Dacă am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia?

Dacă am avea numai zile cu soare, le-am mai putea aprecia?...întrebai tu odată aici, Sorin. Cred că şi întrebarea ta dar şi răspunsul meu sunt actuale :) Iată-l mai jos:

Offf!!!...chiar aşa este!!!...Dacă am avea numai zile cu soare le-am mai putea aprecia?!...Cred că suntem în aşa fel creaţi ca să apreciem unele lucruri prin contrast...Cred ca Dumnezeu a vrut să ne facă să gustăm deopotrivă şi din frumuseţea dorului dar şi din durerea lui...Când ceva plăcut îţi lipseşte, apare dorul, apoi apare visul...apoi vine dulcea durere a aşteptării...apoi vine învăluirea plăcută a împlinirii...sau gheara ascuţită a neîmplinirii...şi asta e un alt fel de durere, o durere care naşte un dor mai aprins, un vis mai înălţător...
Suntem aşa de ciudaţi uneori...când visul s-a împlinit ne e dor de dor, pentru că dorul este, până la urmă, o durere mângâietoare, este ceva care te face să visezi, să speri, să te rogi cu mai multă credinţă...


...Meditez de câteva minute bune la dorurile creştinului autentic...ele sunt legate întotdeauna de Cer, de zborul într-acolo, caută ceva mai mult, nu dintr-o aşa zisă lăcomie, ci dintr-o dorinţă aprinsă de împlinire sufletească pe care numai Domnul cu tot ce are ni le poate da...

Mă întreba odată soţul meu dacă am vise neîmplinite...am zis că visele mele se vor împlini doar în ceruri că se referă la cea armonie perfectă între om şi Dumnezeu şi între cei ce i se închină Lui...Vorbind despre asta mi-am dat seama că acesta e un dor care mă face să-L aştept pe Domnul, care mă face să îl caut cu mai multă ardoare, un dor care mă învaţă să Îl iubesc pe El şi pe ai Lui cu toată inima mea.

...Ca tot omul, am şi eu momente, poate chiar destul de dese, când durerea neîmplinirilor se ascunde în spatele unui zâmbet care deşi e sincer, are o tristeţe a lui...Dar zâmbesc mai departe privind prin credinţă dincolo ,,de nori", amintindu-mi că soarele străluceşte totdeauna, indiferent că e nor sau noapte...Doar puţină răbdare...şi în această linişte a răbdării să pot vedea curcubeul printre stropii de ploaie şi de lacrimi, să pot admira splendoarea răsăritului, poate după o noapte nedormită din cauza stresului...

RĂBDAREA e panglica roşie ce leagă visul de împlinirea lui, ce leagă dorul de îmbrăţişarea revederii...

Dragii mei, toţi cei ce avem ,,un zâmbet sincer şi totuşi trist...un zâmbet neîmplinit", să ne alipim tâmpla frământată de pieptul Domnului, să facem linişte în noi, şi vom auzi bătăile din pieptul Domnului şoptindu-ne iubirea lui veşnică, şi atunci, oricât de mare ar fi dorul sau neîmplinirea, vom uita de toate şi vom zâmbi plângând că suntem în braţele Domnului nostru.
Să ne gândim că atunci când îi ascultăm vocea, când stăm răbdători în bratul Lui, îi împlinim dorul Lui faţă de noi...şi atunci Domnul zâmbeşte frumos, şi îngerii zâmbesc... si Cerul întreg zâmbeşte...

...Deci, curaj!!!...şi răbdare!!!...Nu mai e mult până la împlinire...şi să ne gândim că de multe ,,uracarea muntelui e mai frumoasă decât să stăm acolo sus ajunşi fără nici un efort, fără nici un dor...
Cât suntem încă în vale, îl vom privi de jos, îl vom admira, vom fi pătrunsi de visul ce ne va da puterea de a urca...
Doar VALEA dă măreţie MUNTELUI...
Doar NORUL dă valoare SOARELUI...
Doar VISUL dă valoare ÎMPLINIRII...
Doar LACRIMILE dau valoare ZÂMBETULUI...

Uneori discernem şi apreciem valorile prin discernământul contrastelor, prin alăturarea lor...
Să le preţuim pe ambele...împreună sunt dulci şi ne dau forţa de a merge înainte...

P.S. Poate că e cam multă ,,poezie" în ce am scris, dar uneori ,,poezia" ne ajută să ne exprimăm şi să înţelegem mai bine mesajul...Şi ştiu că cine trebuie să înţeleagă va înţelege...


Doamne, ascunde-Te în sufletele noastre ca şi noi să ne ascundem în Tine!!!
( Mariana L. )