Prietenie zidită pe adevăr

-->

Vreau să scriu despre prietenie…nu prea ştiu ce să scriu. Eu am amici care-mi sunt mai apropiaţi ca prietenii, alţii care-mi sunt mai de încredere, decât mulţi dintre fraţi...Nu prea ştiu ce să scriu...cred însă că nu pot fi prieteni adevăraţi decât cei ce sunt uniţi prin aceeaşi frânghie a dragostei şi se regăsesc pe suişul către acelaş pisc, al Golgotei. Sunt tentat să spun că prietenia se câştigă, dar în acelaş timp ea se şi oferă. Nu-i uşor să vorbeşti despre prietenie, cui nu i-a fost teamă, cui nu i-a trecut prin gând măcar odată, că nu a fost prietenul la care se aştepta prietenul, că nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor lui? 

Fiecare dintre noi avem nevoie de un prieten credincios, un prieten care să stea lângă noi la necaz, la neputinţe, să zâmbească alături de noi, să "zboare" cu noi, şi la nevoie chiar să plângă alături de noi. 

Cu totii avem nevoie de de un prieten cu care să putem sta de vorbă, fără a fi nevoiţi să-i tot spunem " vezi să nu mai spui la nimeni, să rămână între noi". 

Iată deci că înainte de toate, avem nevoie de credincioşie....dar şi de exigenţă în alegerea prietenilor. Nimeni nu e mai selectiv şi mai exigent în relaţiile cu oamenii decât omul acela simplu de la ţară. Nu dă buzna cu prietenia peste nimeni şi mai ales peste cine nu-i de seamă cu el. Pe acel om de la ţară nu-l onorezi tu cu prietenia, te onorează el pe tine, după ce tea cântărit pe o balanţă de bijutier.

Şi totuşi, oare nu-s prea aspru?

Maica Tereza spunea: "Dacă-i judeci pe oameni nu mai ai timp să-i iubesti."

Dacă scopul unei prietenii este împreună-zidirea duhovnicească, fiecare dintre prieteni va avea grijă să se poarte cuviincios, nesuperficial, pentru mentinerea prieteniei. Cine nu-şi doresşte astfel de prieteni, cuviincioşi, nesuperficiali?

Există însă şi alfel de prieteni alcăror scop în viaţă este altul şi anume: petrecerea timpului doar în distracţii lumeşti. În faţa unor astfel de prieteni, atitudinea noastră trebuie să se schimbe, există pericolul devierii de pe Cale, pierderii prietenilor adevăraţi….

În fine, în fond şi la urma urmelor nu putem trece uşor pe lângă faptul că pretenia este una din mângâierile vieţi. Când suntem lipsiţi de prieteni nu suntem fericiţi!

Îmi doresc atât de mult ca toţi cei cărora le sunt prieten ,să înţeleagă, să înţeleagă mesajul poeziei fr. Traian Dorz, de mai jos:

Prietenie

O, prietenie sfântă, loc binecuvântat
în care nu sunt taine,
nici garduri,
nici zăvoare,
în nici un loc din lume viaţa nu-i mai dulce,
nci sufletul mai candid,
nici gândul mai curat
ca-n tine, prietenie, loc binecuvântat!

În nici un loc din lume petrecerea nu-i dulce
ca-n tine
şi-adevărul mai binevoitor,
nici mila mai duioasă,
nici dragostea mai largă,
mai caldă şi simţită - ca-n părtăşia ta!

Orice pahar golit e şi-umplut deplin în tine
şi fiecare clipă
şi an
e-ndestulat,
măsura ta-i întreagă, nimic pe jumătate,
ori toată, ori nimica,
când dai şi când primeşti.

În tine şi tăcerea e de-nţelesuri plină,
un semn sau o privire cuprinde nesfârşit.
- În tine-i totul paşnic şi sfânt, căci mii de haruri
şi-n suflete, şi-n trupuri
prin orice simţ
pătrund.

Lumina nicăierea nu este mai lumină,
nici noaptea, nicăierea mai noapte ca aici
- când e durere-n tine, mai mare-i ca oriunde,
cum bucuria n-o simţi niciunde mai deplin.

O. prietenie sfântă, adâncă şi duioasă,
de tine totdeauna m-apropii cu fior,
pe-altarul tău ard jertfă întreaga mea fiinţă,
cu tine şi viaţa, şi moartea sunt un har!

Iisuse, Scump Prieten, fă într-ai mei şi mine
eterna prietenie zidită pe-adevăr,
având învăţătura aceleaşi credinţe,
pe veacuri să rămână
şi ce-a rodit din ea!

- Din volumul nr. 15 "Cântarea roadelor" -