Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci
ce sângerează lumină.
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.
Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici, Hristos a înviat!
După o slujbă atât de intensă în rugăciune, cu o Sfântă Liturghie şi cu toată minunata alcătuire a slujbei Aghiasmei, va fi greu să mai adăugăm ceva în cuvânt omenesc. Mai ales că prăznuirea de astăzi urmează unei săptămâni întregi de rodire în lumină a Bisericii, pe deplin meritat numită Săptămâna luminată.
„În seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Iisus, a stătut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace Vouă!” ( Ioan 20: 19)
O, cât de încuiate de necredinţă, de formalism şi de rătăciri erau uşile omenirii când a venit Hristos, trecând prin ele şi aducând sufletelor care L-au primit „pacea Lui nouă”, unică şi adevărată! Cât de încuiată era inima noastră, mintea noastră, toată fiinţa noastră când Iisus, prin Cuvântul şi Duhul Său, a răzbătut prin ele şi a făcut în noi minunea naşterii din nou!
Marea transformare care ne-a dat pacea iertării pacatelor trecutului. Pacea cunoaşterii despovărate. Pacea încrederii în puterea şi mântuirea Lui!
Cât de încuiate sunt încă uşile multor religii, despărţitoare a sufletelor de Hristos!
Cât de încuiate sunt purtările multora, chiar creştini, faţă de alţi fraţi ai lor!
Cât de încuiate sunt adesea uşile libertăţii Evangheliei!
Veghează neîncetat să ţii credinţa şi veghează încontinuu ca sămânţa dragostei pe care credinţa o poartă în sine să crească şi să-ţi aducă bucurie. Deoarece credinţa singură, fără dragoste, rămâne mică şi nu aduce bucurie.
Insă când dragostea se răceşte în tine şi nu creşte şi nu aduce fructul bucuriei, ţine credinţa şi aşteaptă!
În nici un chip să nu pierzi credinţa. Şi aşteaptă, chiar mai mulţi ani, până ce dragostea va răsări din credinţă. Dacă pierzi dragostea, ai pierdut mult, însă dacă pierzi şi credinţa, ai pierdut totul.
Dacă pierzi dragostea, ai pierdut fructul din pom, însă dacă pierzi şi credinţa, ai tăiat pomul.
Când într-un an holda nu a adus rod, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu îndoită trudă ca să rodească în anul viitor. Vecinii îl îndeamnă să vândă holda, dar el tace şi lucrează. Când, în anul viitor, holda nu rodeşte, plugarul răbdător îşi lucrează holda cu întreită trudă. Vecinii îl îndeamnă şi mai mult să-şi vândă holda. Însă când, în al treilea an, holda îi rodeşte din belşug, bucuria plugarului este întreită. Atunci vecinii tac, iar el se bucură.
Dacă ar fi vândut holda, de ce s-ar fi bucurat acum ?
Sfântul Nicolae Velimirovici
Din "Învăţături despre bine şi rău", Editura Sofia
Bucuria Învierii nu este numai un Hristos care a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui, ci este, mai ales, un Hristos care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, care petrece cu mine.
Cât timp am fost la şcoală, dascălii mi-au vorbit despre un Iisus Hristos care a trăit pe vremea lui August Împăratul: a vorbit frumos, a suferit, a murit şi a înviat a treia zi şi şade de-a dreapta Tatălui. Mare folos duhovnicesc n-am avut din aceste lecţii. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl vedeam mai mult în lumina istoriei.
Dragul meu cititor de "Jurnal de zbor", citeşte în seara aceasta împreună cu mine cuvintele scrise de Sf. Ev. Matei, la îndemnul lui Dumnezeu, cap. 25, v. 31 - 46
Cutremurătoare sunt , dragul meu, cuvintele Sfintei Evanghelii ce le-am citit împreună. Ele ne amintesc că într-o zi vom da seamă, înaintea Dreptului Judecător, de toate rele pe care le-am săvârşit, şi vom afla răsplată sau osândă, nu după mărturiile altora, ci după faptele noastre. Întradevăr, dragul meu, noi creştinii purtăm mereu cheia fermecată, cu care se deschide şi poarta cea strâmtă ce duce spre desfătarea raiului, dar şi porţile cele largi, care duc spre osânda veşnică. Această cheie minunată sunt faptele noastre, purtarea noastră!
„S-a plecat şi s-a uitat înăuntru. A văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.” ( Ioan 20:5)
Adevărul este adânc: trebuie să te pleci, ca să-l vezi.
Dacă nu poţi să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
Frumuseţea unui izvor adând,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci
nu o vei putea cedea decât din genunchi. Dintr-o smerenie adâncă. Dintr-o credinţă adâncă. Dintr-o adoraţie adâncă. Dintr-o compătimire adâncă. Dintr-un duh aplecat adânc.
Cel ce are duhul lumii nu se apleacă. Nu se smereşte.
Nu poate îngenunchea. Nici cel ce are duhul mândriei.
„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii“ (Ioan 1, 29). „Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi“ (Efes. 5, 2).
Faţă de batjocoritorii lui, Domnul a fost plin de răbdare şi iubire. Tot aşa, şi faţă de noi, Mântuitorul este nespus de bun şi răbdător. Şi noi suntem în rândul batjocoritorilor Lui. El ar putea să ne răspundă şi nouă cu vorbe şi judecăţi aspre.
Dar El rabdă. El pune în faţa noastră dragostea şi răbdarea Lui.
Trebuie să ne dăm seama că, de pe crucea Golgotei, Domnul a văzut şi timpurile viitoare.
