Suntem înconjuraţi de oameni cu care uneori întreţinem relaţii
anevoioase. De câte ori nu se întâmplă să aşteptăm ca celălalt să vină să
se pocăiască, să ne ceară iertare, să se umilească înaintea noastră. Poate
că l-am ierta dacă am simţi că s-a coborât atât de mult în faţa noastră
încât iertarea ar fi ca un joc de copii.
Dar nu trebuie să iertăm aproapelui nostru pentru faptul că ar merita
iertarea – putem noi aştepta de la Dumnezeu o iertare meritată? Atunci
când venim înaintea Domnului şi Îi spunem: “Doamne, mântuieşte!
Doamne, ai milă! Doamne, iartă-ne!”, putem noi oare adăuga: “pentru că
merităm”? Niciodată. Avem încredere că Dumnezeu ne iartă pentru
iubirea Lui neprihănită, jertfelnică, pentru iubirea lui Hristos cel Răstignit
pe Cruce. O astfel de iubire aşteaptă Dumnezeu de la noi în relaţiile
noastre cu aproapele; noi nu iertăm acestuia pentru că merită, ci pentru
că suntem ai lui Hristos, pentru că, în numele Dumnezeului celui Viu şi al
lui Hristos cel Răstignit, ne este dat să iertăm.
Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea
ierta; dar a uita este peste puterile noastre – “Doamne, dă-ne nouă să
putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiţi nu înseamnă să ierţi.
Iertarea înseamnă să-l vezi pe om aşa cum e, cu păcătul său şi cu ceea ce
îl face să fie insuportabil, şi să spui: “Te voi purta ca pe o cruce; te voi
purta până în Împăraţia lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău,
eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul şi-I voi spune:
“Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieţii mele, pentru că
mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l şi Tu, în numele iertării
mele!…”
O, dacă am putea să ne purtăm astfel unii cu alţii! Daca l-am înconjura pe
cel slab cu o iubire veghetoare şi delicată, câţi oameni nu s-ar regăsi pe ei
înşişi, câţi nu ar deveni vrednici de o iertare care le-ar fi dată în dar…
(Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj, Taina iertării. Taina tămăduirii, Editura Reîntregirea, 2010)
2 comentarii:
ortodoxia dreapta credinta chatroll
chat veghetorul
Trimiteți un comentariu