Frânturi de vers
Pe o foaie albă
peniţa se-ndoaie
sub povara mâinii
ce aşteaptă
din frântura unui gând
să apara un vers.
Mai întâi s-a născut ideea,
apoi dorinţa de a scrie
şi în final,
prima poezie
timidă şi fără rimă,
născută din dorul întoarcerii
la dragostea dintâi
...
Rouă de vis
Doamne, aşa aş vrea să zbor spre un alt tărâm,
Dar, vai, nu mă pot să mă înalţ de pe caldarâm.
Aripile îmi sunt încărcate de rouă,
Iar cerul îşi picură iar plânsul …şi plouă…
Visez iar că zbor şi îi cânt dorului şoptit…
Credinţa şi nădejdea în mine-au-nmugurit…
Inima îmi bate din ce în ce mai tare,
Dar mă trezesc oftând din clipa de visare.
Împrejur miroase a flori de levănţică…
Credinţa din mine, deşi e încă mică,
Învinge orice teamă, orice neputinţă,
Cu roua pe aripi spre cer ea mă înalţă.
***
Mulţumire
- fratelui Traian Dorz -
Îţi mulţumim cu lacrimi de fiecare dată
De moştenirea sfântă prin jertfa ta lăsată:
Dulci versuri de Iubire - Credinţa ne-au sădit,
Proverbe, meditaţii - Speranţa ne-au clădit.
Îţi mulţumim de Focul cu care ne-ai iubit:
A reaprins Nădejdea care ardea mocnit
Şi-apoi ne-a dat puterea să ne-avântăm în zbor,
Să fim printre-acei îngeri ce urcă şi cobor.
Îţi mulţumim!... Cântarea ne înfăşoară lin
Şi-atinge-al nostru suflet ca un balsam divin,
Făcând a’ noastre inimi ţâşnire de şuvoi
Nădejdii şi Credinţei, de bună voie-n noi.
Îţi mulţumim şi pentru tot ce ai pătimit,
Pentru că din Iubire, pe toate le-ai jertfit,
Şi pentru Calea Albă ce ne-ai lăsat în dar
Şi pentru părtăşia şi stările de Har.
........
Îţi mulţumim de ruga în care ne-ai purtat,
De mâinile-n cătuşe care ne-au ridicat
Când ziua dar şi noaptea ne-au fost greu încercate...
Îngenuncheaţi în Domnul, îţi mulţumim de toate!
vineri, 20 iunie 2008
Slăvit să fie Domnul!
***
A fost odată...
A fost odată o dulce-acasă...
În a Beiuşului Livadă.
Îi păşeai sfântul prag
cu-atâta-nfiorare!...
…şi cu drag…
cu teamă că n-ai să poţi
ieşi din extaz
cuprins fiind de-a’
veşniciei tainice frumuseţi!
A fost odată...
Îţi aminteşti?
De uşa de la cămăruţa lui,
De perna, pe care
de atâtea ori ai îmbrăţişat-o,
cu lacrimi în ochi,
cu roua dorului
şi cu sufletul răvăşit,
cu plânsul primenit,
cu sfântă smerire
şi cu mâini tremurânde
ştiind ce taine ascunde
de simpla ta privire?
A fost odată...
Îţi aminteşti?...
De masa unde sta aplecat,
de nu ştiai de scrie
sau este-n rugăciune?
Îţi aminteşti
De locu-n care
Domnul parcă-ascunde,
de privirile duşmane,
Comori Nemuritoare?
Când păşeai înăuntru,
ca-ntr-un templu,
te simţeai aproape de ceruri…
atât de aproape
de-al Domnului psalmist…
Era prezent în toate,
îi căutai privirea,
ştiai că este acolo,
ştiai că el te-aşteaptă!
Îi căutai Iubirea…
Şi-o lumină blândă umplu
căsuţa- aceea…
Simţeai cum se revarsă…
Simţeai cum trece aievea
peste malurile sufletului…
Simţeai cum Dumnezeu
se pogoară acolo,
împreunând aura prezentului
cu veşnicia, cu Dincolo!...
Îţi aminteşti?!...
A fost odată….
