vineri, 3 mai 2013

Sfânta şi Marea Vineri

În Vinerea Mare nu are loc doar o comemorare a celor petrecute odinioară, ci o actualizare a lor în sufletul fiecaruia dintre noi.

„Simţirile noastre curate să le aducem înaintea lui Hristos şi, ca nişte prieteni ai Lui, sufletele să le jertfim pentru Dânsul, şi să nu ne sugrumăm cu grijile vieţii, ca Iuda. Ci să strigăm în cămările sufletelor noastre: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, izbăveşte-ne pe noi de cel viclean.”
Denia celor 12 Evanghelii

„O, ticalosi oameni suntem noi, caci prin pacatele noastre nu numai ca am pogorat pe pamant pe Fiul lui Dumnezeu, ci inca si pe cruce L-am inaltat si in mormant L-am inchis. (…) O, cine va da capului nostru apa si ochilor izvoare de lacrimi (Ier. 9, 1) ca sa plangem ziua si noaptea si sa suspinam, caci nu numai pe noi insine ne-am aruncat in tarana si noroi din inaltimea nemuririi, ci si pe Fiul lui Dumnezeu L-am pogorat in mormant.

Iata, fratilor, care este puterea pacatului. El pare ca nu este decat mutarea de un minut a datoriei si, cu toate acestea, tulbura vesnicia intreaga. El se savarseste pe micul nostru pamant, dar zguduie toate cerurile cele nemarginite. El se pare ca a vatamat un singur om, si totusi pana si Fiul lui Dumnezeu trebuie sa patimeasca pentru stergerea lui. Nenorocitule stramos, ti-ai fi intins tu mana spre fructul cel oprit daca ai fi prevazut cele ce se infatiseaza astazi privirilor noastre? Ai mai fi dorit tu sa fii ca Dumnezeu daca ai fi stiut ca aceasta dorinta va sili pe Dumnezeu sa moara pe cruce?

Dar trecutul nu se mai poate intoarce. Omul nu poate dispune decat de timpul de fata. De aceea, ceea ce e cu neputinta pentru stramosul nostru, aceea este cu putinta pentru noi, stranepotii lui. Noi putem izbavi pe Domnul de alte suferinte noi. Si, in adevar, fratilor, fructele pomului oprit nu cresc numai in Eden, ci pretutindeni. Sarpele cel ispititor n-a incetat nici astazi a sopti la urechea fiecaruia: "Nu vei muri cu moarte, Ci vei fi ca un Dumnezeu" (Fac. 3, 3-4).

Calcand legea lui Dumnezeu, noi savarsim nelegiuirea stramosilor nostri si, savarsind aceasta nelegiuire silim pe Mantuitorul sa patimeasca. Inainte de savarsirea oricarei faradelegi, El se infatiseaza la judecata inaintea constiintei noastre cum S-a infatisat oarecand la judecata inaintea lui Pilat, si asteapta de la noi sa rostim osanda asupra Lui.

In voia noastra sta sa-L slobozim sau sa-L rastignim. Ramanand neclintiti in dreptate si credinciosi adevarului, prin aceasta noi slobozim pe Iisus din patimi, iar lasandu-ne invinsi de pacat si afundandu-ne in faradelegi, prin aceasta-L osandim sa se rastigneasca.

Sa rastignim pe Mantuitorul nostru! Si inca sa-L rastignim nu din nestiinta, cum au facut vechii iudei, socotindu-L a fi fiul teslarului din Nazaret, ci avand deplina cunostinta ca El este Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu! Cine nu se va cutremura numai gandindu-se la un lucru ca acesta? Cine nu va fi gata mai degraba sa i se taie mainile decat sa se invoiasca a le ridica asupra Domnului si Mantuitorului? Asa este, fratilor. Dar ce folos putem trage din toate aceste simtaminte inflacarate, daca faptele noastre dovedesc contrariul?

