„Aici trebuie să îngenunchem!
Despre acest loc nu se poate scrie şi citi decât în genunchi.
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi,
cu inima scăldată în flăcări,
cu toată fiinţa scăldată în adoraţie...
O, Golgota, loc unic, care ne grăieşte nemărginit mai cutremurător decât Sinai,
o, Golgota, munte mai înalt decât Moria, altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor!
Pe tine am primit NU ZECE porunci, CI NUMAI UNA singură, dar înmiit mai cutremurătoare. PORUNCA IUBIRII ŞI A JERTFEI.
Lumina ta nu era cea a fulgerelor înspăimântătoare de pe Sinai, ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu, îmbrăţişându-Şi cel mai pierdut şi cel mai dorit dintre fiii Lui: OMUL.
Jertfa Ta nu era jertfa de jos în sus a unui singur fiu al iubirii, pentru dovedirea unei singure credinţe şi pecetluirea unui singur legământ ca pe Moria – ci negrăita Jertfă de Sus în jos, mai mare decât a tuturor fiilor iubirii, a tuturor credinţelor şi legămintelor ei.
O, Golgota, singurul loc ceresc pe acest pământ unde Dumnezeu, coborându-Se, a rămas între noi toţi, al nostru şi al tuturor.
O, Golgota, pe tine Îl putem vedea toţi oamenii pe Dumnezeul nostru. Nu numai unul, ca pe Sinai – Moise.
Nici numai doi, ca pe Moria – Avraam şi Isaac.
Nici numai trei, ca pe Tabor – Petru, Ioan şi Iacov.
Nici numai uneori, ca în Sfânta Sfintelor – marii preoţi.
Ci putem veni oricare, oricâţi şi oricând.
O, Golgota, câte suflete S-AU TÂRÂT spre tine, presărând cu sânge, cu lacrimi şi cu sudoare FIECARE URMĂ a lui Dumnezeu, Care te-a urcat întâi, lăsându-ne şi nouă calea ta sfântă ca o scară de aur cu capătul celălalt în cer! (...)
O, Golgota, Nume cutremurător şi cuvânt unic, cu o rezonanţă mai înaltă decât toate vuietele furtunilor, decât toate mugetele valurilor, decât toate puterile tunetelor şi împotrivirilor!
Tu eşti mai presus de toate acestea.
Până pe vârful tău nu ajung nici unele din ele.
Pe vârful tău este numai întunericul supremei lumini şi al supremei dureri.
Plânsul supremei fericiri şi al supremei pocăinţe.
Sărutul supremei iubiri a cerului pentru pământ. Şi a pământului pentru cer. (...)
O, Golgota, nume de lumină, cuvânt de foc, cântare de sânge şi de lacrimi! Tu eşti starea negrăită şi strălucită în care cuprindem
îmbrăţişarea lui Dumnezeu,
reîntoarcerea noastră Acasă,
Poarta Cerului,
acoperirea goliciunilor noastre...,
tu, muntele transfigurării, rămas pe totdeauna mai minunat decât Taborul...
O, Golgota, îndumnezeirea omenirii, pătrunde-mi tot mai adânc toată fiinţa mea cu toată lumina ta, căci ÎNCĂ BÂJBÂI CA UN ORB NEDEPRINS CU STRĂLUCIREA aceasta! (...)
Golgota, o, Golgota, recunoştinţa mea şi adoraţia mea,
slava mea şi dragostea mea,
lacrimile mele şi sângele meu,
moartea mea şi învierea mea,
fă să te preamărească pe tine, veşnic şi veşnic!
Amin şi Amin.”
Nu se poate vorbi şi nu se poate asculta decât cu glasul scăldat în lacrimi,
cu inima scăldată în flăcări,
cu toată fiinţa scăldată în adoraţie...
O, Golgota, loc unic, care ne grăieşte nemărginit mai cutremurător decât Sinai,
o, Golgota, munte mai înalt decât Moria, altar mai sfânt ca Sfânta Sfintelor!
Pe tine am primit NU ZECE porunci, CI NUMAI UNA singură, dar înmiit mai cutremurătoare. PORUNCA IUBIRII ŞI A JERTFEI.
Lumina ta nu era cea a fulgerelor înspăimântătoare de pe Sinai, ci lumina negrăită a sărutului lui Dumnezeu, îmbrăţişându-Şi cel mai pierdut şi cel mai dorit dintre fiii Lui: OMUL.
Jertfa Ta nu era jertfa de jos în sus a unui singur fiu al iubirii, pentru dovedirea unei singure credinţe şi pecetluirea unui singur legământ ca pe Moria – ci negrăita Jertfă de Sus în jos, mai mare decât a tuturor fiilor iubirii, a tuturor credinţelor şi legămintelor ei.
O, Golgota, singurul loc ceresc pe acest pământ unde Dumnezeu, coborându-Se, a rămas între noi toţi, al nostru şi al tuturor.
O, Golgota, pe tine Îl putem vedea toţi oamenii pe Dumnezeul nostru. Nu numai unul, ca pe Sinai – Moise.
Nici numai doi, ca pe Moria – Avraam şi Isaac.
Nici numai trei, ca pe Tabor – Petru, Ioan şi Iacov.
Nici numai uneori, ca în Sfânta Sfintelor – marii preoţi.
Ci putem veni oricare, oricâţi şi oricând.
O, Golgota, câte suflete S-AU TÂRÂT spre tine, presărând cu sânge, cu lacrimi şi cu sudoare FIECARE URMĂ a lui Dumnezeu, Care te-a urcat întâi, lăsându-ne şi nouă calea ta sfântă ca o scară de aur cu capătul celălalt în cer! (...)
O, Golgota, Nume cutremurător şi cuvânt unic, cu o rezonanţă mai înaltă decât toate vuietele furtunilor, decât toate mugetele valurilor, decât toate puterile tunetelor şi împotrivirilor!
Tu eşti mai presus de toate acestea.
Până pe vârful tău nu ajung nici unele din ele.
Pe vârful tău este numai întunericul supremei lumini şi al supremei dureri.
Plânsul supremei fericiri şi al supremei pocăinţe.
Sărutul supremei iubiri a cerului pentru pământ. Şi a pământului pentru cer. (...)
O, Golgota, nume de lumină, cuvânt de foc, cântare de sânge şi de lacrimi! Tu eşti starea negrăită şi strălucită în care cuprindem
îmbrăţişarea lui Dumnezeu,
reîntoarcerea noastră Acasă,
Poarta Cerului,
acoperirea goliciunilor noastre...,
tu, muntele transfigurării, rămas pe totdeauna mai minunat decât Taborul...
O, Golgota, îndumnezeirea omenirii, pătrunde-mi tot mai adânc toată fiinţa mea cu toată lumina ta, căci ÎNCĂ BÂJBÂI CA UN ORB NEDEPRINS CU STRĂLUCIREA aceasta! (...)
Golgota, o, Golgota, recunoştinţa mea şi adoraţia mea,
slava mea şi dragostea mea,
lacrimile mele şi sângele meu,
moartea mea şi învierea mea,
fă să te preamărească pe tine, veşnic şi veşnic!
Amin şi Amin.”
Traian Dorz
din cartea "Hristos – Jertfa noastră"
Editura "Oastea Domnului", Sibiu, 2003, p. 90-93
din cartea "Hristos – Jertfa noastră"
Editura "Oastea Domnului", Sibiu, 2003, p. 90-93
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu