor şi de viaţa lor în chipul cel mai groaznic decât să se despartă de Dumnezeul lor în chipul cel mai murdar au rămas încleştate de El.

Spre dragostea Domnului se îndreaptă şi azi gândurile şi ochii multora dintre acei care privesc în profeţiile Bibliei şi în semnele veacurilor… şi mulţi zic pe bună dreptate că ar fi fost vremea… Că ar fi vremea să se arate venind, aşa cum a spus (Matei 24, 30; Ioan 14, 3).

Poate că aşa este. Poate că ar fi vremea să vină sau poate chiar ar fi fost să fi şi venit de mult Mântuitorul, împlinind ultima Lui profeţie.

Dar eu mă gândesc cu strângere de inimă la cele din meditaţia de mai înainte: în ce măsură este gata Biserica Domnului pentru venirea Lui?

Mai întâi picioarele! În ce stare se arată în ochii Domnului mulţimea cea mare a Lucrării Sale ?

Cum se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu marea mulţime a creştinilor de azi?

Unde mergea ea?

Cum arată sufletul ei?

După ce aleargă?

Iar când picioarele sunt aşa cum sunt… când bietele gloate umblă cum umblă şi arată cum arată, ce mai poate aştepta capul?

Ce pot aştepta ochii?

Ce pot primi mâinile?

Un mire – când s-ar duce cu nuntaşii după mireasa lui, iar de departe ar vedea-o pe ea cu picioarele desculţe şi murdare… cu odaia în dezordine… cu lucrurile nepregătite pentru nuntă – n-ar zăbovi el în poarta ei oare tocmai ca să-i dea timp să se pună în rânduială pentru întâlnirea cu el?

O, scumpul nostru Mire Iisus, nici noi nu suntem gata, deşi ştim că venirea Ta este atât de aproape. Te rog, ai milă şi de mine şi ajută-mi să-mi pun cât mai repede şi cât mai bine în rânduială tot ce mai am de pus, ca venirea Ta să mă afle gata.

Amin.

Traian Dorz, din „ Hristos Pâinea noastră zilnică”