In adevar, oare nu pacatuim noi necontenit? Si ce? Au spre placerea Mantuitorului nostru pacatuim noi? Oare greselile noastre sunt balsam de viata pentru aceste rani ale Lui? Inca o data zic: de vointa noastra depinde a scuti pe Domnul de suferinte. Ori veti crede, ori nu, dar acesta este adevarul: când ne dedăm la fărădelegi, trimitem pe Domnul la moarte.“


Inochentie al Odesei


CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (I)

Vineri...
zori de zi... şi-ACEIA CE-I STRIGASERĂ “OSANA”
ÎL LOVEAU ACUM CU PUMNII, la Caiafa şi la Ana.
Farisei, soldaţii, gloata, şi din faţă, şi din spate
ÎI CER MOARTEA-n gura mare: “Răstigneşte-ni-L, Pilate!”

Soare, arşiţă... şi CRUCEA SE ÎMPLÂNTĂ-ADÂNC în umăr,
ESTE GREU PĂCATUL lumii, fărdelege fără număr.
Te cutremuri: TRAS DE FUNII, PRIN LOVIRI,
CU CRUCEA-N SPATE
DUMNEZEU RIDICĂ-OSÂNDA OMENIRII VINOVATE.

Miez de zi... GOLGOTA GEME AZI SUB CEA MAI GREA POVARĂ,
RĂCNET RĂGUŞIT DE URĂ...
două cruci se ridicară
CUIE,
FUNII,
SCĂRI,
ŞI-NTRUNA TOT MAI GREU CIOCANUL PICĂ,
ÎNTRE DOI TÂLHARI, PE CULME, ALTĂ CRUCE SE RIDICĂ.

La picioare, UCENICUL ŞI CU MAMA PLÂNG de jale,
undeva, legat de-o creangă, Iuda spânzură la vale.
Cerul se îmbracă-n noapte,
totul prinde să-nfioare...
PE GOLGOTA, CU TÂLHARII, DUMNEZEU PE CRUCE MOARE!


CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (II)

Vineri!
Miez de zi. Şi arde soarele ca niciodată.
Pentru Dumnezeu, O CRUCE lumea a găsit RĂSPLATĂ.
DIN CUNUNĂ ŞI DIN CUIE CURG ŞIROAIE LUNGI DE SÂNGE;
jos, strângând în braţe Crucea,
Mama Lui, Maria, plânge.
Plânge-alături ucenicul, îngropându-şi faţa-n palme
când, spre Domnul, fariseii scuipă-n hule şi-n sudalme.
Şi priveşte-n patru laturi peste gloata cea haină
aşteptând ceilalţi apostoli iar de undeva să vină.
DAR NU-I NIMENI...
GLOATA URLĂ,
Domnul, Lui, Se roagă-n cuie,
TRĂZNETELE CAD CU GROAZĂ –
ŞI NICI UNUL din ei nu e...
NICI CHIAR PETRU nu mai vine
să-L mai vadă viu o dată...
Şi curg urme lungi de sânge
jos, în ţărna blestemată.

Cunoscându-şi poate-acuma tot păcatul,
toată fapta,
plânge tare şi se roagă
răstignitul cel de-a dreapta.
Se 'nnoptează...
Dintr-o dată, soarele şi-a stins lumina;
lângă Cruce, plânge Maica
şi Maria Magdalina,
vântul vâjâie puternic,
Ioan strigă cu suspine:
– “Unde mergi, Iisuse Doamne,
ia-ne şi pe noi cu Tine!”


CU DOMNUL SPRE GOLGOTA (III)

Când erai pe Cruce, Doamne, sus, pe vârful Căpăţânii
şi scuipau spre Tine hule arhiereii şi bătrânii,

trecătorii şi soldaţii,
şi noroadele haine,
TOT A MAI RĂMAS UN PRIETEN, un Apostol, LÂNGĂ TINE,
O DOVADĂ A IUBIRII şi un martor spre osândă
lumii ce-a-nsetat de sânge şi de-omor a fost flămândă!