***
Pe o foaie albă
peniţa se-ndoaie
sub povara mâinii
ce aşteaptă
din frântura unui gând
să apara un vers.
Mai întâi s-a născut ideea,
apoi dorinţa de a scrie
şi în final,
prima poezie
timidă şi fără rimă,
născută din dorul întoarcerii
la dragostea dintâi
...
Rouă de vis
Doamne, aşa aş vrea să zbor spre un alt tărâm,
Dar, vai, nu mă pot să mă înalţ de pe caldarâm.
Aripile îmi sunt încărcate de rouă,
Iar cerul îşi picură iar plânsul …şi plouă…
Visez iar că zbor şi îi cânt dorului şoptit…
Credinţa şi nădejdea în mine-au-nmugurit…
Inima îmi bate din ce în ce mai tare,
Dar mă trezesc oftând din clipa de visare.
Împrejur miroase a flori de levănţică…
Credinţa din mine, deşi e încă mică,
Învinge orice teamă, orice neputinţă,
Cu roua pe aripi spre cer ea mă înalţă.
***
Mulţumire
- fratelui Traian Dorz -
Îţi mulţumim cu lacrimi de fiecare dată
De moştenirea sfântă prin jertfa ta lăsată:
Dulci versuri de Iubire - Credinţa ne-au sădit,
Proverbe, meditaţii - Speranţa ne-au clădit.
Îţi mulţumim de Focul cu care ne-ai iubit:
A reaprins Nădejdea care ardea mocnit
Şi-apoi ne-a dat puterea să ne-avântăm în zbor,
Să fim printre-acei îngeri ce urcă şi cobor.
Îţi mulţumim!... Cântarea ne înfăşoară lin
Şi-atinge-al nostru suflet ca un balsam divin,
Făcând a’ noastre inimi ţâşnire de şuvoi
Nădejdii şi Credinţei, de bună voie-n noi.
Îţi mulţumim şi pentru tot ce ai pătimit,
Pentru că din Iubire, pe toate le-ai jertfit,
Şi pentru Calea Albă ce ne-ai lăsat în dar
Şi pentru părtăşia şi stările de Har.
........
Îţi mulţumim de ruga în care ne-ai purtat,
De mâinile-n cătuşe care ne-au ridicat
Când ziua dar şi noaptea ne-au fost greu încercate...
Îngenuncheaţi în Domnul, îţi mulţumim de toate!
vineri, 20 iunie 2008
Slăvit să fie Domnul!
***
A fost odată...
A fost odată o dulce-acasă...
În a Beiuşului Livadă.
Îi păşeai sfântul prag
cu-atâta-nfiorare!...
…şi cu drag…
cu teamă că n-ai să poţi
ieşi din extaz
cuprins fiind de-a’
veşniciei tainice frumuseţi!
A fost odată...
Îţi aminteşti?
De uşa de la cămăruţa lui,
De perna, pe care
de atâtea ori ai îmbrăţişat-o,
cu lacrimi în ochi,
cu roua dorului
şi cu sufletul răvăşit,
cu plânsul primenit,
cu sfântă smerire
şi cu mâini tremurânde
ştiind ce taine ascunde
de simpla ta privire?
A fost odată...
Îţi aminteşti?...
De masa unde sta aplecat,
de nu ştiai de scrie
sau este-n rugăciune?
Îţi aminteşti
De locu-n care
Domnul parcă-ascunde,
de privirile duşmane,
Comori Nemuritoare?
Când păşeai înăuntru,
ca-ntr-un templu,
te simţeai aproape de ceruri…
atât de aproape
de-al Domnului psalmist…
Era prezent în toate,
îi căutai privirea,
ştiai că este acolo,
ştiai că el te-aşteaptă!
Îi căutai Iubirea…
Şi-o lumină blândă umplu
căsuţa- aceea…
Simţeai cum se revarsă…
Simţeai cum trece aievea
peste malurile sufletului…
Simţeai cum Dumnezeu
se pogoară acolo,
împreunând aura prezentului
cu veşnicia, cu Dincolo!...
Îţi aminteşti?!...
A fost odată….
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu