O pildă din Vechiul Testament despre iubirea vrăjmaşilor

Biblia ne spune că Saul, împăratul, îl ura de moarte pe Psalmistul David şi îl căuta pe tot locul să-l omoare.
De trei ori Domnul a adus pe Saul la picioarele lui David şi l-a dat în mâinile lui.
O dată, cum se vede în chipul de alături, când Saul umbla să-l prindă pe David, din întâmplare, s-a băgat tocmai în peştera în fundul căreia era ascuns David cu ostaşii lui. Noaptea, după ce Saul a adormit, ostaşii lui David au zis:
„Iată, Domnul a dat pe vrăjmaşul tău în mâinile tale, să-i facem sfârşitul”.

Însă „David a oprit pe oamenii săi să se arunce asupra lui Saul şi, ieşind afară şi plecând, a început să strige pe Saul, zicând: «Împărate, iată, Domnul te-a dat în mâinile mele! Oamenii mei mă îndemnau să te omor, eu însă te-am cruţat… Judece Domnul între mine şi tine… Răul de la cei răi vine, zice vechea zicală. De aceea eu nu voi pune mâna mea pe tine. El va vedea şi El îmi va apăra pricina şi El îmi va face dreptate, izbăvindu-mă din mâinile tale»”.
Când a sfârşit David, Saul a ridicat glasul şi a plâns; şi a zis lui David: „Tu eşti mai bun decât mine, căci tu mi-ai făcut bine, iar eu ţi-am făcut rău”.
(Citiţi pe larg istorisirea aceasta în cartea I Samuel -I Rg-cap. 24).
Iată, aceasta este Evanghelia Mântuitorului: „Iubiţi pe cei ce vă urăsc şi faceţi bine celor care vă fac vouă rău!” (Lc 6, 27). Cu această Evanghelie cerca David să-l împace pe Saul şi să mântuie un suflet pierdut. Cu această Evanghelie David l-a dezarmat şi l-a biruit de trei ori pe Saul, făcându-l să zică vorbele: „Tu, Davide, eşti mai bun decât mine!”
Aici stă, dragă cititorule, şi înţelesul vieţii noastre creştine: să-i dezarmăm şi să-i biruim cu Evanghelia pe cei care ne urăsc şi să-i aducem la Mântuitorul cu dragostea şi bunătatea sufletului nostru.
David a fugit de răzbunare şi de judecată, pentru că răzbunarea şi judecata sunt ale Domnului, nu ale omului.
Cu cântecul cel dulce al dragostei şi-al iertării să-i biruim pe vrăjmaşii noştri şi să-i aducem la Mântuitorul.
Nimic nu lucrează atât de puternic, într-un suflet păcătos, ca dragostea şi iertarea.
Cu o mie de ani înaintea lui Hristos, David a trăit Evanghelia Mântuitorului. Noi însă suntem la aproape două mii de ani după venirea lui Hristos şi nu trăim această Evanghelie!

Părintele Iosif Trifa

 – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

„«Iar în vremile din urmă»... (I Tim. 4, 1)

Cu ochii ţintă mai mult ca oricine la Iisus cel Răstignit

Săptămâna trecută am fost la Bucureşti. Şi am văzut din nou că e bine să te mai mişti de acasă. Căci, umblând, vezi şi auzi multe. Şi totdeauna poţi învăţa ceva. E bine să ieşi mereu în lume, ca să vezi Biblia scrisă şi în lume; să vezi cum se plineşte scrisul ei în lume. Căci aşa e Cartea lui Dumnezeu: ea se vede scrisă şi în lume; în felul cum trăieşte şi hălăduieşte lumea. Un copil al lui Dumnezeu citeşte Biblia şi în ceea ce vede şi aude. Aşa am făcut şi eu tâlcul acesta în tren, de la Sibiu la Bucureşti.

În gara Copşa aştept un ceas după acceleratul de Bucureşti. În vremea asta mă strecor în sala de aşteptare a poporului. Îmi place totdeauna să aflu ce vorbeşte, ce gândeşte şi cum vede lumea, poporul. E popor mult în gară, sporit şi de soldaţii care se întorc acasă de la manevre. Mă apropii de un grup care discu­tă ceva aprins. Aflu că se vorbeşte despre minuni şi arătări cereşti. Un soldat bănăţean spunea că la ei, în Banat, s-a ivit un bou care vorbeşte. Cică un ţăran a început să-şi bată un bou care nu trăgea. Şi boul s-a întors către el, zicându-i: «Până acum am tras eu; de acum vei trage tu»...

Soldatul istorisea plin de convingere această «minune». Şi lumea credea. Azi e plin Banatul de zvonul acestei «minuni».