"Mesajul zilei este acela că oricât de păcătos ar fi un om, dacă se întoarce la Dumnezeu Acesta îl iartă şi, de asemenea, că şi cei credincioşi trebuie să ia mereu aminte la viaţa lor, pentru că şi Iuda, deşi era un apropiat al Domnului, L-a vândut. Gestul lui a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post în tot timpul anului. Iată câteva fragmente din Triod:
„Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăţilor; iar ucenicul cel nemulţumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale.“ „Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ţi-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greşeli ca un Stăpân, mie celui ce zic: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăţeşte-mă.” (Denia de Miercuri, în Săptămâna Patimilor (Marţi seara)
Marţi în Săptămâna Patimilor se face pomenirea pildei celor zece fecioare din Evanghelie, iar în cântările Deniei găsim şi referiri la pilda talanţilor.
„Pentru ce te leneveşti, ticălosul meu suflet? Pentru ce ţi se nălucesc fără de vreme griji netrebnice? Pentru ce te zăboveşti cu lucruri trecătoare? Ceasul cel de apoi acum este, şi ne vom despărţi de la acestea de aici. Până când ai vreme, trezeşte-te, grăind: Greşit-am Ţie, Mântuitorul meu, să nu mă tai ca pe smochinul neroditor; ci ca un îndurat milostiveşte-te, Hristoase, spre mine, cel ce grăiesc cu frică: Să nu rămân afară din cămara lui Hristos.“ „De lenea sufletului meu dormind eu, Mire Hristoase, n-am agonisit candelă aprinsă din fapte bune şi m-am asemănat fecioarelor celor nebune, trândăvindu-mă în vremea lucrării. Stăpâne, nu-mi închide milostivirile îndurărilor Tale! Ci, scuturând somnul meu cel întunecat, scoală-mă şi mă bagă în cămara Ta, împreună cu fecioarele cele înţelepte, unde este glasul cel curat al celor ce prăznuiesc şi strigă neîncetat: Doamne, mărire Ţie.“
"Ziua aceasta aduce luminat începuturile Patimilor Domnului; veniţi, dar, iubitorilor de prăznuire, să-L întâmpinăm cu cântări. Că Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de Pilat. Şi încă lovit fiind de rob cu palma peste cap, toate vrea să le rabde, ca să mântuiască pe om. Pentru aceasta să zicem: Iubitorule de oameni, Hristoase Dumnezeule, dăruieşte iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preacuratelor Tale Patimi." (Denia de luni în Săptămâna Patimilor (Duminică seara)
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
În ziua de Luni se face pomenirea lui Iosif, fiul lui Iacov, pe care îl cunoaştem din Vechiul Testament. Prin istoria vieţii lui, Iosif este un preînchipuitor al lui Hristos. Tot în această zi se face pomenirea smochinului care s-a uscat prin blestemul Domnului. O descifrare superbă la acest gest aparent nefondat al Domnului (nici măcar nu era vremea smochinelor), ne dă Părintele Nicolae Steinhardt:
Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile – cea dintâi şi cea din urmă – în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel“.
Să luăm aminte: Împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru. Să ieşim şi noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire.
Florile sunt semnul curăţiei şi al frumosului şi, dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară – care îl curăţă şi îl îmbracă numai cu flori curate şi frumoase – şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate şi frumoase. Această primăvară a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului.
Privesc mereu la chipul de alături. Întâi am rămas nedumerit. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, de la o inimă! Dar privesc oarecum întristat la chipul acestei „porţi” încuiate. Lacătul de la intrare spune: „Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă”. Vrei să intri în casa aceasta?… te-asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat.
Lacătul acesta arată mai apoi o istorie atât de tristă pentru „casa” la uşa căreia stă.
În primul rând, ne-aduce aminte de cele ce s-au petrecut în noaptea Naşterii, când într-un întreg oraş, pentru Fiul lui Dumnezeu nu s-a aflat loc de poposire. Pretutindeni a întâlnit numai „lacăte” şi porţi încuiate.
Veghează neîncetat să ţii credinţa şi veghează încontinuu ca sămânţa dragostei pe care credinţa o poartă în sine să crească şi să-ţi aducă bucurie. Deoarece credinţa singură, fără dragoste, rămâne mică şi nu aduce bucurie.
Bucuria Învierii nu este numai un Hristos care a înviat a treia zi şi S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui, ci este, mai ales, un Hristos care petrece cu noi. Eu simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, care petrece cu mine.
"Mesajul zilei este acela că oricât de păcătos ar fi un om, dacă se întoarce la Dumnezeu Acesta îl iartă şi, de asemenea, că şi cei credincioşi trebuie să ia mereu aminte la viaţa lor, pentru că şi Iuda, deşi era un apropiat al Domnului, L-a vândut. Gestul lui a făcut ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post în tot timpul anului. Iată câteva fragmente din Triod:
Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile – cea dintâi şi cea din urmă – în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel“.
Privesc mereu la chipul de alături. Întâi am rămas nedumerit. Ce este? O uşă? Da! De la o casă oarecare? Nu, de la o inimă! Dar privesc oarecum întristat la chipul acestei „porţi” încuiate. Lacătul de la intrare spune: „Stăpânul nu este aici. El nu este „acasă”. Vrei să intri în casa aceasta?… te-asigur că nu-ţi va plăcea înăuntrul ei!… În casa aceasta nu vei găsi decât păianjeni, gunoi şi necurăţii. Căci aşa este orice casă, orice inimă de unde lipseşte Stăpânul ei cel adevărat. 
