Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Diadoh al Foticeei

Diadoh (+ 468), episcop al Foticeei in Epir si autor al celor O suta de capete gnostice despre desavarsirea duhovni­ceasca. Aceasta lucrare poate fi luata drept manual pentru viata ascetica, ceea ce ii da un loc aparte in istoria spi­ritualitatii crestine.

"Nepătimirea înseamnă nu a fi fără de patimi, căci aşa ar trebui, după Sfîntul Apostol Pavel, să ieşim din lume (I Corinteni 5 10); ci, fiind războiţi, să fim şi să rămînem nebiruiţi"

"Definiţia cunoştinţei: a te uita pe tine când te gandesti la Dumnezeu "

"Curăţia nu vine numai din a nu face rele, ci şi din a stinge cu totul relele, prin împlinirea cu grijă a celor bune"

"Tăcerea la vreme este mama gândurilor înţelepte"

"Când începe cineva să simtă cu îmbelșugare dragostea lui Dumnezeu, începe să iubească și pe aproapele său întru simțirea duhului"

“Visurile trimise sufletului din iubirea de oameni a lui Dumnezeu sînt mărturiile neînşelătoare ale unui suflet sănătos”

“Prin Întruparea Sa, Hristos a îndumnezeit firea omenească. Însă oamenii nu cunoşteau prea mult din măreţia slavei Sale şi tocmai de aceea nu L-au putut cunoaşte întru adevăr, L-au clevetit şi, în cele din urmă, L-au răstignit. Însă atunci cînd Hristos S-a înălţat la ceruri, oamenii au cunoscut cine este El cu adevărat. Astfel, prin Înălţare, lucrarea lui Hristos a umplut lumea de cunoaşterea lui Dumnezeu“

"Definiţia credinţei: cugetare nepătimaşă despre Dumnezeu."

" Definiţia nădejdii: călătoria minţii spre cele nădăjduite."

"Definiţia răbdării: stăruinţa neîncetată de a vedea cu ochii înţelegerii pe Cel nevăzut, ca văzut."

" Definiţia neiubirii de argint: a vrea să nu ia bani, aşa cum vrea cineva să aibă."

" Definiţia cunoştinţei: a te uita pe tine când te gândeşti la Dumnezeu. "

" Definiţia smeritei cugetări: uitarea atentă a isprăvilor tale."

" Definiţia curăţiei: simţire pururi lipită de Dumnezeu. "

"Definiţia iubirii: sporirea prieteniei faţă de cei ce ne ocărăsc."

"Definiţia desăvârşitei desfătări în Dumnezeu: a socoti bucurie tristeţea morţii."

Sursa: Filocalia.ro

"Când mintea noastră înoată în valurile băuturii, nu numai că vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite de draci, ci îşi plăsmuieşte şi în sine anumite vederi frumoase, îmbrăţişând cu foc nălucirile sale, ca pe nişte amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce servesc la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e silită să-şi înfăţişeze vreo umbră plăcută a patimii. Se cuvine deci ca, folosindu-ne de dreapta măsură, să ne ferim de vătămarea ce vine din lăcomie. Căci dacă nu s-a născut în minte plăcerea, care să o împingă spre zugrăvirea păcatului, ea rămâne întreagă lipsită de năluciri şi, ceea ce-i mai mult, neafemeiată. "

"Din Dumnezeiestile Scripturi si din însăsi simtirea mintii, aflăm că înainte de Sfântul Botez, harul lui Dumnezeu îndeamnă sufletul spre fapte bune din afară, iar diavolul foieste în adâncurile inimii, ascuns în gânduri(Psalm 63, 6-7)"

"Răul nu este în fire, nici nu este cineva rău prin fire. Căci Dumnezeu nu a făcut ceva rău. Când însă cineva, din pofta inimii, aduce la o formă ceea ce nu are fiinţă, atunci aceea începe să fie ceea ce vrea cel ce face aceasta"

“La începutul înaintării, dacă iubim cu căldură virtutea lui Dumnezeu, Preasfântul Duh face sufletul să guste cu toată simţirea şi încredinţarea din dulceaţa lui Dumnezeu ca mintea să afle printr-o cunoaştere exactă răsplata desăvârşită a ostenelilor iubitorilor de Dumnezeu” şi iarăşi: “Harul obişnuieşte la început să umple sufletul de lumină prin simţire multă”

"... harul îşi ascunde prezenţa sa în cei botezaţi, aşteptând hotărârea sufletului ca , atunci când omul se va întoarce cu totul spre Domnul, să-şi arate, printr-o negrăită simţire, prezenţa în inimă. Pe urmă iarăşi aşteaptă mişcarea sufletului, îngăduind săgeţilor drăceşti să ajungă până în adâncul acestei simţiri, ca printr-o hotărâre şi mai caldă şi prin cuget smerit să caute pe Dumnezeu.” “Dar trebuie să ştim că [...] harul se ascunde pe sine, precum am mai spus, dar conlucră cu sufletul, dându-i un ajutor nesimţit, ca să arate vrăjmaşilor sufletului că biruinţa este numai a lui[...] Părăsirea povăţuitoare aduce sufletului întristare multă, de asemenea, o anumită smerenie şi deznădejde măsurată.”

( Filocalia românească, vol. I, pp. 450-460, 461-462)

"Cei ce au câştigat dragostea desăvârşită faţă de Dumnezeu şi şi-au înălţat aripile sufletului prin virtuţi se răpesc în nori şi la judecată nu vin, cum zice Apostolul. Iar cei ce n-au câştigat cu totul desăvârşirea, ci au păcate şi isprăvi bune laolaltă, vin la locul judecăţii şi acolo, fiind oarecum arşi prin cercetarea faptelor bune şi rele, dacă va îngreuia cumpăna celor bune se vor izbăvi de munci. "