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Cuviosului Vasile de la Poiana Marului

Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. In anul 1713 ajunge in Tara Romaneasca si se stabileste la Manastirea Dalhauti. Aici aduna in jurul sau o obste de peste 40 de calugari sihastri, pe care ii deprinde cu ascultarea, smerenia, tacerea si cu rugaciunea mintii. Astfel, staretul Vasile face din obstea sa o adevarata scoala ­ de traire isihasta.

Dupa ce infiinteaza cateva manastiri in Buzau si Vrancea, se stabileste la Manastirea Poiana Marului.

De numele Cuviosului Vasile de la Poiana Marului se leaga existenta isihasmului romanesc, adica practicarea rugaciunii mintii.Ca dascal al rugaciunii, marele staret a scris si cateva "Cuvinte" despre paza mintii, despre rugaciune si crestere duhovniceasca, care sunt scurte introduceri la scrierile filocalice ale Sfintilor Nil de Sorska, Filotei, Isihie si Grigorie Sinaitul.

A fost parintele duhovnicesc al viitorului staret Paisie de la Neamt, pe care l-a calugarit in anul 1750, la Athos.

A trecut la cele vesnice la 25 aprilie 1767.

A copiat o serie de manuscrise in limba slavona si a scris cateva lucrari originale in slavona bisericeasca:

Cugetari nemuritoare

17. ’’Dacă tu însuţi n-ai venit la Domnul Iisus Hristos,
zguduit de căinţă şi de pocăinţă,
conştient de păcatele TALE
şi plângând pentru păcatele TALE...,
dacă n-ai privit zdrobit la Iisus Cel Răstignit pentru păcatele TALE
şi înviat pentru mântuirea TA...
Dacă n-ai auzit cum El te cheamă pe TINE
şi n-ai simţit cum te-a iubit pe TINE,
şi n-ai cunoscut cum te-a salvat pe TINE,
chiar pe TINE, Dumnezeu,
– atunci tu, dragul meu, încă nu-L cunoşti pe Iisus!

Omul care se încrede în Domnul

Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! (Ieremia 17, 7)

Căci El este ca un pom sădit lângă ape, care îşi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine. Şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă roadă.

Binecuvântarea este suma tuturor virtuţilor, suma tuturor laudelor, suma tuturor darurilor.

Binecuvântarea este revărsarea celei mai înalte iubiri. Şi atunci când Dumnezeu o dă omului. Şi atunci când omul o dă lui Dumnezeu. Şi atunci când omul o dă altui om.

Binecuvântarea este semnul celei mai adânci încrederi, de aceea ea are loc foarte rar.

O, omul care se încrede în Domnul şi care este binecuvântat de El, acela are totdeauna belşug de prospeţime din apele cele vii care sunt Cuvintele lui Dumnezeu.

Cugetări nemuritoare

"1. Există lumină trupească şi există lumină sufletească – după cum există şi întuneric la fel.
Există orbi de ochii trupeşti, iar aceştia sunt nefericiţi. Dar există orbi de ochii sufleteşti – iar aceştia sunt sigur cei mai nefericiţi dintre toţi oamenii.

2. Este o mare nenorocire când un trup nu poate vedea şi cunoaşte soarele – dar este o şi mai mare nenorocire când un suflet nu-L poate vedea şi cunoaşte pe Hristos.
Căci pe cât de necesar este soarele pentru trup, de o mie de ori este mai necesar Hristos pentru suflet.


3. Soarele trupesc ne dă pâinea şi cartea, care ne sunt necesare pentru existenţa aceasta trecătoare. Dar Hristos ne dă mântuirea, care ne este cea mai necesară nu numai pentru existenţa viitoare şi veşnică, – ci chiar şi pentru asta.

MEŞTEŞUGUL MULŢUMIRII

-->

„Veseleşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos în ea” (Isus Sirah)

De dimineaţa şi până seara avem de înfruntat tot felul de probleme dintre cele mai variate şi nedorite. Suntem luaţi cu asalt de invidie, gelozie, evenimente neplăcute iar toate aceste lucruri pe care le întâmpinăm creează în noi deprimarea, întristarea, anxietatea, tulburarea, de toate felurile şi nuanţele. Căutăm de multe ori ca să depăşim aceste stări şi cât n-am da noi ca să dăm o altă întorsătură vieţii noastre şi să facem cumva pentru a şterge din memorie toate amintirile care ne chinuie?! Dar viaţa merge înainte şi fapte din trecut se răsfrâng în prezent şi în viitor.

Fericiţi veţi fi când...

"Văzând mulţimile, Iisus S-a suit în munte şi, aşezându-Se, ucenicii Lui au venit la El.

Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând:
Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
Feriţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri... (Matei 5, 1-12)

Evanghelia aceasta e cunoscută în Biblia Noului Testament sub denumirea „Predica de pe Munte", pentru că Mântuitorul a rostit-o stând sus pe o colină. Din această predică sunt luate Fericirile care se cântă în strană în fiecare duminică şi sărbătoare. Minunată este această evanghelie şi minunate sunt învăţăturile din cele nouă fericiri. Un mare învăţat spune că nu s-a rostit şi nu se va rosti niciodată în această lume o altă predică ce ar putea să o întreacă în adâncime pe aceasta. Ce ne spune Mântuitorul în predica celor nouă fericiri?