... ASTĂZI ÎNSĂ, când Te scuipă mii de buze criminale,
când potop se nalţă ura pân’ la poala Crucii Tale,
o, ALĂTUREA DE TINE în a prigonirii cuie,
DINTRE-AI TĂI, atât de-adesea,
azi, Iisus, NICI UNUL nu e!...

autor Traian Dorz
din "Cântările Dintâi", Sibiu, 2004, p. 23-24, 129-130 şi 154-155



Pe Crucea Golgotei


Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit
RĂBDÂND suferinţa TĂCUT ŞI SMERIT,

păcatele lumii amar apăsau,
PROSTIA ŞI URA sălbatic loveau.

Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pământul sub Cruce DE PATIMI gemea,
tot iadul alături lupta ispitind,
dar Harul îndură şi moare IUBIND!

Căci Harul priveste SPRE TATĂL, mereu;
mai tare e Tatăl ca orişice greu!
MAI TARE-I IERTAREA CA VINA cea grea,
IUBIREA-i puterea şi El este EA.

Fecioara şi Maica de Cruce s-a prins;
tot sufletu-i arde străpuns şi aprins,
CĂ-N ORIŞICE JERTFĂ A FIILOR SFINŢI
ŞI-ADUC ŞI-A LOR PARTE ZDROBIŢII PĂRINŢI.

Stă frânt ucenicul iubit suspinând;
IUBIREA ALĂTURI RAMÂNE ORICAND.
Cât veacul e ură şi lumea e rea
IUBIREA-I PE CRUCE, iubirea-i SUB EA.

... DAR VINE ŞI ZIUA IUBIRII, curând,
HRISTOS VA ÎNVINGE, pe veci rămânând,
pieri-va TOT RĂUL DE ORIŞICE FEL
IUBIREA VA-NVINGE, căci Ea este El!
autor Traian Dorz
din volumul "Cântări Nemuritoare"

Un comentariu:

Miriam spunea...

Ecouri...în Vinerea Marii Iubiri...a Iubirii necondiţionate...

Astăzi, Iubirea are culoarea jertfirii...
Astăzi, Jertfa are culoarea iubirii...

Pe un loc înalt, cel mai înalt, Iubirea îşi desface braţele
pentru cea mai largă îmbrăţişare...
şi cea mai caldă...şi cea mai înlăcrimată!...
Îmbrăţişarea care schimbă vieţi...pe totdeauna...

Astăzi Cuvântul tace...doar câte o şoaptă de iubire se aude...,,Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!"...
Astăzi Cuvântul tace...dar STRIGĂ IUBIREA RĂSTIGNITĂ...
strigă atât de puternic încât ecoul acesta răsună repetat în inimile golite de ,,eu"...pentru o umplere cu Hristos...

Astăzi vreau să învăţ să tac, pentru că vreau, Doamne, să vorbeşti Tu...doar Tu...doar Tu să foloseşti inima mea şi gura mea din clipa în care le vei înnoi după chipul Iubirii Tale Sfinte... pe totdeauna...

Fără Tine, cuvintele mele sunt slabe...şi goale...şi triste...

Doar ecoul Cuvintelor Tale vor mai răzbate lin, ca o adiere divină...de la o inimă la alta...inimi însetate de Lumină, mergând prin ,,noapte", căutând Lumina...urcând Calvarul împreună...aşteptând ÎNVIEREA...

...şi dacă azi ar trebui să spun ceva, aş vrea să spun:
,,Te iubesc , Doamne, şi îţi mulţumesc!
Te iubesc, soţul meu, şi copilul meu!...
Te iubesc fratele meu şi sora mea!...
Vă iubesc, prieteni ai mei!...
Vă iubesc, vrăjmaşi ai mei, cu iubirea Lui...a mea e prea slabă...
Vino , Doamne, în inima mea cu iubirea Ta sfântă!!!...