Cine domneşte acum în inima ta ca stăpân? Hristos sau şarpele?

„Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului,“ (Ioan 3, 14)

Moise a înălţat şarpele în mijlocul tuturor, în văzul tuturor, în mijlocul poporului otrăvit de veninul şerpilor înfocaţi, în mijlocul celor mai cumplite nenorociri, suferinţe şi lipsuri, în mijlocul deznădejdii şi al morţii – slăvită Salvare – tuturor, Moise a înălţat numai Acest Semn Unic. Şi a poruncit ca toţi să privească numai la el. Privirea cu credinţă în cuvântul lui Dumnezeu dădea vindecarea. În toată pustia nu era alt semn ca să vindece şi să mântuiască. Cine nu voia să privească la Acesta, trebuia să moară, – altă mântuire Dumnezeu nu-i mai dădea.

Tot aşa trebuie să fie înălţat şi Domnul nostru Iisus Hristos, cum a fost înălţat şarpele. Măcar aşa! Să fie înălţat Hristos în locul şarpelui prăbuşit pe totdea-una, în toate inimile noastre. Măcar cât a fost înălţat şarpele, trebuie să fie înălţat acum Hristos. În noi şi între noi.

Să ne rugăm împreună...

"Slavă şi slavă Ţie, Iisuse Doamne!
Slavă Crucii Tale, Semnul Etern şi Strălucit al răscumpărării noastre!
Cu ochii şi cu inima la Crucea Ta, Te preamărim pe Tine, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor.

Şi o cinstim cu o preţuire veşnică pe Preasfânta Fecioară, Maica Ta şi Maica noastră prin Tine, pe care ai înălţat-o, nedespărţită pe veci.
Binecuvântăm pe toţi care au stat lângă Crucea Ta neclintiţi şi curajoşi în orice vreme.
Ajută-ne să venim şi să rămânem şi noi lângă Tine şi lângă ei, aici şi acolo, acum şi în veşnicie.

O, Crucea lui Iisus, Crucea lui Iisus!
Slavă veşnică Ţie, Crucea Lui mântuitoare, prin care s-a făcut spălarea păcatelor şi răscumpărarea sufletelor noastre, purtarea poverilor şi înlăturarea osândei noastre, răstignirea firii şi înnoirea fiinţei noastre, atingerea slavei şi pecetluirea înfierii noastre.

Să nu uităm de Dumnezeu!

" Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi care stateau departe, şi care au ridicat glasul şi au zis: Iisuse, Învăţătorule, fie-Ţi milă de noi! Şi văzându-i, El le-a zis: Duceţi-vă li vă arătaţi preoţilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curăţit. Iar unul dintre ei, văzând ca s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Şi a căzut cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean. Şi răspunzând, Iisus a zis: Au nu zece s-au curăţit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slava lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Şi i-a zis: Scoala-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit." - Luca 17, 12-19 -

Mulţi dintre noi, cei ce socotim că suntem creştini, ne asemănăm cu cei zece leproşi, despre care ne vorbeşte Sf. Ev. Luca. Ca şi ei, de câte ori ne aflăm în suferinţă, de câte ori îndurăm grele pătimiri trupeşti sau sufleteşti, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, îl rugăm cu lacrimi firbinţi să ne izbăvească de toată primejdia şi nevoia, credem cu tărie în puterea şi îndurarea Lui. Câţi dintre noi, pătimind pentru greşalele noastre, nu-L rugăm pe Dumnezeu să ne mântuiască, legându-ne să nu mai păcătuim? Câţi dintre noi n-am trecut, în viaţa noastră, prin grele încercări, în care singura nădejde ne-a fost numai Dumnezeu?

Cititorule, Biblia este o Carte scrisă anume pentru sufletul tău

„Biblia este cartea cea mai răspândită de pe pământ. În vremea din urmă, răspândirea Bibliei este în tot mai mare creştere. În decursul războiului s-au răspândit atâtea milioane de Biblii, încât, Societatea Biblică nu mai putea răzbi cu tipărirea de Biblii noi. Chiar şi această minunată răspândire a Bibliei arată că ea nu este o carte ca oricare alta, ci ea este Cartea lui Dumnezeu şi se răspândeşte pentru împlinirea Scripturii care zice: «…şi se va predica această Evanghelie în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor…„Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales pe oamenii în inima cărora a pus cuvintele Sale pe care ei apoi le-au scris. În acest înţeles zice şi Sf. Ap. Pavel: «…toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură» (II Tim. 3, 16). Când, aşadar, cineva ia în mână Biblia, trebuie să o ia ca pe o carte, ca pe o scrisoare a lui Dumnezeu.